Cateheza audienței generale cu papa Francisc: ”Fericiți cei morți, cei care de acum mor în Domnul”

RV 18 oct 2017. Cu o nouă cateheză dedicată speranței creștine, a 37-a din această serie tematică, papa Francisc s-a adresat miilor de pelerini care au venit la tradiționala audiență generală de miercuri în Piața Sfântul Petru. După lectura pericopei din capitolul XI al Evangheliei după Ioan, cu credința Martei în învierea din morți (In 11, 23-27), papa a vorbit despre o fericire biblică mai puțin populară în timpurile actuale: ”Fericiți cei morți, cei care de acum mor în Domnul” (Ap 14, 13). La finalul audienței generale, Sfântul Părinte a făcut un apel pentru Somalia:

Papa Francisc:  «Doresc să-mi exprim durerea pentru măcelul care a avut loc acum câteva zile la Mogadiscio, în Somalia, care a provocat peste 300 de morți, printre care și unii copii. Acest act terorist merită cea mai fermă deplorare, și pentru că s-a înverșunat împotriva unei populații care este deja foarte greu încercată. Mă rog pentru cei care au murit și pentru cei răniți, pentru rudele acestora și pentru întregul popor al Somaliei. Implor convertirea celor violenți și îi încurajez pe cei care, cu dificultăți enorme, lucrează pentru pace în această țară martirizată».

Revenind la cateheza audienței generale, la care a pus față în față speranța creștină și realitatea morții, papa Francisc a spus că ”civilizația noastră modernă tinde tot mai mult să șteargă” adevărul morții. Nu este de mirare că, atunci când aceasta sosește, ”ne găsește nepregătiți, lipsiți de un «alfabet» adaptat prin care să schițăm cuvinte pline de sens în jurul misterului ei, care oricum rămâne. Și totuși, primele semne de civilizație umană au tranzitat chiar prin această enigmă. Am putea spune că omul s-a născut odată cu cultul morților”.

Papa Francisc: «Isus a iluminat misterul morții noastre. Prin comportamentul său, ne autorizează să ne simțim îndurerați atunci când o persoană dragă pleacă dintre noi. El s-a tulburat ”adânc” la mormântul prietenului Lazăr și ”a lăcrimat” (In 11,35). Prin atitudinea sa, noi îl simțim pe Isus foarte aproape, fratele nostru. El a plâns pentru prietenul său Lazăr. Atunci, Isus l-a rugat pe Tatăl, izvorul vieții, și i-a poruncit lui Lazăr să iasă din mormânt. Și așa s-a întâmplat. Speranța creștină se alimentează din această atitudine pe care Isus o asumă împotriva morții umane: dacă este prezentă în Creație, este însă o scrijelire care afectează planul de iubire al lui Dumnezeu, iar Mântuitorul vrea să ne vindece».

Isus ne conduce pe această cale a credinței. Martei care plânge pentru dispariția fratelui ei, Lazăr, Isus îi prezintă lumina unei dogme: ”Eu sunt învierea și viața; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine, nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” (In 11, 25-26). Este ceea ce Isus repetă fiecăruia dintre noi, de fiecare dată când moartea vine să destrame țesutul vieții și al afecțiunii. Întreaga noastră existență se joacă aici, între versantul credinței și abisul fricii: Eu nu sunt moartea, spune Isus, eu sunt învierea și viața. Crezi tu aceasta? Noi, cei care suntem astăzi aici, în Piață, credem aceasta?”.

Papa Francisc: «Suntem cu toții mici și neapărați în fața misterului morții. Dar, ce har dacă în acel moment păstrăm în inimă flacăra plăpândă a credinței! Isus ne va lua de mână, cum a luat-o pe fiica lui Iair, și va repeta încă o dată: ”Talità kum, Copilă, ridică-te!” (Mc 5, 41). O va spune și nouă, fiecăruia dintre noi: ”Ridică-te, învie!”. (…) Aceasta este speranța noastră în fața morții. Pentru cel care crede, este o ușă care se deschide larg cu totul; pentru cel care se îndoiește, este o rază de lumină care pătrunde printr-o închidere care nu s-a închis chiar cu totul. Dar pentru noi toți va fi un har atunci când această lumină, a întâlnirii cu Isus, ne va lumina».

La finalul catehezei, papa Francisc a invitat credincioșii la un mic exercițiu de credință: ”Vă invit acum să vă gândiți, poate cu ochii închiși, la momentul acela, la momentul morții noastre. Fiecare dintre noi să se gândească la moartea lui și să-și imagineze acel moment în care Isus ne va lua de mână și ne va spune: «Vino, vino cu mine, ridică-te!» Acolo speranța se va termina și va fi realitatea, realitatea vieții. Gândiți-vă bine: Isus însuși va veni la fiecare dintre noi și ne va lua de mână, cu blândețea, tandrețea și iubirea sa. Fiecare să repete în inima lui cuvântul lui Isus: «Ridică-te, vino! Ridică-te, vino! Ridică-te, învie!»”.

Primiți la încheiere Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)