Papa Francisc în Columbia. Sfânta Liturghie la Bogotá: ”Învingeți temerile care nu vin de la Dumnezeu!”

RV 08 sep 2017. ”Isus ne îndeamnă să înaintăm în larg, să renunțăm la temerile care nu vin de la Dumnezeu, temerile care ne paralizează și întârzie urgența de a fi constructori ai păcii, promotori ai vieții”: cu acest îndemn pastoral, inspirat din evanghelia pescuirii minunate, papa Francisc a încheiat predica Sfintei Liturghii celebrată joi, 7 septembrie 2017, în Parcul Simon Bolivar din Bogotá. Potrivit Sălii de Presă a Sfântului Scaun, la celebrarea euharistică de la Bogotá  care a început la ora locală 16.30 (ora 00.30 a României) au luat parte aproximativ 1.100.000 de persoane. Sfânta Liturghie din cursul serii a încheiat, practic, agenda deosebit de încărcată a papei Francisc la Bogotá. În cursul dimineții, Suveranul Pontif a făcut o vizită de curtoazie la președintele țării, Juan Manuel Santos, a vizitat succesiv catedrala orașului, unde a avut o întâlnire cu credincioșii și episcopii, iar după amiază, o întrevedere cu comitetul director al CELAM, Consiliul episcopal latinoamerican.

Vom reveni la aceste întrevederi câteva minute mai târziu, pentru a vorbi acum despre Sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc în aer liber la Bogotá. Celebrarea euharistică a urmat lecturile biblice ale zilei, iar Sfântul Părinte a comentat pe larg pagina evangheliei (Lc 5, 1-11). Isus îi cere lui Petru și însoțitorilor săi să înainteze în larg și să iasă la pescuit, iar după pescuirea minunată schimbă misiunea lui Petru: ”Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Mai jos, în traducerea noastră de lucru, omilia Sfântului Părinte:

«Evanghelistul amintește că chemarea primilor discipoli a avut loc pe malurile lacului Genezaret, acolo unde lumea se îmbulzea ca să asculte o voce capabilă să-i dea orientare și lumină, dar și locul în care pescarii își termină zilele lor obositoare, în care caută sprijin pentru a conduce o viață fără lipsuri, demnă și fericită. Este singura dată în toată evanghelia după Luca în care Isus predică în apropierea așa zisei Mări a Galileei. În largul mării se contopesc dorita fecunditate a muncii și frustrarea pentru inutilitatea strădaniei zadarnice. Potrivit unei străvechi interpretări creștine, marea reprezintă și imensitatea în care conviețuiesc toate popoarele. În fine, din cauza agitației și întunecimii ei, marea evocă tot ceea ce amenință existența umană și care poate să o distrugă.

Noi folosim expresii asemănătoare pentru a defini mulțimile: o maree umană, o mare de oameni. În ziua aceea, Isus avea în spate marea și în față o mulțime care l-a urmat pentru că știe emoția sa în fața durerii umane și cuvintele sale juste, profunde, sigure. Toți vin să-l asculte. Cuvântul lui Isus are ceva special care nu-l lasă pe nimeni indiferent. Cuvântul său are puterea de a converti inimile, de a schimba planurile și proiectele. Este un cuvânt confirmat de faptă, nu sunt concluzii scrise în birou, expresii reci și detașate de durerea oamenilor, și de aceea este un cuvânt care folosește fie pentru siguranța malurilor, fie pentru fragilitatea mării.

Acest iubit oraș, Bogotá, și această scumpă țară, Columbia, prezintă multe din scenele umane descrise în Evanghelie. Aici se află mulțimi care aspiră la un cuvânt de viață, care să lumineze cu lumina sa toate eforturile și să arate frumusețea existenței umane. Aceste mulțimi de bărbați și femei, de copii și bătrâni, locuiesc pe un pământ de o rodnicie inimaginabilă, care ar putea să dea roade pentru toți. Dar și aici, ca în alte părți ale lumii, există întunecimi dense care amenință și distrug viața: întunericul injustițiilor și al inegalităților sociale, întunericul care duce la corupția intereselor personale sau de grup, care consumă în mod egoist și dezechilibrat ceea ce este destinat bunăstării tuturor; întunericul lipsei de respect față de viața umană, care seceră zilnic existența a multor nevinovați, al căror sânge strigă la cer; întunericul setei de răzbunare și de ură care pătează cu sânge de om mâinile celor care își fac singuri dreptate; întunericul celor care ajung insensibili în fața durerii atâtor victime. Toate aceste întunecimi, Isus le risipește și le distruge prin porunca sa din barca lui Petru: ”Înaintează în larg!” (Lc 5,4).

