2017-03-03 11:58:00

Consideraţii omiletice la Duminica I-a din Postul Mare (A): Pleacă, Satană!


(RV - 5 martie 2017) E Ziua Domnului, prima duminică a Postului Mare. Miercurea trecută am pornit pe drumul de pregătire la sărbătoarea luminoasă a Paştelui prin ritul auster şi sugestiv al primirii cenuşii pe cap în semn de convertire. Am spus încrezători: „Tu, Doamne, eşti îndurător cu toate cele ce sunt şi nimic nu dispreţuieşti din cele pe care le-ai făcut; tu acoperi păcatele oamenilor care fac pocăinţă şi îi ierţi pentru că tu eşti Domnul Dumnezeul nostru” (cf. Înţ 11,24-25.27). Astăzi textele liturgice evocă mai întâi timpul călătoriei lui Israel prin pustiu spre Ţara Făgăduinţei. Cel Preaînalt este refugiul („mahseh”) sigur şi ultim al poporului său în mijlocul intemperiilor şi primejdiilor. El îl eliberează din laţul vânătorului, de ciuma care se răspândeşte în întuneric, de molima care bântuie în plină zi. Moise asigură poporul: „Cu aripile sale te va acoperi Domnul şi sub penele sale vei găsi adăpost (cf. Ps 90/91,4 Ant. la Împărtăşanie; Dt 32,11). Într-un oracol final Domnul însuşi spune: „Pe cel care mă va chema, eu îl voi asculta; îl voi elibera şi-l voi preamări, îi voi dărui viaţă lungă” (cf. Ps 90/91,15-16 Ant. la  Intrare). În acest timp prielnic de convertire avem la îndemână cuvântul Domnului. Păcatul a intrat în lume prin ademenirea diavolului dar a fost învins de Cristos. Prezentându-se la râul Iordan pentru a fi botezat, Isus a făcut o alegere precisă: aceea de a împlini toată dreptatea, adică de a face voia lui Dumnezeu (cf. Mt 3,15). După botez Isus este condus în pustiu. Începe misiunea cu lupta împotriva ispititorului de demult.

1. Duminica ispitirilor
Isus posteşte patruzeci de zile în pustiu şi este ispitit de diavol. Povestirea ne aminteşte de Adam ispitit de şarpe în grădina Edenului şi de poporul lui Dumnezeu pus la încercare în drumul prin deşert spre Ţara Făgăduinţei. Însă, fiecare creştin poate citi în această povestire, odată cu ispitirile lui Isus, propriile ispite. Sunt trei ispitiri cu doi protagonişti având ca ambient pustiul, coama templului din Ierusalim şi un munte foarte înalt. Remarcăm că la fiecare ispitire din partea diavolului, Isus răspunde cu un cuvânt din Sfânta Scriptură introdus prin expresia „Stă scris”. Prin acest „Stă scris” este indicat leacul tămăduirii. E sugerat că există un singur mod pentru a ne orienta în ispite spre a le depăşi. Este cuvântul lui Dumnezeu, în care însuşi Dumnezeu a trasat programul de viaţă şi de mântuire pentru fiecare om. Notăm de asemenea că ispitirile au caracter mesianic şi corespund întrebării vechiului Israel: „Ce va face Mesia, când va veni să reînnoiască pământul?”. Ispitirile îl privesc pe Mesia şi au fost învinse de el, dar ele ne privesc direct şi pe noi, nu doar pe plan personal ca ispite senzuale, de orgoliu şi de aviditate, dar chiar şi mai ales pe planul apartenenţei noastre la comunitatea discipolilor lui Cristos.

2. Trei învăţăminte mereu actuale
Pagina din cartea Genezei (cf. 2,7-9; 3,1-7 prima lectură) conţine cel puţin trei învăţăminte ce-şi păstrează actualitatea. Ar putea fi o pagină scrisă azi. Prima învăţătură este aceasta: omul este văzut în caducitatea şi măreţia sa, dar mai ales în drama sa existenţială. Este plăsmuit din ţărâna pământului şi destinat să se întoarcă în ţărână: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen 3,19). Cu toate acestea, omul vine de la Dumnezeu şi este iubit de Dumnezeu. Domnul îi este credincios şi în aceasta stă demnitatea şi speranţa omului. Omul se zbate într-o contradicţie ce pare incurabilă. Pe de o parte avem semne care arată că Dumnezeu este bun şi l-a creat pe om şi lumea din jur după un plan înţelept; pe de altă parte, se constată înmulţirea răului, a violenţei şi a morţii. În faţa răspândirii răului, nu putem să-l acuzăm pe Dumnezeu. Responsabilitatea vinovăţiei aparţine omului. Răul îşi are originea în istorie, nu în planul înţelept al Creatorului. Răul depinde de libertatea omului. Istoria e plină de contradicţii pentru că omul se îndărătniceşte în a voi să-şi o realizeze în neascultare faţă de Domnul. A doua învăţătură: păcatul, cel al lui Adam şi cel al tuturor celorlalţi, nu rămâne închis în intimitatea omului dar se răspândeşte în exterior; se traduce în mentalitate şi obişnuinţă, creează cultură, legături şi condiţionări; se fosilizează în structuri. Pe scurt, există o solidaritate în săvârşirea păcatului de la Adam până la noi. Păcatul primului om ne condiţionează iar cel al nostru condiţionează generaţiile viitoare. Pentru a pune în lumină această istoria de păcat, primele pagini ale Bibliei arată cum un păcat depinde de altul; păcatul lui Cain depinde de păcatul lui Adam şi aşa mai departe. A treia învăţătură: păcatul lui Adam nu este doar primul păcat, dar şi modelul oricărui alt păcat. În ispita lui Adam vedem fotografiată ispitirea noastră. Aşa cum apare din conversaţia dintre Eva şi şarpe, forţa ispitei stă în a trezi îndoiala despre Dumnezeu, în a crede că el impune o lege pentru a ne împiedica să devenim ca el, şi nu pentru a ne împiedica să murim. Toată ispita stă aici: a crede că legea lui Dumnezeu îl înstrăinează pe om şi că omul ar trăi mai bine în afara legii lui Dumnezeu. Dacă reflectăm bine această tentaţie este foarte actuală: pare descrisă mentalitatea omului modern care se teme să nu-şi piardă demnitatea, autonomia şi libertatea, ascultând de Domnul. De altfel, mulţi prezintă îndepărtarea de Dumnezeu ca forma cea mai înaltă de umanism. Textul biblic care este deopotrivă rod al revelaţiei divine şi al experienţei istorice, arată exact contrariul. Când omul depăşeşte limitele, se comportă ca patron şi vrea să construiască o istorie pe cont propriu, atunci îşi pierde libertatea, generează violenţă şi se distruge singur.

