2017-09-10 12:24:00

Papa Francisc în Columbia. Întâlnirile pastorale de la Medellin


RV 10 sep 2017. Alte două întâlniri semnificative pentru agenda călătoriei apostolice în Columbia au avut loc sâmbătă la Medellin. La ora locală 15.00 papa Francisc a mers la Casa de primire ”Hogar de San José”, înființată de arhidieceza de Medellin pentru a oferi copiilor care au ajuns victime ale violenței și abandonului afecțiune, asistență medicală și psihologică, precum și ajutor la recuperarea lecțiilor și a cursurilor școlare. Casa de primire este gestionată în colaborare cu Fundația ”Hogar de San José”, înființată de ordinul iezuit în 1941. La sosirea Sfântului Părinte, doi copii i-au oferit flori și l-au însoțit în curtea principală a Casei de primire. În scurtul său salut adresat copiilor și personalului Casei, papa Francisc a remarcat că a vedea copiii în suferință ”doare până la suflet”, pentru că ei sunt preferații lui Isus. Nu se poate accepta ca ei să fie maltratați, privați de dreptul de a-și trăi copilăria în seninătate și bucurie, să le fie negat un viitor de speranță”. Pontiful și-a exprimat satisfacția pentru faptul că acest loc de recuperare a copiilor este consacrat Sfântului Iosif, ceea ce înseamnă că ”sunt în mâini bune” pentru că, ”după cum Sfântul Iosif a ocrotit și a apărat Sfânta Familie, la fel face și cu voi, vă apără și vă însoțește” împreună cu Isus și cu Maria. Adresându-se persoanelor consacrate și laicilor care se îngrijesc de copii, papa a subliniat două realități care ”nu trebuie să lipsească, pentru că fac parte din identitatea creștină”: iubirea care știe să-l vadă pe Isus ”prezent în cei mai mici și neajutorați” și ”datoria sacră de a-i conduce pe copii la Isus”. Asemenea lui Isus, a încheiat pontiful dând asigurarea rugăciunilor sale, copiii, ”vindecați în rănile trupului și ale inimii”, ”pot crește în înțelepciune și har, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor”.

La scurt timp după întâlnirea cu copiii de la Casa de primire, papa Francisc a mers la Centrul de evenimente La Macarena din Medellin, unde era așteptat pentru întâlnirea cu preoții, seminariștii, persoanele consacrate și familiile lor de proveniență. Construit în 1945 pentru spectacole de corida, spațiul a fost transformat ulterior în centru de evenimente și are o capacitate de 14 mii de locuri. Pe scena centrală erau expuse pentru venerație relicvele Maicii Laura, prima sfântă columbiană canonizată de papa Francisc pe 12 mai 2013. După mărturiile prezentate de un preot, o călugăriță de viață claustrală și de o familie, Sfântul Părinte a prezentat un discurs pornind de la pagina Evangheliei care a fost proclamată la această întâlnire (In 15, 1-11), în care Isus spune: ”Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteți face nimic”. Adevărata vocație, a remarcat pontiful, ”înseamnă a rămâne mereu uniți cu Cristos”. ”A-l cunoaște pe Isus este cel mai frumos cadou pe care o persoană îl poate primi. Faptul că l-am întâlnit este pentru noi lucrul cel mai frumos care ni s-a întâmplat în viață, iar a-l face cunoscut prin cuvinte și fapte este pentru noi o bucurie”. ”Mulți dintre voi”, a spus mai departe papa Francisc adresându-se în special tinerilor, ”l-ați descoperit pe Isus viu în comunitățile voastre, comunități în care există ardoarea apostolică molipsitoare, care entuziasmează și trezesc atracție. Unde este viață, fervoare, dorința de a-l duce pe Cristos la ceilalți, iau naștere vocații genuine; viața fraternă și plină de fervoare a unei comunități este cea care trezește dorința de a se consacra în întregime lui Dumnezeu și vestirii Evangheliei”. Apoi, vorbind liber, a observat că de multe ori ”auzim persoane consacrate, bărbați și femei, care în loc să administreze bucurie, creștere și viață, distribuie nenorociri și petrec timpul plângându-se de nenorocirile din această lume: este sterilitatea celui incapabil să atingă trupul suferind al lui Isus”. Amintind că rugăciunea este ”partea fundamentală a vieții și slujirii noastre apostolice”, pontiful a încheiat spunând că ”dacă rămânem în Isus, bucuria lui va fi în noi. Chemarea lui Dumnezeu nu este o povară apăsătoare care ne răpește bucuria. (…) Bucuria noastră contagioasă trebuie să fie prima mărturie a apropierii și iubirii lui Dumnezeu. Vom fi adevărați împărțitori ai harului lui Dumnezeu când lăsăm să se întrevadă bucuria întâlnirii cu El”. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.