2017-10-03 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 3 octombrie 2017


RV 3 oct 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Profunda întristare a papei Francisc pentru victimele atacului de la Las Vegas
Sfântul Părinte este profund întristat de vestea atacului armat din Las Vegas, în Statele Unite ale Americii, în urma căruia 59 de persoane au fost ucise și circa 500 au fost rănite. Papa Francisc a trimis o telegramă episcopului diecezei de Las Vegas, Joseph Anthony Pepe, în care-și exprimă sentimentele de "apropiere spirituală față de toți cei care au fost loviți de această tragedie fără sens".

Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: să privim Crucifixul și să-i cerem harul de a-l urma îndeaproape pe Isus
Isus acceptă voința Tatălui chiar și când aceasta presupune perspectiva pătimirii și a morții și merge înainte pe cale. Evanghelia zilei din liturgia romană (Lc 9, 51-56), în care Isus, ”împlinindu-se zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim”, a fost în centrul predicii pe care papa Francisc a prezentat-o marți la Sfânta Liturghie celebrată în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta. Apropiindu-se timpul pătimirii și al crucii, Isus face două lucruri: ”a luat hotărârea fermă de a porni la drum”, acceptând voința Tatălui, și apoi ”anunță acest fapt discipolilor săi”. Papa Francisc: «O singură dată și-a permis să-i ceară Tatălui să îndepărteze un pic această cruce, în Grădina Măslinilor: ”Tată, dacă este cu putință, îndepărtează de la mine paharul acesta, dar nu voința mea, ci voința ta să se facă”. Ascultător. Ceea ce vrea Tatăl. Hotărât și ascultător, nimic mai mult. În acest fel până la sfârșit. Domnul intră în răbdare, intră în răbdare. Este un exemplu de drum nu doar a muri suferind pe cruce, dar și mergând în răbdare».

Cacica. Pelerinaj jubiliar al asociației de credincioși ”Armata Maicii Domnului”
Asociația ”Armata Maicii Domnului” din România organizează pe 8 octombrie 2017 un pelerinaj la sanctuarul Fecioarei Maria din Cacica cu ocazia jubileului de o sută de ani de la înființarea asociației: informează site-ul ercis.ro. Asociaţie publică internaţională de drept pontifical, ”Armata Maicii Domnului” a fost înființată de Fratele franciscan conventual polonez sfântul Maximilian Maria Kolbe, preot, martir la Auschwitz. Asociația de credincioși a fost înființată la Roma pe când Fratele Kolbe era student, la originea asociației aflându-se alți șase confrați. Inițiativa lua atitudine ”faţă de propaganda agresivă anticlericală şi antireligioasă în vogă la acea vreme, implicându-se cu toate energiile lor printr-o ofensivă spirituală, propunând ca model şi sursă de slujire pe Preacurata Fecioară Maria, Neprihănit Zămislită”. ”Unindu-ne cu militanţii Armatei Maicii Domnului din lumea întreagă”, afirmă asistentul provincial al asociației, Fratele franciscan conventual Iulian Misariu, ”organizăm un pelerinaj jubiliar al tuturor militanţilor din România la sanctuarul de la Cacica, în ziua de 8 octombrie 2017”. La pelerinajul din 8 octombrie a.c. participă, prin tradiție, și persoanele consacrate din dieceza de Iași, în centrul inițiativei fiind, anul acesta, și centenarul aparițiilor Fecioarei Maria de la Fatima (1917 – 2017). Potrivit programului, pelerinajul începe la ora 10.00 la sanctuarul din Cacica și cuprinde recitarea rugăciunii Sfântului Rozariu, Sfânta Liturghie și consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei, o meditație mariană prezentată de o călugăriță dominicană și, în fine, la ora 15.00, rozariul Divinei Îndurări. După cum s-a anunțat, în contextul centenarului aparițiilor mariane de la Fatima, Sfântul Părinte papa Francisc a decis să ofere ocazia de a dobândi indulgența plenară pe parcursul întregului an jubiliar, care a început pe 27 noiembrie 2016 și se încheie pe 26 noiembrie 2017. 

Irlanda. Referendum privind avortul. Biserica catolică apără demnitatea oricărei persoane umane
”Mesajul nostru este că orice persoană umană are o demnitate și că aceasta trebuie ocrotită”: a afirmat președintele Conferinței episcopale irlandeze, mons. Eamon Martin, după anunțul făcut săptămâna trecută de premierul Irlandei privind convocarea unui referendum cu privire la avort. Consultarea populară urmează să aibă loc în 2018 și se referă la abrogarea amendamentului nr. 8 din Constituție care pune pe același plan viața femeii și viața copilului pe cale de a se naște. ”Dezbaterea privind acest referendum continuă de ani de zile”, a spus episcopul Martin, ”iar poziția Bisericii în Irlanda a fost întotdeauna foarte clară. Se urmărește ștergerea acestui rând din Constituție”, a mai spus prelatul, ”pentru ca în acest fel să se deschidă calea unei legi în favoarea avortului”. Pentru Biserică, a explicat mons. Martin agenției SIR, această indicație prezentă în Constituție este un lucru ”bun și de mare valoare”, care ”dă același drept și aceeași valoare vieții fragile a unui fiu încă nenăscut și vieții mamei. Uneori se spune că în Constituția irlandeză se dă valoare numai vieții copilului, dar în realitate aceasta ține într-un echilibru perfect și împreună cele două vieți, a mamei și a fiului, considerându-le pe amândouă demne de a fi trăite”. Poziția Bisericii a fost deja exprimată de Conferința episcopală irlandeză într-un raport numit ”Two lives, one love” (Două vieți, o singură iubire”) prezentat în decembrie 2016 în fața unei comisii parlamentare speciale. Dezbaterile din Irlanda pe această problematică au fost foarte aprinse,  în special în ceea ce privește posibilitatea de avort în caz de suferințe fetale, incest și violență sexuală. ”Mesajul nostru este tutelarea demnității oricărei persoane umane”, a reiterat mons. Eamon Martin, amintind că papa Francisc a fost foarte clar în exortația ”Amoris laetitia” în ceea ce privește importanța respectării vieții umane ca un drept fundamental”. ”Biserica din Irlanda”, a încheiat episcopul, ”ține foarte mult ca acest principiu să fie consacrat în Constituție și ca la baza legilor noastre să fie demnitatea egală dintre mamă și fiu”. 

S-a încheiat pelerinajul în Egipt al comunității din Taizé
S-a încheiat pelerinajul comunității din Taizé în Egipt, cu desfășurare între 26 septembrie și 1 octombrie. Fratele Alois, priorul comunității, împreună cu 200 de tineri proveniți din 22 de țări au mers într-un nou Pelerinajul de încredere pe pământ, ce a ales ca destinație Alexandria. Comunicatul de presă final, preluat de l'Osservatore Romano, informează că inițiativa ecumenică de rugăciune s-a încheiat printr-o întâlnire cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Copte, Teodor al II-lea. Duminică, 1 octombrie, participanții la pelerinaj au mers la reședința patriarhală, de lângă lacul Mariout, unde, împreună cu cei doi lideri spirituali, au vorbit despre experiența de credință trăită pe parcursul pelerinajului în Egipt și despre originile monastice ale comunității din Taizé. De asemenea, a fost abordată tema pastorației tinerilor și necesitatea urgentă a reconcilierii dintre creștini.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.