RV 07 feb 2017. Marți, 7 februarie, Sala de presă a Sf. Scaun a prezentat mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2017. Întâlnirea cu jurnaliștii nu s-a desfășurat sub forma unei obișnuite conferințe de presă, oficialii Sfântului Scaun și reprezentanții presei formând mai degrabă un ”meeting point” cu discuții tematice despre mesajul papal pentru Postul Mare. De adăugat, în fine, că mesajul Sfântului Părinte poartă data de 18 octombrie, sărbătoarea liturgică a sfântului evanghelist Luca, și că Postul Mare începe la 1 martie, Miercurea Cenușii. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2017, care pune în centrul atenției parabola bogatului și a lui Lazăr (Lc 16,19-31).
Cuvântul este un dar. Celălalt este un dar
Dragi frați și surori,
Postul Mare este un nou început, o cale care conduce spre un țel sigur: Paștele Învierii,
biruința lui Cristos asupra morții. Acest timp ne adresează întotdeauna o invitație
insistentă la convertire: creștinul este chemat să se întoarcă la Dumnezeu «din toată
inima» (Il 2,12) ca să nu se mulțumească cu o viață mediocră, ci să crească în prietenia
cu Domnul. Isus este prietenul credincios care nu ne abandonează niciodată pentru
că, chiar și atunci când păcătuim, așteaptă cu răbdare să ne întoarcem la El și, cu
această așteptare, arată voința sa de iertare (cf. Omilie, Sfânta Liturghie din 8
ianuarie 2016).
Postul Mare este momentul prielnic pentru a intensifica viața spiritului prin mijloacele sfinte pe care Biserica ni le oferă: postul, rugăciunea și pomana. La baza a toate se află Cuvântul lui Dumnezeu pe care, în acest timp, suntem invitați să-l ascultăm și să-l medităm cu mai mare asiduitate. Aș vrea să mă opresc aici în mod particular la parabola bogatului și a lui Lazăr cel sărac (cf. Lc 16, 19-31). Să ne lăsăm inspirați de această pagină atât de semnificativă, care ne oferă cheia prin care să înțelegem cum să acționăm pentru a ajunge la adevărata fericire și la viața veșnică, îndemnându-ne la o convertire sinceră.
1. Celălalt este un dar
Parabola începe cu prezentarea celor două personaje principale, însă cel sărac este
descris într-o manieră mai detaliată: el se găsește într-o condiție disperată și nu
are puterea de a-și reveni, stă la ușa bogatului și mănâncă firimiturile care cad
de la masa lui, are răni pe tot corpul și câinii vin să le lingă (cf. vv. 20-21).
Așadar, cadrul este sumbru, iar omul, degradat și umilit.
Scena este și mai dramatică dacă se ia în considerare faptul că săracul se numește
Lazăr: un nume plin de promisiuni, care tradus înseamnă „Dumnezeu ajută”. Prin urmare,
acest personaj nu este anonim, are trăsături foarte specifice și se prezintă ca un
individ căruia i se asociază o istorie personală. În timp ce pentru bogat el este
invizibil, pentru noi devine cunoscut și aproape familiar, devine un chip; și, ca
atare, un dar, o bogăție inestimabilă, o ființă dorită, iubită, amintită de Dumnezeu,
deși condiția sa concretă este aceea a unui gunoi (Omilie la ”Sf. Marta”,
8 ianuarie 2016).
Lazăr ne învață că celălalt este un dar. Relația justă cu persoanele consistă în a
recunoaște cu gratitudine valoarea. Și săracul la poarta bogatului nu este o povară
enervantă, ci un apel la a se converti și la a-și schimba viața. Prima invitație pe
care ne-o face această parabolă este aceea de a deschide poarta inimii noastre în
fața celuilalt, pentru că fiecare persoană este un dar, fie cel de lângă noi, fie
săracul necunoscut. Postul Mare este un timp propice pentru a deschide poarta în fața
celui nevoiaș și a recunoaște în el sau în ea chipul lui Cristos. Fiecare dintre noi
îl întâlnește în calea sa. Fiecare viață care ne vine în întâmpinare este un dar și
merită ospitalitate, respect și iubire. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să deschidem
ochii pentru a primi viața și a o iubi, mai ales când este vulnerabilă. Dar pentru
a putea face aceasta, este necesar să luăm în serios și ceea ce Evanghelia ne revelează
în ceea ce privește omul bogat. (rv - IU).
2. Păcatul ne orbește
Parabola este nemiloasă în evidențierea contradicțiilor în care se află bogatul. (cf.
v.19). Acest personaj, în contrast cu săracul Lazăr, nu are un nume, este calificat
doar ca "bogat". Opulența lui se manifestă în veșmintele pe care le poartă, de un
lux exagerat. Purpura cu care se înveșmânta era foarte fină, valorând chiar mai mult
decât aurul și argintul, motiv pentru care era rezervată divinității (cf.Ger 10,9)
și regilor (cf. Jud 8,26). Hlamida îi era confecționată dintr-un in special care dădea
ținutei sale un caracter aproape sacru. Așadar, bogăția acestui om era excesivă și
pentru că era arătată zilnic, în mod obișnuit: "petrecea în fiecare zi cu mare fast"
(v.19). În el se întrezărește în mod dramatic corupția păcatului, care se împlinește
în trei momente succesive: iubirea de bani, vanitatea și mândria (cf. Omilie, Sf.
Liturghie, 20 septembrie 2013).
Apostolul Paul spune că "iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor" (1 Tim 6,10).
