2017-02-26 12:32:00

Vizita papei Francisc la biserica anglicană: maximă angajare pentru unitate


Duminică, 26 februarie 2017, vizita papei Francisc la biserica anglicană "All Saints Church" din Roma (Via del Babuino, nr. 153). Este pentru întâia oară când un pontif intră într-o biserică anglicană din dieceza sa, în calitatea de episcop al Romei, vizita Sfântului Părinte fiind prilejuită de împlinirea a două sute de ani de la înființarea, în 1816, a primei parohii anglicane din Cetatea Eternă.

Parohia anglicană "Toții Sfinții" este alcătuită din credincioși proveniți din peste 20 de națiuni, prezența papei Francisc în contextul aniversării a 200 de ani de existență fiind "un semn de bucurie și solidaritate între creștini", după cum a spus capelanul Jonathan Boardman, intervievat de cotidianul vatican "L'Osservatore Romano".

Cu începere de la ora locală 16, vizita Sfântul Părinte cuprinde o întâlnire cu membrii comunității pentru celebrarea Oficiului Divin al serii, binecuvântarea unei icoane a Preasfântului Mântuitor și înfrățirea dintre biserica anglicană "All Saints Church" și biserica catolică "Toți Sfinții" din Roma (Via Appia Nuova), al cărei titular este cardinalul Walter Kasper, fostul președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. De asemenea, în cursul celebrării: omilia Sfântul Părinte și, succesiv, pontiful răspunde la întrebările adresate de unii membri ai comunității.

"Suntem bucuroși să celebrăm 200 de ani de prezență anglicană în oraș împreună cu episcopul Romei și cu frații altor confesiuni creștine. În ultimii ani, relațiile s-au fortificat, printr-o prietenie reciprocă. Ne-am confruntat și cu dificultăți și în evoluția raportului s-au prezentat noi întrebări în parcursul pelerinajului comun. Printre acestea, și chestiunea hirotonirii femeilor; însă, suntem oricum dornici să mergem împreună spre unitate", a spus capelanul Jonathan Boardman.

Întrebat în legătură cu un teren comun de acțiune, prelatul anglican a menționat înfrățirea dintre parohia catolică "Toți Sfinții", din Roma, și parohia anglicană "All Saints". "Pentru a face ca înfrățirea să fie concretă", a mai spus, "ne angajăm la maximum pentru unitate, concentrând eforturile îndeosebi în trei direcțiile: aprofundarea cunoașterii și a prieteniei reciproce, participarea la întâlniri la nivel oficial pentru a ne cunoaște mai bine și sprijinirea persoanelor nevoiașe din oraș."

Ridicată pe locul unei foste mănăstiri augustiniene, lucrările la biserica anglicană neogotică "All Saints Church" din Roma au început în 1882, după proiectul arhitectului englez George Edmond Street, dar a fost terminată după planurile italienilor Pio Barocci și Vincenzo Cannizzaro, în 1887.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.