2017-07-21 14:19:00

Radio Vatican. Buletinul nostru de știri: 21 iulie 2017


RV 21 iul 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc face o donație organizației FAO în favoarea populațiilor lovite de foamete și conflicte
Printr-o inițiativă fără precedent, papa Francisc a donat suma de 25 de mii de euro Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), în vederea sprivinirii populațiilor din Africa orientală care se confruntă cu insecuritatea alimentară și cu foametea.
Papa Francisc a declarat că suma reprezintă "o contribuție simbolică la programul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) care furnizează semințe familiilor din zonele rurale, lovite de efectele combinate ale conflictelor și secetei. "

Sfânta Maria Magdalena, dintr-o femeie disprețuită de lume prima martoră a Învierii Domnului
Rugăciunile liturghiei o califică drept un model "al iubirii arzătoare, fidele, pline de respect". Vorbim despre Sfânta Maria Magdalena, sărbătorită pe 22 iulie, sfânta despre care Evanghelistul Marcu relatează că a fost cea dintâi persoană căreia Isus i s-a arătat, după Înviere. "Și, înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii, El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni" (Evanghelia după Sfântul Marcu, capitolul 16, versetul 9).
Impresionează, pentru a nu spune că ajunge chiar să nedumerească, alegerea lui Isus. Desigur, hermeneutica ne vine în ajutor și, pentru o explicație îmbogățită cu elemente artistice, vă propunem imaginea unei celebre picturi a italianului Caravaggio, pe numele său adevărat Michelangelo Merisi  (1571-1610). Mă refer la "Punerea în mormânt", expusă în Pinacoteca Vaticană. 

În urmă cu 800 de ani, alegerea revoluționară a sfântului Francisc de Assisi
Istorica "Despuiere" a sfântului Francisc, petrecută în Piața Episcopiei din Assisi, în urmă cu opt secole, este tema aleasă de cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin, pentru un articol publicat în ultimul număr al revistei "Sfântul Francisc", publicație a bazilicii "Sfântul Francisc", din Assisi.
Reamintim că, succesiv convertirii, tatăl sfântului Francisc, Petru Bernardone, nemulțumit de noul stil de viață al fiului,  l-a convocat în faţa Episcopului şi i-a cerut să-i înapoieze banii pe care tânărul îi folosise pentru facerea de bine. Acel moment va marca pentru Sărăcuțul din Assisi despărţirea definitivă de viaţa lumească de până atunci. Sub privirile înmărmurite ale Episcopului şi ale celor care-l înconjurau, Francisc se dezbracă de haine, aşează pe ele banii şi le întinde tatălui său, spunând: „De acum voi putea zice cu adevărat: Tatăl nostru care eşti în ceruri”. Departe de a fi teatral, gestul său însemna ruptura totală faţă de bunurile materiale şi asumarea condiției de sărăcie.  Dar cum definește cardinalul Pietro Parolin acest gest?
"Dramatic și revoluționar acel gest împlinit, în urmă cu 800 de ani, de sfântul Francisc când s-a dezbrăcat de veșminte pentru a-i sluji, ca sărac, pe săracii Bisericii", scrie cardinalul secretar de Stat. "Era un semn tangibil al unei schimbări radicale în slujba Evangheliei și a societății din timpul său, care este însă grăitor și pentru oamenii din timpul nostru, după cum ne învață papa Francisc, îndeosebi atunci când îi apără pe cei săraci și pe muncitori, așa cum a făcut recent la Complexul Ilva, din Genova [n.n. în Italia], când a amintit că muncitorii nu sunt numere de contabilizat, ci persoane, iar întreprinzătorii, înainte de a se gândi la profit, trebuie să urmărească promovarea umană. Alegerea unei vieți noi, libere, de punere, pe deplin, în slujba bărbatului și a femeii, se află sub semnul iubirii și al păcii universale, în totală ascultare față de acel "Tată din ceruri" căruia tânărul Francisc i s-a adresat fără nicio ezitare în momentul în care a renunțat la bunurile familiei și i-a spus adio în mod definitiv tatălui său pământesc, Pietro Bernardone."
Întrebat de ce definește "revoluționară" alegerea sfântului Francisc de a renunța la bunurile paterne și ale familiei pentru a se încredința "Tatălui nostru din ceruri", după cum a spus chiar Sărăcuțul, cardinalul Parolin a explicat: "Este o alegere revoluționară pentru că tânărul Francisc, prin acel gest de renunțare, rupe definitiv legătura cu viața înstărită de până atunci, făcută din petreceri și chiar dintr-o aventură militară sfârșită rău, pentru a se pune cu totul în slujba Bisericii, în mod pe deplin liber, mai ales față de avuțiile familiei, răspunzând astfel, pe deplin și definitiv lui Dumnezeu, asemenea unui fiu autentic al Bisericii.  

