RV 19 sep 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:
Papa Francisc, la ”Sf. Marta”: Să cerem harul compasiunii față de cei aflați
în suferință
Compasiune, apropiere, restituire. La predica Sfintei Liturghii celebrată în dimineața de marți, 19 septembrie
2017, papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (1Tim
3,1-13; Ps 100; Lc 7,11-17) și a vorbit pe larg despre Evanghelia învierii fiului
văduvei din Nain. Pontiful a cerut de la Domnul harul compasiunii față de cei care
suferă și puterea de a se apropia de ei pentru a-i conduce ”de mână” la demnitatea
pe care Dumnezeu o vrea pentru fiecare dintre ei. Subliniind condiția socială a celor
care au beneficiat de minunea lui Isus, papa a explicat că în mentalitatea Vechiului
Testament ”cei mai săraci dintre sclavi erau chiar văduvele, orfanii și străinii”.
Deseori, când se vorbește despre ei în textele biblice, revine îndemnul de a avea
grijă de ei astfel încât să fie părtași la viața societății. Isus are capacitatea
de a vedea detaliile pentru că vede cu inima și este cuprins de compasiune. ”Compasiunea
- a spus pontiful la predică - este un sentiment care te învăluie, este un sentiment
al inimii, al măruntaielor, cuprinde totul. Nu este totuna cu atitudinea celui care
spune: «Ce păcat, bieții oameni!» Nu este la fel. Compasiunea te face să participi.
Înseamnă ”a pătimi cu”. Aceasta este compasiunea. Domnul participă la suferința unei
văduve și a unui orfan. «Dar spune-mi, tu ai o mulțime întreagă la îndemână, de ce
nu vorbești mulțimii? Lasă, așa e viața, sunt tragedii care se întâmplă, nu pot fi
evitate». Nu! Pentru El erau mai importanți văduva și orfanul mort decât mulțimea
căreia îi vorbea și care îl urma. De ce? Pentru că inima sa, măruntaiele sale erau
părtașe. Domnul, prin compasiunea sa, este implicat în acest caz. A fost cuprins de
compasiune”.
Papa Francisc: Scrisoare apostolică motu proprio ”Summa familiae cura”
Marți, 19 septembrie 2017, Sala de presă a Sf. Scaun a publicat scrisoarea apostolică
a papei Francisc în formă de motu proprio ”Summa familiae cura” prin care
înființează ”Institutul teologic pontifical Ioan Paul al II-lea pentru științele căsătoriei
și familiei”. Noul institut teologic își va desfășura activitatea în cadrul Universității
pontificale din Lateran și înlocuiește actualul ”Institut pontifical Ioan Paul al
II-lea pentru studii despre căsătorie și familie”, care încetează să funcționeze.
”Va fi o datorie”, se citește la primul articol al scrisorii motu proprio, ”ca inspirația originară care
a dat viață precedentului institut pentru studii despre căsătorie și familie să continue
să fecundeze mai amplul domeniu de angajare al noului institut teologic, contribuind
cu eficacitate astfel încât să-l facă să corespundă pe deplin la actualele exigențe
ale misiunii pastorale a Bisericii”. Pontiful elogiază ”munca rodnică de aprofundare
teologică și de formare pastorală” desfășurată de institutul fondat de Ioan Paul al
II-lea după sinodul episcopilor din 1980 despre familie și după exortația apostolică
post-sinodală ”Familiaris consortio” din 1981. Mai recent, afirmă papa Francisc în
motu proprio, ”Biserica a efectuat un ulterior parcurs sinodal, aducând din nou în
centrul atenției realitatea căsătoriei și a familiei”. Este vorba de adunarea extraordinară
a sinodului episcopilor din 2014, pe tema ”Provocările pastorale ale familiei în contextul
evanghelizării”, și de adunarea sinodului episcopilor din 2015, pe tema ”Vocația și
misiunea familiei în Biserică și în lume”. ”Împlinirea acestui drum intens”, subliniază
Sfântul Părinte, ”a fost exortația apostolică post-sinodală «Amoris laetitia», publicată
în 19 martie 2016”.
Din agenda pontificală la zi
În Spania, papa Francisc l-a numit episcop al diecezei de Mallorca pe mons. Sebastiá
Taltavull Anglada, până acum episcop titular de Gabi și auxiliar pentru arhidieceza
de Barcelona, administrator apostolic ”sede vacante” de Mallorca. Născut în 1948 la
Ciutadella de Menorca, în Insulele Baleare, a fost sfințit preot în 1972. După licența
în teologie dogmatică, a îndeplinit mai multe misiuni pastorale și educative fiind,
printre altele, rectorul seminarului diecezan între anii 1995-2000 și președintele
Comisiei episcopale pentru pastorală din cadrul Conferinței episcopale spaniole. A
fost numit administrator apostolic ”sede vacante” de Mallorca pe 8 septembrie 2016.
@Pontifex: Să conlucrăm în favoarea celor săraci și la edificarea păcii
”Să conlucrăm ca să găsim soluții concrete pentru cei săraci, refugiați, victimele
sclaviilor moderne și pentru promovarea păcii”: a scris papa Francisc în mesajul transmis
pe Twitter marți, 19 septembrie 2017, ziua în care încep dezbaterile celei de-a 72-a
Adunări generale a Organizației Națiunilor Unite (19-25 septembrie a.c.).