3. Trei ispitiri: tentaţia originară a lui Adam
Evanghelia ispitirii lui Isus (cf. Mt 4,1-11 pericopa liturgică) prezintă, în fond, tentaţia originală a lui Adam. În exterior ispitele sunt multe, dar rădăcina este mereu una singură: acceptarea sau nu de a parcurge calea arătată de Dumnezeu, calea crucii, sau de a alege o cale proprie, potrivit aşteptărilor oamenilor: calea prestigiului, a succesului, a dominaţiei. De două ori Satana se adresează lui Isus spunând: „Dacă  eşti Fiul lui Dumnezeu… ” (cf. Mt 4,3.6.) Pentru Isus faptul de a  fi fiu se exprimă în ascultarea absolută şi în slujirea totală a Tatălui. În schimb, pentru Satana, a fi fiu înseamnă a putea dispune de puterea divină după bunul plac şi pentru gloria proprie. Spre deosebire de Adam, Isus a ales ascultarea arătându-ne drumul întoarcerii, al convertiri. În contrast total cu atitudinea lui Adam, ultimul răspuns dat de Isus ispititorului este acesta: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei aduce cult” (Mt 4,10). Este un răspuns pe care suntem chemaţi să-l dăm fiecare. Deci, să fim atenţi. Diavolul admite cu sinceritate. L-a dus pe Isus pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor şi i-a spus: „Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora” (Mt 4,8-9). Este exact. Toţi cei care se sustrag ascultării de Dumnezeu pentru a se comporta după capul lor ca stăpâni peste lume, în realitate sunt constrânşi să se închine diavolului, Satanei. Nu-l vor pe adevăratul Domn şi Stăpân şi găsesc un altul, tiranic şi aducător de moarte. Acest tiran are multe nume – bani, succes, putere , dar un singur chip: este împotriva omului.

4. Biruinţa lui Cristos, biruinţa noastră
Prima duminică din itinerarul Postului Mare evidenţiază condiţia omului pe pământ. Lupta victorioasă împotriva ispitelor prin care Isus îşi începe misiunea mesianică, ne face conştienţi de propria fragilitate. Cristos ne asigură putinţa victoriei asupra păcatului şi revarsă în noi forţa necesară căci El este calea, adevărul şi viaţa. Aminteşte că viaţa de credinţă creştină implică o luptă "împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului" (Ef 6,12), în care diavolul este în acţiune şi nu încetează să-l ispitească pe omul care vrea să se apropie de Dumnezeu. Cristos iese victorios din această luptă, pentru a deschide şi inima noastră la speranţă şi a ne da harul să învingem seducţiile răului. Cum? Printr-o respingere categorică spunând asemenea lui Isus: "Pleacă din faţa mea, Satană, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti". După exemplul lui Isus, avem la îndemână în Cuvântul lui Dumnezeu lumina şi resursa pentru a rămâne fideli şi vigilenţi. În Cuvântul ascultat şi trăit şi în solicitudinea generoasă faţă de semenii noştri, vom găsi cel mai bun leac la tentaţia de a ne sustrage iubirii lui Dumnezeu; găsim resursa adecvată pentru a evita idolatria auto-promovării. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Postului Mare. Domnul ne oferă încă o şansă de a ieşi din starea de anestezie spirituală şi din impasul vieţii. Reuşita este garantată de experienţa lui Isus, care s-a făcut asemenea nouă în toate, în afară de păcat. Şi Isus s-a aflat singur în faţa ispitei, dar întărit de Cuvântul lui Dumnezeu şi asistat de mesageri divini a ieşit biruitor, iar biruinţa lui este şi a noastră.

5. Rugăciunea Bisericii
Încheiem aceste consideraţii cu prefaţa Liturghiei şi rugăciunea acestei duminici din Postul Mare: „Cristos renunţând la hrana pământească timp de 40 de zile, a consfinţit prin postul său, acest timp de pocăinţă, şi zădărnicind uneltirile ispititorului străvechi, ne-a învăţat să biruim pornirile rele, pentru ca sărbătorind misterul pascal cu inimi curate să ajungem la bucuria veşnică a învierii”. „Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul, ca, prin celebrarea acestui sfânt post, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă”.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 3 martie 2017)








All the contents on this site are copyrighted ©.