2017-10-13 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 13 octombrie 2017


RV 13 oct 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: ”Să ne provocăm o fractură, dar nu la oase”
Numai Cristos cel răstignit ne va salva de demonii care ne fac ”să alunecăm treptat spre mundanitate”, salvându-ne în același timp de ”nesăbuința” de care vorbește Sf. apostol Paul în Scrisoarea către Galateni și de ”seducție”. Este, pe scurt, reflecția papei Francisc prezentată la predica Sfintei Liturghii celebrată vineri în capela Casei ”Sf. Marta”. Comentând evanghelia zilei (Lc 11, 15-26), pontiful a scos în evidență cuvintele lui Isus: ”Dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi” (v. 26.). Papa a îndemnat cu această ocazie să redescoperim atât valoarea examenului de conștiință cât și a faptelor de caritate, ”cele care ne costă”, dar care ne vor ajuta să fim mai atenți și să veghem ca să nu intre în inima noastră personaje ”viclene”, cum sunt diavolii. Evangheliile prezintă în repetate rânduri lupta lui Isus cu diavolii, iar unii au ajuns să spună că El ar fi primit permisiunea lui Beelzebul, căpetenia diavolilor. În fața acestor afirmații, Isus nu povestește o parabolă, dar spune un adevăr: atunci când un duh necurat iese din om, rătăcește prin locuri pustii căutând ușurare și, negăsind, se hotărăște să se întoarcă de unde a plecat, acolo unde locuiește omul ”liber”. Dar în acest caz, diavolul ia cu el alte șapte duhuri necurate, mai rele decât el, astfel încât condiția acelui om devine ”mai rea” decât înainte. Tocmai această schimbare din rău în mai rău ocupă un loc important în cuvintele lui Isus pentru că diavolii intră ”în surdină”. «Apoi, după cum spuneam - a încheiat papa omilia sa - examenul de conștiință, ce se întâmplă. Dar întotdeauna înaintea lui Cristos cel răstignit. De asemenea, rugăciunea. Va fi bine să ne facem o fractură, dar nu la oase, o fractură în atitudinile comode și să ne confruntăm cu faptele de caritate. ”Eu sunt comod, dar voi face cutare lucru, care mă costă. Voi face o vizită la un bolnav, voi da un ajutor unei persoane care are nevoie, nu știu…, o faptă de caritate. Acest lucru rupe armonia pe care încearcă să o facă acest diavol, aceste șapte duhuri împreună cu capul lor, ca să facă mundanitatea spirituală».

Gratitudinea papei Francisc pentru vizita pastorală în Sri Lanka, în 2015
Papa Francisc a adresat un salut grupului de credincioși aparținând Comitetului Organizator al vizitei pastorale efectuate de pontif, în 2015, în Sri Lanka.
Întâlnindu-i în Sala Consistoriului, Sfântul Părinte și-a exprimat bucuria pentru prezența lor, spunându-le că vizita în țara lor a fost un har special, în momentul în care "după ani de conflict și de suferință, țara lupta pentru reconciliere și pentru vindecarea rănilor". "Am fost profund impresionat de marele număr de concetățeni ai voștri, de religii și culturi diferite, care au venit să mă salute la aeroport și de-a lungul străzii ce conduce la Colombo", a spus pontiful amintind câteva din momentele vizitei, printre care și "emoționanta celebrare a canonizării lui Iosif Vaz, marele misionar al Perlei Oceanului Indian".
Papa Francisc: "Gândindu-mă cu gratitudine la vizita mea, vă mulțumesc în mod special pentru implicarea voastră asiduă, deseori ascunsă, ce v-a costat mult timp și energie, făcând posibilă rodnicia acesteia. Mulțumesc și familiilor voastre, care au făcut numeroase sacrificii și v-au încurajat în eforturile voastre. Prezența voastră aici a adus în casa noastră ceva din înmiresmata atmosferă din Sri Lanka, amintindu-ne astfel numeroasele haruri divine trăite împreună în țara voastră." (AM)