"Străzi de pace": în Germania, întâlnire internațională pentru a spune "nu" conflictelor și terorismului
Vineri, 21 iulie, prezentarea – în cadrul unei conferințe de presă – a întâlnirii internaționale în spiritul de la Assisi "Străzi de pace", care se va desfășura între 10 și 12 septembrie, în Germania, în orașele Münster și Osnabrück.
Odată cu prezentarea evenimentului, de către Marco Impagliazzo, președintele comunității "Sfântul Egidiu", și anunțarea prezenței unor importante autorități religioase și civile.
"Din inima Europei se dorește lansarea unui puternic mesaj de pace. Trebuie ridicată vocea pentru a spune "nu" unei lumi marcată de terorism și de prea multe conflicte care distrug națiuni întregi, provocând morți și mii de refugiați, intrumentalizând totodată religiile", se spune într-o notă a comunității "Sfântul Egidiu", în care se anunță o mare participare populară din toate țările la întâlnirea "Străzi de pace", care va avea loc în Germania, în luna septembrie a acestui an. 

Primirea migranților potrivit învățăturii Evangheliei: scrisoare pastorală a episcopului Seitz, din SUA
"Imigranții să nu fie demonizați, iar frontierele să nu fie militarizate", scrie mons. Mark Seitz, episcopul diecezei de El Paso, în Texas, într-o lungă scrisoare pastorală intitulată "Suferința și doliul în fugă". Amintind că securitatea țării nu poate fi folosită ca pretext pentru a ridica ziduri și a închide poarta migranților și refugiaților", prelatul le cere credincioșilor catolici să urmeze învățăturile Bisericii privind primirea migranților, căci "Dumnezeu a creat o lume în care există loc pentru toți".
"Datoria mea în calitate de păstor constă în trăirea Evangheliei lui Isus Cristos, prin urmare cel străin, venit în mijlocul nostru, trebuie tratat ca unul dintre noi", scrie mons. Seitz în scrisoarea pastorală ce conține și numeroase mărturii privind migranții, îndemnând la reflecție asupra situației cu care se confruntă comunitatea situată la frontiera dintre Mexic și Statele Unite ale Americii și persoanele din America Centrală care pornesc în "călătoria speranței".
În scrisoarea pastorală, episcopul diecezei de El Paso amintește de Sfânta Liturghie celebrată de papa Francisc în februarie 2016, la Ciudad Juarez, localitate aflată la granița dintre Statele Unite și Mexic, celebrare în cadrul căreia pontiful a lansat un puternic apel împotriva exploatării migranților și a riscului de a-și pierde viața. Documentul se încheie cu un apel la unitate, prelatul scriind: "Suntem divizați de un zid sau de un fluviu, de o politică a excluziunii și de politici migratorii injuste; însă, în ciuda a tot ceea ce ne separă, Cristos construiește Noua Umanitate, ducându-ne împreună în noul Ierusalim".  

RV - A. Mărtinaș

Aici, emisiunea zilei în format audio: 








All the contents on this site are copyrighted ©.