2017-10-11 09:37:00

Contul papei pe Twitter, @Pontifex, a ajuns la 40 de milioane de followers; pe Instagram, @Franciscus are 5 milioane


RV 11 oct 2017. Contul papei Francisc pe Twitter, @Pontifex, a depășit în aceste ore pragul de 40 de milioane de followers, în timp ce profilul de pe Instagram @Franciscus are aproape 5 milioane: anunță printr-un comunicat de presă Secretariatul pentru comunicare. Rezultatul de pe platforma de socializare Twitter, unde contul @Pontifex este disponibil în nouă limbi, a fost obținut cu două luni înainte de cea de-a cincea aniversare de la deschiderea contului papal, care a avut loc pe 12 decembrie 2012 din voința papei Benedict al XVI-lea.

Zi de zi, prin tweet-ul pe care îl preluăm deseori în emisiunile noastre radiofonice, papa Francisc se apropie de omul de astăzi și prin intermediul Social Media oferind un gând spiritual, amintind figura unui sfânt sau împărtășind o reflecție despre evenimentele importante pentru comunitatea internațională. Interesul față de cuvintele papei de pe Twitter nu a cunoscut variații în acești ani. Mai mult, în ultimele douăsprezece luni, numărul celor care urmăresc postările sale au crescut cu peste 9 milioane, printre aceștia aflându-se oameni de rând, creștini și necreștini, lideri politici și personalități culturale.

Prezența în prima persoană a papei Francisc în Social Media este însoțită de numeroase afirmații despre misiunea creștinilor pe ”continentul digital”. Cu ocazia primului său Mesaj pentru Ziua mondială a comunicațiilor sociale, publicat în 24 ianuarie 2014, pontiful spunea că ”rețeaua digitală poate fi un spațiu bogat în umanitate, nu o rețea de fire, ci de persoane umane. Implicarea personală este rădăcina însăși a credibilității unui comunicator. Tocmai de aceea, mărturia creștină poate să ajungă cu ajutorul Internetului la periferiile existențiale”.

Alături de cei 40 de milioane de urmăritori ai contului papal de pe Twitter, trebuie menționată și creșterea importantă a profilului papei Francisc de pe Instagram, care se apropie rapid de cifra de 5 milioane de followers (a depășit deja 4,9 milioane). Contul @Franciscus de pe canalul de imagini a fost inaugurat pe 19 martie 2015 și a fost însoțit de următorul mesaj: ”Începutul unui nou drum pentru a parcurge împreună cu voi calea milostivirii și a blândeții lui Dumnezeu”. Este semnificativ și faptul că vârsta celor mai mulți urmăritori ai papei de pe Instagram este cuprinsă între 25-34 de ani, iar țările cu cele mai multe prezențe sunt Brazilia și Statele Unite ale Americii.

Din voința Sfântului Părinte, cele două conturi papale de pe platformele de socializare - @Pontifex și @Franciscus – sunt coordonate de  Secretariatul pentru comunicare al Sfântului Scaun, în colaborare cu Secretariatul de Stat. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.