Din agenda pontificală la zi
Vineri, 13 octombrie a.c., Suveranul Pontif l-a primit în vizită oficială pe premierul Libanului, Saad Hariri, împreună cu soția și suita. Succesiv, pe nunțiul apostolic în Sudan și Eritreea, arhiepiscopul titular Hubertus Matheus Maria van Megen. Tot vineri, în Sala Consistoriului, Sfântul Părinte a primit în audiență un grup de credincioși din Sri Lanka. 

Un nou relator la Congregația pentru cauzele sfinților
Sfântul Părinte l-a numit relator la Congregația pentru cauzele sfinților pe pr. José Jaime Brosel Gavilá, din clerul arhidiecezei de Valencia (Spania), până acum oficial al Departamentului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale. 

La Sfântul Părinte, atleții Special Olympics
Papa Francisc a primit vineri vizita unui grup de aproximativ 350 de atleți ”Special Olympics”, care participă la turneul ”Unified Football”. ”Voi sunteți simbolul unui sport care deschide ochii și inima la valoarea și demnitatea individului și a persoanelor care, altfel, ar fi obiect de prejudecăți și excluziune”, a spus pontiful în scurtul său salut. În aceste zile, sportivii primiți de papa Francisc în audiență, cu sau fără dizabilități intelective, participă împreună la același turneu de fotbal. Această inițiativă, a remarcat Sfântul Părinte, ”alimentează speranța într-un viitor pozitiv și rodnic al sportului”, în care este posibilă ”edificarea unor societăți mai fraterne, în care persoanele pot crește și realiza pe deplin propriile capacități”. «În acest sens, sportul este unul din acele limbaje universale care depășește diferențele culturale, sociale, religioase și fizice și reușește să unească persoanele, făcându-le părtașe la același joc și protagoniste împreună la victorii și înfrângeri». Biserica, a încheiat pontiful, ”susține și încurajează acele inițiative, legate de domeniul sportului, care favorizează binele persoanelor și al comunităților”. Sportul are multe ”povești de viață” despre persoane care au ieșit din condiții de marginalizare și sărăcie, de răni și accidente, povești care ”ne arată cum determinarea și caracterul unora pot fi motiv de inspirație și încurajare pentru atâtea persoane, în toate aspectele vieții lor”. ”Împreună cu divertismentul, cultivați prietenia și solidaritatea”, a fost îndemnul final al Sfântului Părinte.

@Pontifex: centenarul aparițiilor de la Fatima
”La centenarul aparițiilor Fecioarei Maria la Fatima, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru nenumăratele binecuvântări acordate sub ocrotirea ei”: se citește în mesajul transmis pe Twitter de la contul @Pontifex vineri, 13 octombrie, centenarul aparițiilor Maicii Domnului la Fatima. În legătură cu acest eveniment deosebit de îndrăgit de cinstitorii Preacuratei Fecioare Maria, papa Francisc a făcut un apel la recenta audiență generală de miercuri: "Vinerea viitoare, 13 octombrie, se încheie Centenarul ultimelor apariții mariane la Fatima. Cu privirea îndreptată spre Maica Domnului și spre Regina Misiunilor, vă îndemn pe toți, îndeosebi în această lună, octombrie, să vă rugați Sfântul Rozariu, oferind rugăciunea voastră pentru pace în lume. Fie ca rugăciunea să aibă forța de a mișca sufletele cele mai înverșunate astfel încât să alunge violența din cuvintele și gesturile lor și să construiască o comunitate non-violentă, care să-și asume îngrijirea casei comune. Nimic nu este imposibil dacă ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune. Cu toții putem fi făuritori ai păcii" (din Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2017). Cu aceeași ocazie, pontiful a menționat că pe 13 octombrie se marchează și o importantă Zi internațională care evidențiază responsabilitatea omului față de ocrotirea Creației și respectarea mediului înconjurător: "În aceiași zi, 13 octombrie, se celebrează Ziua Internațională pentru Reducerea Dezastrelor Naturale. Reînnoiesc însuflețitul meu apel pentru păzirea Creației printr-o tot mai atentă tutelă și grijă față de mediu. De asemenea, încurajez instituțiile și pe cei care au responsabilitatea publică și socială de a promova tot mai mult o cultură care să aibă ca obiectiv reducerea expunerii la riscuri și la calamități naturale. Acțiunile concrete – destinate studiului și apărării casei comune – să fie în măsură să reducă în mod progresiv riscurile pentru populațiile vulnerabile."

