Interviu cu Gheorghe Zamfir: ”La Roma mă simt întotdeauna foarte bine”

RV 08 mar 2017. ”După fiecare întâlnire cu Papa, m-am regăsit pe mine. Am plecat de la Vatican mai curat spiritual, împăcat cu mine însumi și mai puternic. Deși nu eram de aceeași confesiune religioasă, ne rugam amândoi aceleiași Fecioare Maria și aceluiași Isus”. Este destăinuirea maestrului Gheorghe Zamfir, scrisă în libretul care însoțește unul din albumele sale de suflet, ”Totus tuus”, dedicat Sfântului Ioan Paul al II-lea la un an de la trecerea papei ”în brațele Domnului și în lumina Sfintei Fecioare”.

Născut în 1941 la Găești, Gheorghe Zamfir a dus numele și folclorul României pe toate continentele pământului, numele său fiind de acum legat de umilul și extraordinarul instrument al naiului. ”Nu eu am ales naiul, el m-a ales pe mine”, mărturisește maestrul în interviul acordat postului nostru de radio cu ocazia concertului susținut în auditorium-ul Conciliazione din Roma în 4 martie 2017. Generos în abordarea pe nepregătite a subiectelor, rapid în răspunsuri fără a cădea în banalități dar, mai presus de toate, gânditor atunci când căuta vorba cea mai bună. S-ar putea spune că maestrul vorbește la microfon pentru ascultătorii pe care nu-i vede cu aceeași atitudine cu care cântă la nai pentru publicul pe care îl are în față. Impresionează discreția prin care lasă în prim plan cuvântul, așa cum pe scenă lasă în prim plan muzica. Pe scurt, slujitor deopotrivă al cuvântului și al muzicii.

În prima parte a interviului acordat Radio Vatican distinsul oaspete, care și-a asumat public crezul ortodox, ilustrează fără complexe legătura spirituală care îl face să se simtă bine la Roma: deschiderea față de Biserica catolică și afecțiunea care îi umezește ochii atunci când amintește de întâlnirile sale cu Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Succesiv, discuția s-a oprit la albumul omagial ”Totus tuus”, o serie de compoziții personale dedicate Sfântului Ioan Paul al II-lea și devoțiunii față de Sfânta Fecioara Maria. Tot aici, maestrul explică pe scurt istoria legăturii sale cu naiul, veritabilă ”coloană a infinitului” în peisajul muzicii populare românești, și potențialul muzical pe care a reușit să-l exprime cu ajutorul acestui instrument primordial din istoria umanității.

În fine, ultima parte începe cu o întrebare delicată: ”Aveți o rugăciune preferată?” În răspunsul său, uimitor pentru cine nu l-a cunoscut îndeaproape, vocea capătă vibrații ușor catifelate, semn al strânsei unități dintre cuvântul care ajunge la membrana microfonului și spiritualitatea ”catolică”, atotcuprinzătoare,  sedimentată în decursul anilor. Glasul i se schimbă când se confruntă cu întrebarea privind mesajul pe care ar dori să-l transmită tinerilor. Dar nici de această dată, răspunsul rapsodului nu dezamăgește așteptările. Fundalul muzical care însoțește etapele convorbirii preia piese din CD-ul ”Totus tuus”.

Audiție plăcută!

(rv – A. Dancă)