2017-06-05 13:54:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 5 iunie 2017


RV 05 iun 2017. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc, la ”Sf. Marta”: milostivirea înseamnă împărtășire, compasiune și risc
Faptele de milostivire să nu fie o simplă pomană pentru a-și descărca conștiința, ci o participare la suferința celorlalți, chiar cu propriul risc și lăsându-se deranjat: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată în dimineața de luni, 5 iunie 2017, în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta. Comentând lecturile biblice ale Sfintei Liturghii din ritul roman sau latin (Tob 1,3;2,1a-8; Mc 12,1-12), pontiful s-a referit mai întâi la un gest de caritate de care se vorbește în prima lectură, luată din cartea lui Tobia. Episodul este situat într-un timp în care evreii erau deportați în Asiria. Un om drept, care se numea Tobi, îi ajuta pe conaționalii săi săraci, chiar cu riscul vieții, și într-o zi ajunge să înmormânteze pe ascuns un evreu care fusese ucis pe nedrept. Tobi își exprimă tristețea în fața suferinței celorlalți și, a explicat papa la predică, a practica faptele de milostivire trupească și sufletească nu înseamnă doar a împărtăși bunurile proprii, dar și a da dovadă de compătimire.

Agenda pontificală la zi
Luni, 5 iunie 2017, papa Francisc i-a primit în audiențe succesive pe cardinalii Albert Malcolm Ranjith Patabendige Don, arhiepiscop de Colombo (Sri Lanka), și pe cardinalul Stanisław Ryłko, arhiprezbiter al bazilicii papale ”Sfânta Maria cea Mare” din Roma. De asemenea, pe cardinalii Paul Poupard, președinte emerit al Consiliului pontifical al culturii, și pe José Saraiva Martins, prefect emerit al Congregației pentru cauzele sfinților.

La papa Francisc, Misionarii și Misionarele Fecioarei Maria, mângâierea creștinilor (”Della Consolata”)
Tot luni, 5 iunie 2017, papa Francisc a primit în Sala Clementină din Palatul Apostolic participanții la respectivul capitol general al congregațiilor ”Misionarii și Misionarele Fecioarei Maria, mângâierea creștinilor (”Della Consolata”). Este vorba de ramura masculină și feminină a familiei religioase întemeiate de Fericitul Iosif Allamano. În discursul său, Sfântul Părinte a oferit câteva sugestii ”pentru ca aceste zile să aducă roade îmbelșugate de bine” pentru comunitățile lor și pentru activitatea misionară a Bisericii. ”Nu încetați să duceți întărire”, a fost îndemnul pontifului, ”acelor populații care, deseori, sunt marcate de mare sărăcie și suferință acută”, în special celor din Africa și America Latină. Remarcând că istoria acestor congregații misionare a cunoscut momente de bucurie și suferință, Sfântul Părinte i-a amintit în acest context pe confrații care ”au iubit Evanghelia carității mai mult decât pe ei înșiși și au încununat slujirea misionară cu sacrificiul vieții”. Pentru a trăi din plin chemarea de a fi misionar ”este necesar a trăi comuniunea cu Dumnezeu în percepția tot mai conștientă a milostivirii de care am beneficiat din partea Domnului. Este mult mai important să ne dăm seama de cât de mult suntem iubiți de Dumnezeu, decât de felul în care noi îl iubim!”. În această perspectivă, ”viața consacrată poate să devină un itinerar de redescoperire progresivă a milostivirii divine, ușurând imitarea virtuților lui Cristos și a atitudinilor sale pline de umanitate, pentru a le mărturisi apoi la toți cei de care vă apropiați în slujirea pastorală”. Primind ”cu bucurie imboldurile neîncetate la reînnoire și angajare”, ce provin din contactul real cu Domnul Isus, ”vă va permite să fiți prezenți în mod activ în noile areopaguri ale evanghelizării”. Mai mult, ”în efortul de recalificare a stilului de slujire misionară, va fi necesar să preferați unele elemente semnificative, precum sensibilitatea față de înculturarea Evangheliei, spațiul acordat coresponsabilității operatorilor pastorali, alegerea de forme simple și sărace de prezență în rândul oamenilor. O atenție specială” – a încheiat papa Francisc – ”merită dialogul cu islamul, angajarea în promovarea demnității femeii și a valorilor familiei, sensibilitatea pentru temele dreptății și păcii”. ”Mergeți mai departe pe drumul vostru cu speranță: consacrarea voastră misionară să fie tot mai mult izvor de întâlnire vie și sfințitoare cu Isus și iubirea sa, sursă de mângâiere, pace și mântuire pentru toți oamenii”. 

Misiunea în inima credinței creștine. Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor
«Și în acest an, Ziua Mondială a Misiunilor ne convoacă în jurul persoanei lui Isus, "primul și cel mai mare evanghelizator", care ne îndeamnă continuu să vestim Evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl în forța Duhului Sfânt», scrie papa Francisc în Mesajul pentru anuala celebrare la nivel mondial a misiunilor, din 2017, cu desfășurare în data de 22 octombrie, în penultima duminică din lună. Mesajul poartă data de 4 iunie, a solemnității Coborârea Duhului Sfânt.
Intitulat "Misiunea în inima credinței creștine", mesajul conține zece succinte capitole care răspund la trei întrebări esențiale ce "ating însăși identitatea noastră creștină și responsabilitățile noastre de credincioși, într-o lume confuzionată de numeroase iluzii, rănită de profunde frustrări și sfâșiată de multe războaie fratricide care, pe nedrept, îi lovesc în special pe cei nevinovați". Cele trei întrebări cu rol de ghid în reflecția privind misiunea sunt: Care este fundamentul misiunii? Care este inima misiunii? Care sunt atitudinile vitale ale misiunii?

Scrisoarea papei Francisc cu prilejul ultimului omagiu adus cardinalului ucrainean Lubomyr Husar
Cardinalul Lubomyr Husar, arhiepiscop major emerit de Kiev-Halici, a fost "părinte și călăuză spirituală" pentru întreaga Biserică Greco-Catolică din Uncraina, "pe care a reunit-o din ereditatea lăsată de catacombele la care a fost constrânsă de persecuție": scrie papa Francisc într-o Scrisoare adresată arhiepiscopului major de Kiev-Halici, Sviatoslav Shevchuk, luni, 5 iunie, în ziua ultimului omagiu adus cardinalului care a trecut la Casa Tatălui în data de 31 mai, la vârsta de 84 de ani. Cardinalul Husar a fost înmormântat luni, în Catedrala Învierii din Kiev.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.