Directorul de programe Radio Vatican, pr. Andrzej Majewski, S.I., la final
de mandat
Începând cu 29 septembrie 2017, directorul de programe Radio Vatican, preotul iezuit
polonez Andrzei Majewski își încheie mandatul: a comunicat printr-o scrisoare publică
prefectul Secretariatului pentru comunicare, mons. Dario Edoardo Viganò. Pr. Majewski,
”referință reprezentativă a instituției radiofonice vaticane”, are o lungă legătură
cu Radio Vatican, unde a venit încă din 1984 pentru un stagiu de doi ani la redacția
polonă. A continuat apoi ca redactor și, succesiv, responsabil al aceleiași redacții
din 1991 până în 2001. A treia și ultima etapă a prezenței sale la Radio Vatican a
început în 2015, mai întâi ca asistent al directorului precedent de programe, pr.
Andrzej Koprowski, iar apoi, din 29 septembrie 2015, ca director de programe. În acești
ani, se afirmă în scrisoarea mons. Viganò, ”pr. Majewski ne-a însoțit în realizarea
primilor pași ai reformei noastre, care a cuprins și Radio Vatican. Acesta, după cum
afirmă papa Francisc, «trebuie regândit după modele noi și adecvate tehnologiilor
moderne și exigențelor contemporanilor noștri» (Discurs adresat participanților la
plenara Secretariatului pentru comunicare, 4 mai 2017)”. După anii de ”prezență intensă”
la Radio Vatican, pr. Majewski începe o nouă etapă în slujirea Bisericii, care îl
face să ajungă la punctul de pornire, la Colegiul iezuiților din Varșovia unde a fost
rector timp de cinci ani înainte de a veni la Roma. De subliniat, de asemenea, că
a fost timp de șase ani responsabilul redacției de programe catolice la Televiziunea
Publică Poloneză (TVP), a lucrat la Centrul european de comunicare și cultură din
Varșovia și a fost directorul unei Case de exerciții spirituale a iezuiților din Polonia.
Pr. Majewski ”nu va părăsi universul radiofonic pentru că va merge să colaboreze cu
Radioul Național Polonez, dedicându-se în același timp activității pastorale și celorlalte
slujiri care i se vor cere la Colegiul iezuiților”. Directorul de programe Radio Vatican,
așadar, își va încheia mandatul pe 29 septembrie 2017. ”Îi mulțumim cu toții”, scrie
mons. Viganò, ”pentru colaborarea fidelă, competentă și neobosită, îl însoțim cu prietenia
și afecțiunea noastră, făgăduindu-i, în același timp, că îl vom aminti în rugăciunile
noastre pentru noile îndatoriri care-i vor fi încredințate”.
Felicitările papei Francisc adresate pr. Antonio Stefanizzi, S.I., fost
director Radio Vatican, la împlinirea vârstei de 100 de ani
”Atâția ani de existență rodnică și de slujire generoasă”: papa Francisc, într-o telegramă
semnată de cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin, a sărbătorit cu aceste cuvinte
împlinirea vârstei de o sută de ani ai preotului iezuit italian Antonio Stefanizzi.
Născut pe 18 septembrie 1917 la Matino, în provincia italiană Lecce, pr. Stefanizzi
a fost directorul Radio Vatican din 1953 până în 1967 și directorul tehnic al emițătorului
pontifical până în 1973. A dat un impuls fără precedent transmisiunilor noastre și
a primit vizita a trei papi la Radio Vatican: Pius al XII-lea (27 octombrie 1957),
Ioan al XXIII-lea 27 noiembrie 1962) și Paul al VI-lea (30 iunie 1966). Din 6 ianuarie
1967 a fost înlocuit la direcțiunea Radio Vatican de un director general, în persoana
preotului iezuit Giacomo Martegani, pr. Stefanizzi continuând să conducă direcțiunea
tehnică până în 1973. Succesiv, s-a ocupat, printre altele, de prima transmisiune
directă în mondoviziune din Cetatea Vaticanului, realizată pe 24 decembrie 1974: deschiderea
Porții Sfinte și Sf. Liturghie din noaptea de Crăciun celebrată de papa Paul al VI-lea
pentru inaugurarea Anului Sfânt. În telegrama de felicitări, papa Francisc îi transmite
preotului iezuit binecuvântarea sa apostolică și amintește cu ”gratitudine activitatea
atentă și competentă” desfășurată ”în serviciul Sfântului Scaun, mai ales în domeniul
mijloacelor de comunicare”. În ziua în care pr. Stefanizzi a împlinit o sută de ani,
secretarul Secretariatului pentru comunicare, mons. Lucio Adrian Ruiz, i-a făcut o
vizită personală venerabilului preot iezuit pentru a-i transmite salutările sincere
ale prefectului, mons. Dario Edoardo Viganò, și a tuturor operatorilor media din Cetatea
Vaticanului. Mons. Ruiz i-a făcut cadou o icoană cu Fecioara Maria și i-a mulțumit
părintelui Stefanizzi pentru serviciul adus Bisericii în anii dedicați emițătorului
pontifical și, în special, pentru viziunea de avangardă din domeniul comunicațiilor,
ceea ce a permis mesajelor Suveranilor Pontifi să fie difuzate într-un timp cât mai
scurt în lumea întreagă, iar instituțiilor de informare ale Sfântului Scaun să fie
în pas cu timpurile. La rândul său, pr. Stefanizzi și-a exprimat bucuria pentru anii
de slujire și apropierea față de Secretariatul pentru comunicare în această fază de
reînnoire a mijloacelor de comunicare ale Sfântului Scaun în slujirea întregii Biserici.
(rv - A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |