2017-05-29 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 29 mai 2017


RV 29 mai 2017. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Să-i cerem Duhului Sfânt să ne călăuzească pe calea cea dreaptă, zi de zi: Papa, la 'Sf. Marta'
Capacitatea de a-l asculta pe Duhul Sfânt s-a aflat în centrul omiliei rostită de papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată luni, 29 mai, în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican. "Sunt capabil să-i dau ascultare Duhului Sfânt? Știu să-i cer inspirație înainte de a lua o decizie, de a spune un cuvânt sau de a întreprinde ceva?" Acestea au fost câteva din întrebările propuse de pontif ca metru de măsură și puncte de referință pentru conștiința noastră.

Episcopul Petru Gherghel, la Radio Vatican
”Am rămas impresionat de pietatea și însuflețirea cu care papa Francisc celebrează Sfânta Liturghie zilnică. Ne-a transmis celor prezenți să fim mereu deschiși la lucrarea Duhului Sfânt”: a spus episcopul Petru Gherghel, al diecezei romano-catolice de Iași, care luni, 29 mai 2017, a concelebrat Sfânta Liturghie alături de papa Francisc în capela reședinței sale din Casa ”Sf. Marta”. După celebrarea euharistică, episcopul Petru Gherghel a răspuns cu amabilitatea dintotdeauna la solicitarea redacției noastre pentru câteva reflecții

Din agenda la zi a Sfântului Părinte
La ora 9.30, în Sala Bologna din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte a avut o reuniune cu reprezentanții departamentelor Curiei Romane. Succesiv, la ora 12.45, Suveranul Pontif l-a primit pe premierul Canadei, Justin Trudeau, împreună cu suita. 

Maica Domnului, chip al Milostivirii Divine, în netrul mesajului pe Twitter al papei Francisc
“Prezența maternă a Maicii Domnului ne amintește că Dumnezeu nu obosește niciodată să se aplece cu milostivire asupra umanității”, se spune în mesajul papei Francisc postat luni, 29 mai, pe contul în nouă limbi, @Pontifex.

Mons. Viganò la Cannes: cinema-ul, instrument pentru istorisirea speranței
S-a încheiat cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, juriul acordând premiul Palme d’Or 2017 regizorului suedez Rubun Őslund, pentru filmul satiric “The Square”, o peliculă despre lumea artei, impregnată cu mult umor. Intervenind la dezbaterea “Spiritualitate și cinema”, din cadrul  Festivalului “Sacré de la Beauté” care se desfășoară în paralel cu Festivalul de Film de la Cannes, mons. Dario Edoardo Viganò, prefect al Secretariatului pentru Comunicare, a spus: “Cinema-ul are un rol social semnificativ, ca mijloc și, mai ales ca artă, fiind în măsură să istorisească realitatea, prezentând-o îndeaproape, pătrunzând în straturile sale, fără a evita privirile complexe sau problematice”, a spus mons. Viganò. Prefectul Secretariatului pentru Comunicare a evidențiat totodată că așa-numita „a șaptea artă” este și în măsură să fie purtătoarea unei viziuni diferite, capabilă să deschidă sclipiri de lumină la orizont. Aceasta pentru că, a explicat prefectul, “cinema-ul a reușit chiar să merge pe urmele invizibilului, ale lui Dumnezeu, surprinzând manifestările milostivirii sale în istoria omului” și îndemnând la o privire spre ceea ce nu se vede, spre spațiul care depășește propriile hotare.
De asemenea, mons. Viganò a amintit îndemnul papei Francisc conținut în mesajul pentru cea de-a 51-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, de „a comunica speranța și încrederea în timpul nostru”, evidențiind că misiunea primară a cinemaului este de a oferi lumii contemporane istorii de viață marcate de logica veștii celei bune. (AM)

A murit la 110 ani sora Candida Bellotti: o viață dedicată bolnavilor
Se vor desfășura miercuri în orașul italian Lucca funeraliile sorei Candida Bellotti, una dintre călugărițele cele mai înaintate în vârstă din lume, care a murit sâmbătă, 27 mai la Roma după ce a sărbătorit în 20 februarie vârsta de 110 ani. Cu acea ocazie primise urările și binecuvântarea specială a papei Francisc, care o întâlnise în Vatican în timpul unei Sfintei Liturghii la ”Sf. Marta” în 2014. Născută în 1907 în apropiere de Verona, a treia din zece copii. Tatăl era cizmar și mama, casnică. În 1931, la 24 de ani, intrase în congregația Slujitoarele Bolnavilor ale Sfântului Camil, dedicându-și întreaga existență slujirii celor bolnavi. Avea calificarea de infirmieră profesională, dar nu a renunțat niciodată să poarte cu sine rozariul și zâmbetul cu care se apropia de cei suferinzi. ”A lăsat acest pământ cu seninătatea care a caracterizat-o dintotdeauna în cei 110 ani de viață”, spun despre ea surorile din aceeași congregație. Aproape 90 de ani i-a petrecut la patul celor bolnavi urmând carisma Sfântului Camil de Lellis. În timpul vieții ei s-au succedat nu mai puțin de 10 papi, de la Sfântul Pius al X-lea până la papa Francisc. ”Secretul pentru a trăi atât de mult”, obișnuia să spună, ”constă în a lua lucrurile așa cum vin”. În ultima vreme îi îndemna în mod special pe tineri spunând: ”Aveți încredere în viitor și angajați-vă toate energiile în a realiza dorințele voastre”. Celor care o întrebau cu privire la motivul bucuriei, le răspundea: ”A asculta vocea lui Cristos și a fi docili la voința sa. În toată viața mea m-am gândit întotdeauna în felul următor: acolo unde Domnul mă trimite, acolo este locul cel mai bun pentru mine”. Celui care îi cerea un sfat de urmat în viață, îi spunea: ”Să iubești, să iubești și iar să iubești, dar cu bucurie”. 

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.