2017-04-29 11:07:00

Papa Francisc în Egipt. "Unicul extremism admis pentru credincioși este cel al carității"


29 aprilie 2017. «Experiența discipolilor din Emaus ne învață că nu este nevoie să umplem lăcașurile de cult dacă inimile noastre sunt golite de frica de Dumnezeu și de prezența sa», a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii prezidată sâmbătă, 29 aprilie, pe stadionul "Apărarea aeriană" (Air Defence Stadium) din Cairo. Continuând pe linia acestei reflecții, inspirată din Evanghelia Duminicii a III-a a Paștelui, pontiful  a spus că este vană rugăciunea dacă ruga adresată Domnului nu se transformă în iubire față de fratele nostru; nefiind necesară prea multă evlavie dacă aceasta nu este însuflețită de multă credință și de multă iubire; fiind inutilă îngrijirea aparenței, întrucât Dumnezeu privește la inima noastră.

Papa Francisc: «Adevărata credință ne face să fim mai iubitori, mai milostivi, mai onești și mai umani; este credința cea care însuflețește inimile pentru a le face să-i iubească pe toți în mod gratuit, fără deosebire și fără preferințe; [credința autentică] ne facă să vedem în celălalt nu un dușman de învins, ci un frate care trebuie iubire, slujit, ajutat; credința adevărată determinându-ne să răspândim, să apărăm și să trăim cultura întâlnirii, a dialogului, a respectului și a fraternității; conducându-ne la curajul de a-l ierta pe cel care ne jignește, de a întinde o mână celui căzut, de a-l îmbrăca pe cel gol, a da de mâncare celui flămând, a-l vizita pe cel închis, a-l ajuta pe orfan, a da ce băut celui însetat, a-l ajuta pe cel în vârstă și pe cel nevoiaș . » (cfr Mt 25,31-45)

«Adevărata credință este cea care ne face să apărăm drepturile altora cu aceiași forță și cu același entuziasm cu care apărăm propriile drepturi. În realitate, cu cât creștem în credință și în cunoaștere, cu atât devenim mai smeriți și mai conștienți de micimea noastră.»

Evidențiind că lui Dumnezeu îi este plăcută doar credința mărturisită prin propria viață, pontiful a subliniat că "unicul  extremism admis pentru credincioși este cel al carității." «Oricare altă formă de extremism nu vine de la Dumnezeu și nu este plăcută lui Dumnezeu», a subliniat papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii prezidată sâmbătă, 29 aprilie, la Cairo, în cadrul celei de-a XVIII-a călătorii apostolice.
Papa Francisc: «Acum, asemenea discipolilor din Emaus, întoarceți-vă la Ierusalimul vostru, adică la viața voastră cotidiană, la familiile voastre, la locurile voastre de muncă și la draga voastră patrie plini de bucurie, de curaj și de credință. Nu vă fie teamă să vă deschideți inima pentru a primi lumina celui Înviat și îngăduiți ca El să transforme nesiguranța voastră în forță pozitivă pentru voi și pentru alții. Nu vă fie teamă să-i iubiți pe toți, prieteni și dușmani, pentru că în iubirea trăită constă forța și comoara celui credincios. »

Al Massih Kam / Bilhakika kam! – Cristos a Înviat ! Adevărat a Înviat!

RV/AM

 








All the contents on this site are copyrighted ©.