Să-l facem vizibil pe Cristos, speranța creștinului: Papa, la cateheza audienței generale

5 aprilie 2017. «…fiți toți într-un gând, compătimitori, plini de iubire față de frați, milostivi și smeriți. Nu întoarceți rău pentru rău, nici insultă pentru insultă, dimpotrivă, binecuvântați pentru că la aceasta ați fost chemați (…). Nu vă lăsați cuprinși de frică din cauza lor și nici nu vă tulburați. Dimpotrivă, sfințiți-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră. »

Din acest fragment, luat din Scrisoare întâi a sfântului apostol Petru s-a inspirat cateheza audienței generale de miercuri, 5 aprilie, desfășurată în Piața Sfântul Petru. Continuând șirul catehezelor dedicate speranței creștine, reflecția pontifului a fost urmată de două apeluri privind două evenimente dramatice: atentatul de la metroul din Sankt Petersburg și ultimele evenimente din Siria.

Prezentând "încărcătura extraordinară" a Scrisorii întâi a sfântului apostol Petru, ce reușește să "insufle multă consolare și pace", pontiful a expus așa-numitul "secret" al textului, îndeosebi fragmentul care a inspirat cateheza audienței generale:
Papa Francisc: «Secretul constă în faptul că acest fragment își adâncește rădăcinile direct în Paște, în inima misterului pe care ne pregătim să-l celebrăm, făcându-ne astfel să percepem întreaga lumină și bucurie care izvorăsc din moartea și învierea lui Cristos. Cristos a înviat cu adevărat și este foarte frumos salutul 'Cristos a înviat!' 'Adevărat a înviat', adresat unii altora în ziua de Paște, potrivit tradiției multor popoare. Este un mod de a ne aminti de învierea lui Cristos, care  este viu printre noi, care este viu și locuiește în fiecare dintre noi. De aceea, sfântul Petru ne îndeamnă cu tărie să-l adorăm în inimile noastre (cf v. 16). Acolo Domnul sălășluiește din momentul Botezului nostru și de acolo continuă să ne reînnoiască pe noi și viața noastră, umplându-ne de iubirea și de plinătatea Duhului său. Iată de ce Apostolul ne îndeamnă să dăm cont de speranța care este în noi (cf v.16): speranța noastră nu este un concept, nu este un sentiment, nu este un telefon sau o grămadă de avuții. Speranța noastră este o Persoană, este Domnul Isus pe care-l recunoaștem ca fiind viu și prezent în noi și în frații noștri (…).»

 Însă, despre speranța noastră trebuie să dăm cont nu atât la nivel teoretic cât mai ales prin viața noastră, în cadrul comunității creștine și în afara acesteia.
«Dacă Cristos este viu și locuiește în noi, în inima noastră, atunci trebuie să-l facem vizibil, să nu-l ascundem și să-i permitem să lucreze în noi», a spus pontiful, explicându-ne că Domnul Isus trebuie să devină tot mai mult un model de viață, noi trebuind să învățăm să ne comportăm așa cum El se comportă.

Papa Francisc: «Așadar, speranța care locuiește în noi nu poate rămâne ascunsă înăuntrul nostru, în inima noastră, căci ar fi slabă și fără curajul de a ieși la iveală, de a se face văzută; însă – după cum reiese din Psalmul 33, citat de Petru, trebuie să fie degajată și în afară, luând forma deosebită și inconfundabilă a bunătății, respectului și bunăvoinței față de aproapele, ajungând chiar la iertarea celui care ne face rău. (…) Da, pentru că așa a făcut Isus și tot astfel continuă să facă prin cei care-i fac loc în inima și în viața lor, conștienți fiind că răul nu se învinge prin rău, ci prin smerenie, milostivire și blândețe.»    

De aceea sfântul Petru afirmă că este mai bine să se sufere împlinind binele decât făcând răul, pontiful explicând că aceasta nu înseamnă că este un bine să suferi ci că, suferind pentru realizarea binelui, suntem în comuniune cu Domnul, care a acceptat să pătimească și să fie răstignit pentru mântuirea noastră.
Papa Francisc: «De aceea, când și noi - în situații mai mici sau mai mari din viața noastră - acceptăm să suferim pentru împlinirea binelui, este ca și cum am răspândi în jurul nostru semințe ale învierii și ale vieții și am face să strălucească în întuneric lumina Paștelui. De aceea, apostolul ne îndeamnă să răspundem întotdeauna  'binecuvântând' (v.9); binecuvântarea nu este o formalitate, nu este doar un semn de bunăvoință, ci un mare dar de care am beneficiat mai întâi noi, având posibilitatea de a-i face părtași și pe alții de acest dar. Este vestirea iubirii lui Dumnezeu, o iubire nemăsurată, care nu se sfârșește. »

În cadrul saluturilor, adresându-se pelerinilor de limbă germană prezenți la audiența generală, pontiful a spus: «Fie ca celebrările din Săptămâna Sfântă să ne ajute să reînnoim credința noastră pascală și să ducem speranța lui Cristos cel Înviat celor din vecinătatea voastră».

RV/AM