2017-06-09 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 9 iunie 2017


RV 09 iun 2017. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: Dumnezeu este adevărata bucurie, nu frumusețea trucată a vanității
În momentele cele mai urâte, de tristețe și suferință, chiar și în fața insultelor, să alegem calea rugăciunii, răbdării și speranței în Dumnezeu, fără a cădea în ademenirile vanității: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată vineri, 9 iunie 2017, în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului. Comentând lecturile biblice ale celebrării euharistice (Tob 11,5-17; Mc 12,35-37), papa Francisc a acordat o atenție specială primei lecturi, luată din cartea lui Tobia.  Este vorba, a afirmat, de povestea de viață cu totul normală a unui socru și a nurorii sale. Auzim, astfel, de Tobit, tatăl lui Tobia, care a devenit orb, și de Sara, soția lui Tobia, acuzată în trecut de moartea mai multor bărbați. Pagina Scripturii, a explicat mai departe Sfântul Părinte, ne ajută să înțelegem modul în care Domnul duce mai departe ”istoria și viața persoanelor, chiar și a noastră”.

În audiență la papa Francisc, participanții la adunarea plenară a Consiliului pontifical pentru dialogul inter-religios
Sfântul Părinte i-a primit în audiență vineri, 9 iunie 2017, pe participanții la adunarea plenară a Consiliului pontifical pentru dialogul inter-religios, desfășurată în aceste zile la Roma. Tema adunării, ”Rolul femeii în educația la fraternitatea universală”, este – a remarcat pontiful în discursul său – ”de importanță fundamentală pentru drumul omenirii spre fraternitate și pace, un drum (…) marcat de dificultăți și obstacole”. Din păcate, a spus mai departe Sfântul Părinte, ”vedem astăzi că figura femeii ca educatoare la fraternitate universală este umbrită și deseori nerecunoscută din cauza multor rele care afectează această lume și care, în particular, lovesc femeile în demnitatea și rolul lor. Femeile și chiar copiii sunt, în realitatea, printre victimele cele mai frecvente ale violenței oarbe. Acolo unde ura și violența domină, sfâșie familiile și societățile, împiedicând femeia să desfășoare, în comuniune de intenții și acțiune cu bărbatul, misiunea ei de educatoare într-un mod senin și eficace”. Pornind de la tema adunării plenare, Sfântul Părinte a subliniat trei aspecte: valorizarea rolului femeii, educația la fraternitate și dialogul. ”În societatea complexă de astăzi, caracterizată de pluralitate și globalizare, este nevoie – a afirmat pontiful – de o mai mare recunoaștere a capacității femeii de a educa în spiritul fraternității universale. Atunci când femeile au posibilitatea să transmită din plin darurile lor întregii omeniri, modalitatea însăși prin care societatea se înțelege pe sine și se organizează rezultă transformată în mod pozitiv, ajungând să oglindească mai bine unitatea substanțială a familiei umane. (…) Este, așadar, un proces benefic cel care privește prezența crescândă a femeilor în viața socială, economică și politică la nivel local, național și internațional, precum și în cea bisericească. Femeile au dreptul deplin de a se integra activ în toate domeniile și dreptul lor trebuie afirmat și tutelat chiar și prin instrumente legale acolo unde se arată necesare”. Referindu-se la al doilea aspect, educarea la fraternitate, papa Francisc a spus că ”femeile, ca educatoare, au o vocație particulară, capabilă să dea naștere și creștere unor noi modalități de primire și de stimă reciprocă. Figura feminină a fost întotdeauna în centrul educației familiale, nu doar ca mamă. Aportul femeilor în domeniul educației este inestimabil. Iar educația comportă o bogăție de implicații atât pentru femeie, pentru modul său de a fi, cât și pentru relațiile sale, pentru modul de a se raporta la viața umană și la viață, în general”. (…) ”Prin legătura intimă cu misterul vieții, femeile pot face mult pentru a promova spiritul fraternității, prin grija lor față de prezervarea vieții și prin convingerea lor că iubirea este singura forță care poate să facă lumea demnă de a fi locuită”. În fine, vorbind despre importanța dialogului, papa Francisc a remarcat că ”educația la fraternitatea universală, care înseamnă și stabilirea legăturilor de prietenie și respect, este importantă în domeniul dialogului inter-religios”. ”Femeile sunt implicate, deseori mai mult decât bărbații, la nivelul unui «dialog al vieții» în domeniul inter-religios și contribuie astfel la o înțelegere mai bună a provocărilor tipice unei realități multiculturale. Dar femeile se pot integra cu titlu deplin și în schimburile de la nivelul experienței religioase, precum și în cele de la nivel teologic. Multe femei au o bună pregătire pentru a participa la întâlniri de dialog inter-religios la cele mai înalte niveluri, și nu doar din partea catolică. Aceasta înseamnă că aportul femeilor nu trebuie limitat la subiecte «feminine» sau la întâlniri numai între femei. Dialogul este un drum pe care femeia și bărbatul trebuie să-l parcurgă împreună. Astăzi, mai mult ca niciodată, e necesar ca femeile să fie prezente”.

Sâmbătă, 10 iunie 2017, Suveranul Pontif merge în vizită oficială la președintele Italiei, Sergio Mattarella
Sâmbătă, 10 iunie 2017, papa Francisc merge la Quirinale, palatul președinției Italiei, pentru o vizită oficială la președintele Sergio Mattarella. Prin această vizită, a precizat purtătorul de cuvânt al Sălii de presă a Sf. Scaun, papa răspunde la vizita efectuată în Cetatea Vaticanului de președintele Republicii Italia, Sergio Mattarella, în 18 aprilie 2015. Sfântul Părinte a mai efectuat o vizită oficială la Quirinale în 14 noiembrie 2013, pentru o întâlnire oficială cu președintele de atunci al Italiei, Giorgio Napolitano.

La papa Francisc, o delegație a diecezei de Ahiara (Nigeria): comunicatul Sălii de Presă a Sfântului Scaun
Sfântul Părinte a primit ieri în audiență o delegație a diecezei de Ahiara, în Nigeria. În cadrul întrevederii, potrivit comunicatului emis de Sala de Presă a Sfântului Scaun, papa Francisc, ”după ce a făcut o evaluare atentă, a vorbit de situația inacceptabilă din Ahiara, rezervându-și dreptul să adopte măsurile oportune”; în același timp, Sfântul Părinte încredințează dieceza catolică din Nigeria ”grijii de mamă a Fecioarei Maria”. Delegația oficială era însoțită, printre alții, de președintele Conferinței episcopale nigeriene, arhiepiscopul Anthony Obinna, și de arhiepiscopul de Abuja, cardinalul John Onaiyekan, care îndeplinește și oficiul de administrator apostolic de Ahiara. Membrii delegației au efectuat în aceste zile un pelerinaj la mormintele Sfinților Apostoli Petru și Paul și în cursul dimineții de joi, 8 iunie, au luat parte la Sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc în capela Casei ”Sf. Marta”. Zilele trecute, delegația diecezei nigeriene a avut colocvii cu secretarul de Stat, cardinalul Pietro Parolin, și cu superiorii Congregației pentru evanghelizarea popoarelor, alături de care – se mai afirmă în comunicatul de presă – a fost analizată pe larg ”situația apăsătoare” a Bisericii din Ahiara. 

Papa Francisc se opune legendei negre despre Pius al XII-lea
Papa Francisc s-a exprimat din nou, în cadrul predicii din 5 iunie, împotriva “legendei negre” legată de presupusa tăcere a papei Pius al XII-lea.
La sfârșitul celui de-a Doilea Război Mondial, era unanimă gratitudinea comunității ebraice față de gesturile papei Pius al XII-lea în favoarea acesteia, în timpul nazismului. Percepția s-a schimbat odată cu publicarea, în 1963, a operei teatrale a dramaturgului german Rolf Hochhurt, intitulată “Vicarul”, promovată de propaganda sovietică cu scopul denigrării figurii pontifului decedat în 1958 și a Bisericii Catolice, într-un delicat moment al istoriei.

Promovarea unității și a păcii este misiunea fiecărui creștin
“Fiecare dintre noi, ca membre vii ale Truoului lui Cristos, este chemat să promoveze unitatea și pacea”, se citește în mesajul papei Francisc postat vineri, 9 iunie 2017, pe contul de Twitter @Pontifex

În audienţă la papa Francisc episcopii din Venezuela: se aprinde o speranţă
Papa Francisc i-a primit joi dimineaţă, în Vatican, pe membrii preşedinţiei Conferinţei Episcopale din Venezuela. În cursul serii, membrii delegaţiei au ţinut o conferinţă de presă. „Papa era deja bine informat în privinţa situaţiei, însă această audienţă confirmă informaţiile sale şi marchează o apropiere şi mai mare faţă de conferinţa episcopală, întărind activităţile şi deciziile noastre”, a spus în cadrul întâlnirii cu jurnaliştii preşedintele episcopatului venezuelean, mons. Diego Rafael Padron Sanchez, episcop de Cumanà. „Papa este într-adevăr preocupat şi percepe necesităţile poporului venezuelean”, a mai spus prelatul, adăugând că este necesar „să se recunoască voinţa poporului care solicită alimente, medicamente, libertate şi alegeri libere şi înainte de acestea, o consultare populară privind Adunarea constituentă. Pontiful s-a întâlnit cu membri ai Conferinţei Episcopale din Venezuela într-un moment dificil pentru ţară. De la începutul protestelor împotriva preşedintelui Nicolas Maduro, care au izbucnit la începutul lunii aprilie, 65 de persoane şi-au pierdut viaţa. Întâlnirea cu Sfântul Părinte aprinde speranţa Bisericii locale şi a numeroase organizaţii neguvernamentale care lucrează în favoarea populaţiei, prima victimă a crizei economice, politice şi umanitare în curs. „În Venezuela, problematicele sunt numeroase. Prima dificultate este reprezentată de starea de urgenţă umanitară pe care o traversează ţara”, a declarat pentru Radio Vatican consiliera Assunta Maria Vi Tino, explicând că lipsa hranei este o altă problemă gravă cu care se confruntă populaţia, la care se adaugă lipsa libertăţii de expresie. (AM)

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.