2017-09-14 08:57:00

Predica papei Francisc, la "Sf. Marta": Crucea este mister de iubire, nu masochism spiritual


RV 14 sep 2017. Joi, 14 septembrie 2017, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, papa Francisc a reluat celebrarea Sfintei Liturghii cu credincioșii în capela reședinței sale din Casa ”Sf. Marta”. Comentând la predică lecturile biblice ale sărbătorii, pontiful a avertizat cu privire la existența a două tentații spirituale în fața Crucii lui Cristos: a-și închipui un Cristos fără cruce, făcând din El un ”învățător spiritual” oarecare și, pe de altă parte, a gândi o cruce fără Cristos, altfel spus, ducând o viață creștină fără speranță într-un soi de ”masochism” spiritual.

Liturgia sărbătorii vorbește de Cruce drept ”misterul de iubire” al lui Cristos față de omenire, pomul nobil și credincios dătător de viață veșnică. Cu toate acestea, a recunoscut papa Francisc, nu este întotdeauna ușor să înțelegem crucea. ”Numai prin contemplație putem merge înainte în acest mister de iubire”, a spus la predica Sfintei Liturghii. La Evanghelia zilei (In 3, 13-17), Isus, vorbind despre acest mister rabinului Nicodim, folosește două verbe: a urca și a coborî. ”Isus a coborât din cer ca să ne facă pe noi toți să urcăm la cer”, spune pontiful. Acesta este ”misterul crucii”. Iar apostolul Paul evidențiază că Isus ”s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce” (Fil 2, 8).
Papa Francisc: «Aceasta este coborârea lui Isus: până jos, în umilire, s-a despuiat pe sine din iubire și de aceea Dumnezeu l-a înălțat și l-a făcut să urce. Numai dacă noi reușim să înțelegem această coborâre până la sfârșit putem înțelege mântuirea pe care ne-o oferă acest mister de iubire».

Desigur, observă papa Francisc, nu este ușor pentru că întotdeauna există ispita de a considera o jumătate fără cealaltă. De altfel, și sfântul apostol Paul se adresează galatenilor cu unele cuvinte grele atunci când aceștia au cedat la ispita ”de a nu intra în misterul de iubire, ci de a-l explica”. După cum șarpele o fermecase pe Eva, iar în pustiu, îi înveninase pe israeliți, tot la fel au fost și ei fermecați ”de amăgirea unui Cristos fără cruce sau a unei cruci fără Cristos”. Pontiful s-a oprit, întocmai, asupra acestor două tentanții. Prima, ispita unui Cristos fără cruce, tentația de a face din el ”un învățător spiritual” oarecare, unul care te conduce liniștit pe cale:
Papa Francisc: «Un Cristos fără cruce care nu este Domnul, ci un învățător oarecare, nimic mai mult. Este ceea ce, poate fără să știe, căuta Nicodim. Este una dintre ispite. Da, Isus, ce bun învățător, dar… fără cruce. ”Cine v-a fermecat cu această imagine?” – este mânia lui Paul. L-au prezentat pe Isus Cristos, dar nu pe cel răstignit. Cealaltă ispită este crucea fără Cristos, angoasa de a rămâne jos, înjosiți, cu povara păcatului, fără speranță. Este un fel de ”masochism” spiritual. Numai crucea, dar fără speranță, fără Cristos».

Dar fără Cristos, crucea ar fi ”un mister tragic”, nu de iubire, ceva asemănător tragediilor păgâne:
Papa Francisc: «Crucea este un mister de iubire, crucea este credincioasă, crucea este nobilă! Astăzi putem să ne luăm câteva minute și fiecare să-și pună întrebarea: Cristos cel răstignit este pentru mine un mister de iubire? Eu îl urmez, cumva, pe Isus fără cruce, ca pe un învățător spiritual care te copleșește de mângâiere și sfaturi frumoase? Urmez eu crucea fără Isus, plângându-mă întruna, cu acest ”masochism” al spiritului? Mă las condus de acest mister al înjosirii, al despuierii de sine și al înălțării Domnului? Domnul să ne dăruiască harul nu spun de a înțelege, ci de a intra în acest mister de iubire. Apoi, cu inima, cu mintea, cu trupul, cu tot ce suntem, vom ajunge să înțelegem ceva».

(rv – D. Donnini – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.