2017-03-18 09:51:00

Papa, un an de prezență pe Instagram: interviu cu mons. Lucio Adrian Ruiz


18 martie 2017. La 19 martie 2016, papa Francisc își deschidea contul @Franciscus pe Instagram, platforma de găzduire și editare de fotografii și video. La un an de atunci, contul papal are peste 3,5 milioane de followeri (urmaritori), săptămânal imaginile publicate fiind vizualizate de circa 10 milioane de persoane.

Privitor la importanța prezenței papei Francisc pe rețelele de socializare, colegul nostru Alessandro Gisotti l-a intervievat pe secretarul Secretariatului pentru Comunicare al Sfântului Scaun, mons. Lucio Adrian Ruiz care a luat ca punct de referință pentru reflecția sa întâlnirea de acum un an dintre papa Francisc și fondatorul Instagram, Kevin Systrom.
Mons. Ruiz: «Acum un an a fost deschis contul Instagram. Amintirile sunt numeroase. A fost o perioadă foarte intensă. Însă, momentul cel mai frumos a fost întâlnirea cu Sfântul Părinte, când Kevin Systrom, co-fondator al platformei Instagram a venit și i-a prezentat pontifului idea, cu obiectivul principal de a comunica un mesaj prin intermediul unei imagini. Sfântul Părinte i-a răspuns vorbindu-i despre teologia imaginii și despre modul în care Biserica a utilizat dintotdeauna imaginea ca pe un mod de a fi aproape de persoane  și chiar de a face cateheză. Papa i-a vorbit despre picturile din biserici și a i-a istorisit o experiență însemnată, spunându-i: "Este atât de importantă imaginea în lume. Când mă apropii de copii iar ei nu vor să-mi vorbească pentru că sunt timizi, aducându-mi în schimb un desen, eu îi întreb: 'Ce reprezintă acest desen?', iar ei prind curaj și ajung să povestească atâtea lucruri despre ei încât nu se mai opresc". Punctul de acces spre dialog – a spus – este imaginea, de aceea acest proiect trebuie făcut.»     

Papa Francisc a debarcat pe Instagram cu mesajul: "Vreau să vă însoțesc pe calea milostivirii și a bunătății lui Dumnezeu". Merită amintit că acest mesaj a fost transmis în plin Jubileu al Milostivirii. "Însă, este posibilă ducerea acestei trăiri a bunătății, despre care vorbește papa Francisc, și în rețelele de socializare", l-a întrebat Alessando Gisotti pe mons. Ruiz.
Mons. Ruiz: «Cu siguranță, da! În răspunsurile pe care le urmărim zilnic și pentru a-i prezenta Sfântului Părinte o sinteză a ceea ce scriu milioane de persoane în privința aspectelor mai importante, am constatat cum lumea a primit din plin această idee. Ne impresionează mult cum se exprimă lumea comentând imagini precum acelea în care papa Francisc îmbrățișează o persoană bolnavă și o binecuvântează: "Îmbrățișarea acesta este și pentru mine" sau "Mulțumesc pentru această îmbrățișare, azi aveam nevoie" Și, poate că sunt persoane internate în spital, persoane care nu pot veni la Roma pentru a se întâlni cu Sfântul Părinte, de aceea trăiesc acea mică expresie digitală ca pe o experiență proprie.»

Întrebat dacă există o imagine, printre numeroasele postate pe @Franciscus, care l-a mișcat în mod deosebit, secretarul Secretariatului pentru Comunicare al Sfântului Scaun, mons. Lucio Adrian Ruiz a spus:
Mons. Ruiz. «Când Sfântul Părinte se roagă, pentru că transmite din sensul misterului de a fi aproape de Dumnezeu; a pune pe Internet acel moment profund creează o relație de reculegere și de rugăciune. Există și alte imagini intense care impresionează mult, cele în care mângâie un bătrân, o persoană bolnavă, un copil: sunt acele îmbrățișări care devin o teologie a trupului, comunicată și trăită cu simplitate. »

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.