Am putea să ne încâlcim în discuții interminabile, să numărăm tentativele eșuate și să enumerăm eforturile care s-au încheiat cu nimic, dar, asemenea lui Petru, știm ce înseamnă experiența muncii fără rezultat. Și această națiune cunoaște această realitate când, pentru o perioadă de șase ani, la începutul său, a avut 16 președinți și a plătit scump dezbinările sale (”la patria boba”, ”patria toantă” – tr.n.). Și Biserica din Columbia a făcut experiența eforturilor zadarnice și fără roade… dar, asemenea lui Petru, suntem capabili și de încredere în Învățător, al cărui cuvânt trezește rodnicie chiar și acolo unde lipsa de ospitalitate a întunecimilor umane face neroditoare atâtea eforturi și strădanii. Petru este omul care primește cu determinare îndemnul lui Isus, care lasă totul și îl urmează, pentru a se transforma într-un nou pescar, a cărui misiune constă în a-i conduce pe frații săi la Împărăția lui Dumnezeu, unde viața devine plină și fericită.

Dar porunca de a arunca năvoadele nu este adresată doar lui Petru. Lui i-a revenit să înainteze în larg, ca cei care, în patria voastră, au recunoscut cei dintâi ceea ce era mai urgent, cei care au venit cu inițiative de pace, de viață. A arunca năvoadele presupune responsabilitate. La Bogotá și în Columbia se află parcursul unei comunități imense, chemată să devină un năvod robust care să-i primească pe toți în unitate, lucrând pentru apărarea și îngrijirea vieții umane, mai ales când aceasta este mai fragilă și vulnerabilă, în sânul matern, în copilărie, în bătrânețe, în condiții de handicap și în situații de marginalizare socială. Chiar și mulțimile care trăiesc la Bogotá și în Columbia pot deveni adevărate comunități vii, drepte și fraterne dacă ascultă și primesc Cuvântul lui Dumnezeu. În aceste mulțimi evanghelizate se vor ridica mulți oameni și femei deveniți discipoli care, cu inima într-adevăr liberă, să-l poată urma pe Isus; bărbați și femei capabili să iubească viața în toate fazele ei, să o respecte și să o promoveze.

Și, asemenea apostolilor, este necesar să ne chemăm unii pe alții, să ne trimitem semnale, ca pescarii, să ne considerăm din nou frați, tovarăși de drum, asociați în această întreprindere comună care este patria. Bogotá și Columbia sunt în același timp mal, lac, mare deschisă, cetatea prin care Isus a trecut și trece pentru a oferi prezența sa și cuvântul său aducător de roade, ca să ne facă să ieșim din întuneric și să ne conducă la lumină și la viață. Să-i chemăm pe ceilalți, pe toți, pentru ca nimeni să nu rămână la voia furtunilor; să facem să intre în barcă toate familiile, sanctuar al vieții; să facem spațiu binelui comun mai presus de interesele meschine sau particulare, să avem grijă de cei mai slabi promovând drepturile lor.

Petru experimentează micimea sa, experimentează măreția Cuvântului și a lucrării lui Isus. Petru își cunoaște slăbiciunile sale, înaintările și întoarcerile sale, după cum le cunoaștem și noi, le cunoaște istoria de violență și dezbinare a poporului vostru, care nu întotdeauna ne-a găsit dispuși să împărțim barca, furtunile, nenorocirile. Dar, cum a făcut cu Simon [Petru], Isus ne îndeamnă să înaintăm în larg, ne împinge să împărțim riscurile, să lăsăm egoismul nostru și să-l urmăm; să renunțăm la temerile care nu vin de la Dumnezeu, temerile care ne paralizează și întârzie urgența de a fi constructori ai păcii, promotori ai vieții. ”Înaintează în larg!”, spunea Isus. Iar discipolii și-au făcut semne unii altora ca să se reunească toți în barcă. La fel să fie și pentru acest popor!». 

(rv - A. Dancă)