Cereți mijlocirea Preacuratei! Mesaj al papei Francisc cu prilejul celebrărilor de la Aparecida
"Salutul și binecuvântarea mea specială vouă tuturor celor care trăiți în Isus Cristos Anul Marian al Jubileului prilejuit de împlinirea a 300 de ani de la găsirea imaginii Preacuratei Fecioare Maria de la Aparecida în apele râului Paraiba do Sul": a spus papa Francisc în mesajul video, în limba portugheză, transmis brazilienilor, împreună cu o "îmbrățișare fraternă". Amintind modul în care a fost găsită, în 1771, de unii pescari care au descoperit statuia în plasele de pescuit, pontiful a amintit cum faptul minunat le-a dat încredere în Dumnezeu, ajutându-i ca mai apoi să prindă pești în abundență. 

Brazilia. Atac incendiar asupra unei grădinițe: rugăciunea papei Francisc
Papa Francisc a transmis o scrisoare de condoleanțe și solidaritate spirituală diecezei de Janaùba, în Brazilia, unde nouă copii și-au pierdut viața și alte zeci de minori au suferit arsuri grave în urma atacului incendiar care a avut loc la o grădiniță din orașul Janaùba, în nordul statului Minas Gerais. Scrisoarea pontifului, purtând semnătura cardinalului Secretar de Stat Pietro Parolin, a fost adresată episcopului Ricardo Guerrino Brussati și a fost publicată pe site-ul diecezei catolice din Brazilia. În mesajul său, Sfântul Părinte se declară ”consternat pentru știrea despre teribilul atac incendiar” care a dus la moartea și rănirea atâtor copii. Pontiful își exprimă solidaritatea spirituală și apropierea în suferință față de familiile îndoliate. În același timp, papa Francisc cere de la Domnul mângâiere pentru cei care plâng și vindecarea grabnică a celor răniți, invocând asupra tuturor celor afectați de această ”tragedie absurdă” tărie sufletească și speranță creștină. Potrivit informațiilor disponibile, nouă copii au murit și zeci de persoane au suferit arsuri grave în urma incendiului provocat de unul din paznicii grădiniței din Janaùba, în statul Minas Gerais. Dinamica incidentului a fost reconstituită de presa locală. Paznicul grădiniței, care era angajat de opt ani, ar fi fost disponibilizat și ar avea probleme psihice. În timpul ultimului colocviu de muncă susținut cu directoarea grădiniței, paznicul a vărsat lichid inflamabil asupra sa și a mai multor copii după care și-a dat foc. Nouă copii au murit și aproximativ patruzeci de persoane, adulți și copii, au suferit arsuri.

Sfântul Scaun. Declarație privind diplomaticul rechemat din Statele Unite ale Americii
”Cu privire la unele știri false care au apărut recent în legătură cu un membru al Corpului Diplomatic al Sfântului Scaun rechemat din Statele Unite ale Americii, pot să afirm că nu există nicio solicitare de extrădare primită din partea Canadei și niciun proces stabilit în Vatican. Ancheta internațională presupune o colaborare internațională și încă nu a fost finalizată”: a declarat astăzi directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, dr. Greg Burke. 

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.