Aceasta reprezintă principalul motiv al corupției și sursă de invidie, certuri și
suspiciuni. Banul poate ajunge să ne domine și să devină un idol tiranic (cf. Exortația
apostolică Evangelii gaudium, 55). În loc să fie un instrument în slujba
noastră pentru a face binele și a exercita solidaritatea față de ceilalți, banul poate
supune lumea întreagă și pe noi unei logici egoiste care nu lasă spațiu iubirii și
împiedică pacea.
Parabola ne arată apoi cum lăcomia bogatului îl face să fie vanitos. Personalitatea
lui se exprimă prin aparențe, arătându-le celorlalți ceea ce-și poate permite. Însă,
aparența maschează un gol interior. Viața sa este prizoniera exteriorității, a celei
mai superficiale și mai efemere dimensiuni a existenței (cf. ibid., 62).
Treapta cea mai de jos a acestei degradări morale este mândria. Bogatul se îmbracă
asemenea unui rege, simulează ținuta unui zeu, uitând că este un simplu muritor. Pentru
omul corupt de iubirea de avuții nu există altceva decât propriul "eu" de aceea persoanele
care-l înconjoară nu intră în câmpul lui vizual. Rezultatul atașamentului față de
bani este așadar un soi de orbire: bogatul nu-l vede pe săracul flămând, încovoiat
și copleșit în umilința sa.
Privind acest personaj, se înțelege de ce Evanghelia este atât de categorică în condamnarea
iubirii de bani. «Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul
și îl va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu
puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei » (Mt 6,24) (rv - AM).
3. Cuvântul este un dar
Evanghelia despre omul bogat și Lazăr cel sărac ne ajută să ne pregătim bine la Paștele
care se apropie. Liturghia din Miercurea Cenușii ne îndeamnă să trăim o experiență
asemănătoare celui pe care bogatul o face într-un mod foarte dramatic. Punând cenușă
pe cap, preotul repetă cuvintele: ”Adu-ți aminte, omule, că țărână ești și în țărână
te vei întoarce!”. Bogatul și săracul, într-adevăr, mor amândoi, iar partea principală
a parabolei se desfășoară în viața de dincolo. Cele două personaje descoperă dintr-o
dată că ”n-am adus nimic în lume și nimic nu putem lua din ea” (1 Tim 6,7). Până și
privirea noastră se deschide spre viața de dincolo, unde bogatul are un lung dialog
cu Abraham, pe care îl numește ”părinte” (Lc 16, 24.27), arătând că face parte din
poporul lui Dumnezeu. Acest detaliu face viața sa mai contradictorie pentru că până
acum nu s-a spus nimic despre relația sa cu Dumnezeu. Într-adevăr, în viața sa nu
era loc pentru Dumnezeu, unicul său dumnezeu fiind el însuși. Numai între chinurile
de dincolo, cel bogat îl recunoaște pe Lazăr și ar vrea ca cel sărac să-i ușureze
suferințele cu un strop de apă. Gesturile cerute de la Lazăr sunt asemănătoare cu
cele pe care cel bogat ar fi putut să le facă, dar nu le-a făcut niciodată. Avram,
totuși, îi explică: ”Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții,
iar Lazăr, cele rele; acum însă el este aici fericit, tu însă suferi” (v. 25). În
viața de dincolo se restabilește o anumită echitate și relele vieții sunt compensate
de bine. Parabola se extinde și în acest fel prezintă un mesaj pentru toți creștinii.
Într-adevăr, cel bogat, care are frați încă în viață, îi cere lui Abraham să-l trimită
pe Lazăr la ei ca să-i prevină, dar Abraham îi răspunde: ”Îl au pe Moise și pe Profeți,
să asculte de ei!” (v. 29). Iar la obiecția celui bogat, adaugă: ”Dacă nu ascultă
de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge” (v.
31). În acest fel, se vede adevărata problemă a celui bogat: rădăcina relelor lui
este faptul că nu a ascultat de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru l-a făcut să nu-l
mai iubească pe Dumnezeu și, prin urmare, să-l disprețuiască pe aproapele. Cuvântul
lui Dumnezeu este o forță vie, capabilă să trezească convertirea în inima oamenilor
și să îndrepte din nou persoana spre Dumnezeu. Închiderea inimii față de darul lui
Dumnezeu care vorbește are drept urmare închiderea inimii față de darul fratelui.
Dragi frați și surori, Postul Mare este timpul potrivit pentru a se reînnoi prin întâlnirea cu Cristos cel viu în Cuvântul său, în Sacramente și în aproapele. Domnul, care în cele patruzeci de zile petrecute în pustiu a învins ademenirile Ispititorului, ne arată calea de urmat. Duhul Sfânt să ne călăuzească să realizăm un adevărat parcurs de convertire, pentru a redescoperi darul Cuvântului lui Dumnezeu, a fi purificați de păcatul care ne orbește și a-l sluji pe Cristos în frații nevoiași. Îi încurajez pe toți credincioșii să-și arete această reînnoire spirituală și prin participarea la Campaniile Postului Mare, pe care multe organizații bisericești, în diferite părți ale lumii, le promovează ca să facă să crească cultura întâlnirii în unica familie umană. Să ne rugăm unii pentru alții pentru ca, părtași la biruința lui Cristos, să știm să ne deschidem ușile noastre în fața celui slab și a celui sărac. Atunci vom putea trăi și mărturisi în plinătate bucuria pascală. Din Cetatea Vaticanului, 18 octombrie 2016, sărbătoarea Sfântului Luca, evanghelist”.
(rv - A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |