2016-11-12 12:42:00

Ultima audienţă jubiliară. Papa Francisc: să experimentaţi în toată viaţa voastră iertarea şi milostivirea lui Dumnezeu


RV 12 nov 2016. „Dragi fraţi şi surori, trăiţi cu credință această ultimă audienţă jubiliară pentru a experimenta în viaţa voastră iertarea, milostivirea şi iubirea lui Dumnezeu”: a spus papa Francisc la audienţa generală jubiliară de sâmbătă, 12 noiembrie 2016, ultima din Anul sfânt al milostivirii. Pontiful a menţionat la saluturile finale voluntarii Jubileului extraordinar al milostivirii şi le-a mulţumit pentru „serviciul preţios” pe care l-au prestat în acest timp „pentru ca pelerinii să poată trăi bine această experienţă de credinţă. În decursul acestor luni”, a mai spus Sfântul Părinte voluntarilor, „am observat prezenţa voastră discretă în Piaţă cu emblema jubileului şi am rămas impresionat de dăruirea, răbdarea şi entuziasmul cu care v-aţi desfăşurat activitatea”.

La cateheza biblică a audienţei jubiliare papa Francisc a vorbit despre „milostivire şi incluziune” pornind de la pagina evangheliei după Sf. Matei (11,25-28) în care Isus îl preamăreşte pe Tatăl, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că a descoperit celor mici misterele Împărăţiei sale. În planul său de iubire, a remarcat pontiful, „Dumnezeu a vrut să nu excludă pe nimeni, dar vrea să-i includă pe toţi”.
Papa Francisc: „În pagina Evangheliei după Matei pe care am ascultat-o, Isus adresează un îndemn cu adevărat universal: «Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă» (v. 28). Nimeni nu este exclus de la această chemare, pentru că misiunea lui Isus este aceea de a revela fiecărei persoane iubirea Tatălui. Nouă ne revine să ne deschidem inima, să ne încredem în Isus şi să primim acest mesaj de iubire, care ne face să intrăm în misterul mântuirii”.

„Acest aspect al milostivirii, incluziunea”, a continuat Sfântul Părinte, „se manifestă prin deschiderea largă a braţelor pentru a primi fără a exclude, fără a-i eticheta pe ceilalţi în funcţie de condiţia socială, limbă, rasă, cultură, religie: în faţa noastră se află doar o persoană pe care trebuie să o iubim cum o iubeşte Dumnezeu”.
Papa Francisc: „Câte persoane obosite şi împovărate întâlnim şi în timpurile noastre! Pe stradă, în birourile publice, în spitale... Privirea lui Isus se aşază asupra fiecăruia din aceste chipuri, inclusiv prin intermediul ochilor noştri. Dar inima noastră, cum este? Este ea milostivă? Şi modul nostru de a gândi şi a acţiona, este incluziv? Evanghelia ne cheamă să recunoaştem în istoria omenirii planul unei mari opere de incluziune care, respectând pe deplin libertatea oricărei persoane, comunităţi şi popor, îi cheamă pe toţi să formeze o familie de fraţi şi surori, în dreptate, solidaritate şi pace, şi să facă parte din Biserică, trupul lui Cristos”.

Braţele lui Isus deschise larg pe cruce, a spus mai departe papa Francisc, „arată că nimeni nu este exclus din inima şi milostivirea sa, nici chiar cel mai mare păcătos, nimeni!”.
Papa Francisc: „Expresia cea mai directă prin care ne simţim primiţi şi îmbrăţişaţi de El este iertarea sa. Toţi avem nevoie să fim iertaţi de Dumnezeu. Şi toţi avem nevoie să întâlnim fraţi şi surori care să ne ajute să mergem la Isus, să ne deschidem la darul pe care ni l-a făcut pe cruce. Să nu fim o piedică unii altora! Să nu excludem pe nimeni! Dimpotrivă, cu smerenie şi simplitate, să ne facem instrumente ale milostivirii incluzive a Tatălui. Sfânta maică Biserică prelungeşte în lume marea îmbrăţişare a lui Cristos care a murit şi a înviat. Chiar şi această Piaţă, aceste braţe de coloane, exprimă această îmbrăţişare. Să ne lăsăm atraşi în această mişcare de incluziune a celorlalţi pentru a fi mărturisitori ai milostivirii prin care Dumnezeu ne-a primit şi ne primeşte pe fiecare dintre noi!”.

Primiţi la încheiere Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată sâmbătă, 12 noiembrie 2016, la ultima audienţă jubiliară din Anul sfânt al milostivirii.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.