2017-04-21 10:30:00

Papa Francisc va aduce omagiu Noilor Martiri, la bazilica "Sfântul Bartolomeu", din Roma


21 aprilie 2017.  Comunitatea Sfântul Egidiu se pregătește cu bucurie să-l întâmpine pe Sfântul Părinte care, sâmbătă, 22 aprilie, va merge în vizită la bazilica Sfântul Bartolomeu, din Roma, încredințată acestei comunități.

Din dorința papei Ioan Paul al II-lea, începând din 1999, bazilica Sfântul Bartolomeu este dedicată memoriei noilor martiri. În cursul Liturgiei Cuvântului care se va desfășura sâmbătă începând cu ora locală 17, programul prevede mărturia unor rude și prieteni ale martirilor amintiți în bazilica romană situată pe Insula Tiberină (Isola Tiberina) din capitala Italiei. Printre aceștia, Karl Schneider, fiul lui Paul, un pastor al Bisericii Reformate, ucis în 1939 în lagărul de concentrare Buchenwald pentru că a definit obiectivele nazismului aflat la putere ca fiind "inconciliabile cu preceptele biblice"; de asemenea Roselyne, sora părintelui Jacques Hamel, asasinat la Rouen, în Franța, la 26 iulie 2016, la sfârșitul celebrării Sfintei Liturghii și Francisco Hernandez Guevara, un prieten al tânărului William Quijano, membru al comunității Sfântul Egidiu din El Salvador, ucis în septembrie 2009 pentru că – prin Școlile de Pace – oferea tinerilor din cartier o alternativă la bandele de tineri numite Maras, care semănau teroare în această țară din America Centrală.

Succesiv omiliei, papa Francisc va păstra momente de reculegere la cele șase capele laterale ale bazilicii unde se păstrează relicve ale unor martiri ai comunismului și ai nazismului din Europa, Africa, America și Asia. În cursul celebrării, vor fi aprinse lumânări care vor însoți fiecare dintre rugăciunile de pomenire a tuturor mărturisitorilor credinței din secolul XX până în prezent, de la armeni și alți creștini victime ale masacrelor săvârșite în timpul primului Război Mondial până la martirii care pledau pentru pace și dialog, precum călugării trapiști de la Notre Dame de l’Atlas, în Algeria, părintele Andrea Santoro, ucis în Turcia, părintele Pino Puglisi, ucis de mafia, în Italia, și numeroși misionari care și-au dat viața pentru Evanghelie în diferite părți ale lumii. Și arhiepiscopul de San Salvador, Oscar Arnulfo Romero, va fi pomenit în cadrul celebrării de la bazilica Sfântul Bartolomeu. De asemenea, se vor face rugăciuni pentru episcopii Mar Gregorios Ibrahim și Paul Yazigi și, de asemenea, pentru părintele Paolo Dall'Oglio, sechestrați în Siria de foarte mult timp și despre care nu se mai știe nimic. La finalul celebrării, Sfântul Părinte se va întâlni – într-una din încăperile adiacente bazilicii – cu un grup de refugiați sosiți în Italia grație coridoarelor umanitare, cu un grup de femei victime ale traficului de persoane și câțiva minori neînsoțiți ajunși în Italia împreună cu grupuri de migranți.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.