2016-12-02 12:14:00

Consideraţii omiletice la Duminica a II-a din Advent (A): Domnul este aproape


(RV - 4 decembrie 2016) E Ziua Domnului. În prima duminică a timpului de pregătire la sărbătoarea Crăciunului am fost invitaţi să ne trezim din somn şi să umblăm în lumina Domnului. Astăzi, Liturghia celei de-a doua duminici de Advent ne invită la convertire, punându-l pe Cristos în centrul vieţii noastre. Domnul care a venit, vine şi va veni pentru mântuirea noastră. Scripturile sacre ne luminează drumul, fiindcă „tot ce a fost scris de mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin statornicia şi mângâierea Scripturilor, să avem speranţă” (cf. Rom 15,4-9, lectura a doua). Care este această învăţătura de mângâiere şi speranţă? Ce spun Scripturile despre Mesia, unsul lui Dumnezeu?

1. Mântuirea şi pacea lui Dumnezeu
Să ascultăm Scripturile. Ele sunt cuvântul Domnului. La începutul Liturghiei duminicale profetul Isaia se adresează şi comunităţii noastre de credinţă şi speranţă: „Popor al Sionului, iată, Domnul va veni să mântuiască neamurile; el va face auzit glasul măririi sale, spre bucuria inimii voastre (cf. Is 30,19.30). Când va fi revărsat asupra noastră Duhul din înalt, „lucrarea judecăţii va fi pacea şi rodul dreptăţii, pentru totdeauna, vor fi liniştea şi siguranţa” (Is 32,17). Mesia „nu va judeca după aparenţa ochilor şi nu va lua hotărâri după cele auzite cu urechea. Îi va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va lua hotărâri cu nepărtinire pentru cei nevoiaşi ai ţării” (cf. Is 11,1-10, prima lectură). Şi mai departe: „În zilele lui va înflori dreptatea şi multă pace… El îl va elibera pe săracul care strigă şi pe sărmanul care nu are ajutor. Va avea milă de cel sărac şi de cel sărman şi va mântui sufletele sărmanilor. În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului şi toate neamurile îl vor preamări” (Ps 71/72,7.12-13.17, psalmul responsorial). Aceste promisiuni făcute de Dumnezeu prin profeţii de demult trebuiau să se împlinească odată cu venirea lui Mesia. Ei bine, Cristos (Mesia) a venit de peste două mii de ani. Privind realitatea zilelor noastre, ne întrebăm: câte din cele promise s-au realizat? Unde sunt semnele venirii Domnului? Unde este pacea şi armonia făgăduită? Toţi constatăm că „acolo unde este gelozie şi rivalitate, acolo se află dezordine şi tot felul de fapte rele”; toţi înţelegem că e nevoie de o redresare continuă, deoarece „rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace” (cf. Iac 3,16.18). Cu toate acestea, promisiunile lui Dumnezeu făcute prin profeţi nu sunt un vis ori utopie. O lume de pace există deja pentru cei ce vor să o primească.

2. Sămânţa împărăţiei lui Dumnezeu
Cristos a pus premisele şi începutul împărăţiei lui Dumnezeu ca o sămânţă ce se dezvoltă continuu. Pacea deplină, internă şi externă, urmează legile creşterii. Ea va fi instaura la sfârşitul timpurilor, când vor fi inaugurate „ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea” (2Pt 3,13). Până atunci destinul păcii se decide în inima omului, a tuturor oamenilor. Domnul ne întreabă: „De unde vin războaiele, de unde conflictele dintre voi? Oare nu tocmai din poftele voastre care se luptă în membrele voastre?” (Iac 4,1). Evanghelia duminicală (cf. Mt 3,1-12) propune reţeta păcii adevărate. Ea stă în răspunsul la chemarea lansată de Ioan Botezătorul la râul Iordan şi preluată de Isus în predica sa: „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!... Faceţi deci rod vrednic de convertire!” (vv. 2 şi 8). „Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui; şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Lc 3,4c.6, versetul la Evanghelie; cf. Mt 3,3). Iată glasul celui care strigă în pustiu. Să nu ne astupăm urechile înaintea acestui strigăt lansat de Ioan Botezătorul, crainicul imediat al venirii lui Mesia!

3. Schimbarea vieţii
Chemarea sa la convertire ajunge din Pustiul Iudeii până la noi: „Convertiţi-vă”. Schimbaţi modul de a gândi şi de a acţiona. „Îndreptaţi cărările”. Cărările sunt modurile noastre de gândi, de a ne comporta, de a trăi. Suntem invitaţi la o schimbare continuă, făcând ca viaţa noastră să fie mai puţin „viaţă de fii ai lumii” şi mai mult „viaţă de fii ai lui Dumnezeu”. Viaţa propusă de Isus se traduce în valori recunoscute: prietenie, generozitate, simplitate, libertate, dreptate, bucurie, loialitate, coerenţă. Să facem bine nu doar pentru bani, ci pentru că suntem fraţi, şi făcând bine unii altora ajungem la o pace profundă. Să nu rămânem şovăielnici şi nehotărâţi, dar să facem un pas concret. Când Ioan Botezătorul predica, mulţimile „veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului şi erau botezaţi de el în râul Iordan mărturisindu-şi păcatele” (Mt 3,5-6). Ioan pregăteşte calea lui Mesia; nu profită de consideraţia de care se bucură în ochii ascultătorilor pentru avantaje personale: „Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt în stare să-i duc încălţămintea. El vă va boteza în Duh Sfânt şi cu foc” (Mt 3,11). În perioada Adventului fiecare creştin foloseşte ocaziile de a reînnoi promisiunile de la Botez şi de a celebra sacramentul pocăinţei „mărturisindu-şi păcatele”. Acesta reprezintă momentul culminant al convertirii. Puterea lui Cristos peste care se odihneşte Duhul Domnului, distruge păcatul, ne dă iertarea lui Dumnezeu, face durabilă convertirea noastră.

4. Roade vrednice de pocăinţă
Bineînţeles, schimbarea este în mai bine şi priveşte drumul vieţii, gândurile, cuvintele, faptele, relaţiile cu alţii, rude, prieteni, cunoscuţi, în familie, la locul de muncă, în societate. Ioan Botezătorul îndeamnă la fapte concrete: „Faceţi deci roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu spuneţi în voi înşivă: avem pe Abraham de părinte; căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice fii lui Abraham chiar şi din pietrele acestea” (Mt 3,8-9). Nu fiţi pomi fără roade, ne spune şi nouă Ioan Botezătorul care avertizează: „Securea e pusă deja la rădăcina copacilor” (Mt 3,10). Nu este de-ajuns a vă numi creştini. Nu ajunge să figurezi în registrul parohial, să arăţi un certificat de Botez valabil, să porţi o cruce sau o medalie la gât. Adventul este timp de har în sensul că bunăvoinţa şi milostivirea lui Dumnezeu sunt mai intense şi mai la îndemâna noastră tocmai prin actualizarea primei veniri a lui Cristos. Când Domnul se apropie de noi şi devine centrul nostru vital, divinul intră în noi, atinge însăşi rădăcina misterioasă a vieţii şi face să rămânem pomi roditori. În drum spre Betleem să arătăm prin fapte că am primit mântuirea lui Dumnezeu înfăptuită în noi de Cristos Isus.

5. Primirea reciprocă
Convertirea se manifestă în mod particular în primirea altora după exemplul Domnului. A gândi ca Isus ne face să vedem în toţi o singură rasă, o singură mare familie a fiilor lui Dumnezeu, având o atenţie specială pentru cei mici şi săraci. În timpul primelor comunităţi creştine, exista dificultatea de a se primi între iudeo-creştini şi creştinii proveniţi din păgânism, dar şi între bogaţi şi săraci. Apostolul Paul le aminteşte că mântuirea lui Dumnezeu este pentru toate neamurile, de aceea îi îndeamnă: „primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi, spre gloria lui Dumnezeu! Într-adevăr, Cristos s-a făcut slujitorul celor circumcişi pentru a împlini promisiunile făcute părinţilor şi a dovedi astfel că Dumnezeu este credincios şi pentru ca naţiunile păgâne să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa” (cf. Rom 15,7-9, lectura a doua).

6. Trunchiul şi mlădiţa
Evanghelistul vede în Ioan Botezătorul realizarea celor anunţate înainte cu opt secole. Acesta este cel despre care a spus Isaia, profetul, care zice: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!” (Mt 3,3). Despre ce este vorba? Vreme îndelungată popoarele au aşteptat în diverse feluri venirea unui mântuitor ca rege al dreptăţii şi al păcii. În contextul acestei aşteptări profetul Isaia (Is 11,1-10, prima lectură) prevesteşte venirea lui Mesia sub imaginea vegetală a ieşirii unei mlădiţe dintr-un trunchi şi a ridicării unui vlăstar din rădăcinile unui butuc uscat. Trunchiul tăiat se referă la dinastia regelui David şi la modul în care conducătorii lui Israel şi-au îndeplinit funcţia de guvernare. Vlăstarul reprezintă noul început, modul nou în care lucrează Dumnezeu.

7. Se va odihni peste el Duhul Domnului
Peste acest vlăstar coboară în mod stabil Duhul cu toate darurile care îl orientează spre Dumnezeu. Manifestările Duhului sunt enumerate de profet în ordine crescândă: „Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul. Îşi va găsi bucuria în teama de Domnul” (Is 11,2-3). Trăsăturile cele mai bune ale marilor conducători din trecut, precum Solomon, David, Moise se regăsesc reunite în viitorul rege ideal. El va fi chemat „fiul lui David”. Plinătatea Duhului este exprimată de patru ori pentru a indica cele patru puncte cardinale, adică întreaga creaţie. Duhul dăruieşte înainte toate „înţelepciune şi înţelegere”, adică arta de a trăi bine şi obţine adevărata fericire. Aceasta înseamnă darul pătrunderii în tainele vieţii, ale istoriei şi ale lui Dumnezeu. Profetul vorbeşte apoi despre darul „sfatului şi al tăriei”. Sfatul este arta de a guverna cu prudenţă, capacitatea de a lua decizii chibzuite şi rezonabile. Tăria înseamnă perseverenţă, răbdare, tenacitate, calităţi cu care este pusă în practică orice virtute. În fine, se vorbeşte de „darul ştiinţei şi al fricii de Domnul”, care îl va face să cultive respectul şi înalta consideraţie. Noul vlăstar îşi va găsi bucuria în teama de Domnul, căci nu va judeca după aparenţa ochilor şi nu va lua hotărâri după cele auzite cu urechea. Îi va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va lua hotărâri cu nepărtinire pentru cei nevoiaşi ai ţării.

8. Pacea şi armonia universală
Mesia va răspunde la darurile Duhului cu o conduită ireproşabilă, instaurând o domnie de dreptate şi de pace. Însă Duhul cunoaşterii lui Dumnezeu va coborî şi asupra supuşilor, punând bazele înţelegerii între ei şi supunerii faţă de suveranul descendent din dinastia lui David. Astfel, va fi reînnoită complet relaţia cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu alţii. Omenirea reînnoită sub conducerea viitorului rege este descrisă de profet cu imagini din lumea animală. Noua formă de guvernare alcătuieşte cadrul noii creaţii în care violenţa este depăşită şi se instaurează o armonie între animale şi între animale şi oameni. În noua umanitate se aplanează tensiunile dintre raţiune şi instinct, între inteligenţă şi emoţie, între voinţă şi acţiune. Revărsarea înţelepciunii lui Dumnezeu zădărniceşte orgoliul, înlătură injustiţia, samavolniciile şi lăcomia. Plinătatea divină ca dar al înţelepciunii este comparată cu întinderea de ape „căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă fundul mării”. Poporul şi întreaga creaţie se umplu cu înţelepciunea lui Dumnezeu: „În ziua aceea, rădăcina lui Iese va fi ca un steag pentru popoare; pe el îl vor căuta neamurile şi locuinţa lui va fi glorioasă”.

8. Rugăciunea Bisericii
Participarea la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie face să se maturizeze în noi convertirea inimii. Cuvântul Domnului şi Jertfa euharistică „pentru iertarea păcatelor” ne susţine în îndreptarea cărărilor vieţii, făcând-o asemenea cu cea a lui Isus. Să ne unim în rugăciunea Bisericii rostită de preot: „Dumnezeule al celor vii, trezeşte în noi dorinţa adevăratei convertiri, pentru ca reînnoiţi de Duhul tău Sfânt să putem realiza în toate relaţiile noastre omeneşti dreptatea, blândeţea şi pacea pe care întruparea Cuvântului tău le-a făcut să răsară pe pământ”. „Dumnezeule atotputernic şi milostiv, dă-ne, te rugăm, harul, ca nici o grijă pământească să nu ne împiedice în drumul nostru spre întâmpinarea Fiului tău, iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti să ne facă părtaşi de viaţa lui”.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 2 decembrie 2016)








All the contents on this site are copyrighted ©.