Sfântul martir Solomon Leclercq și eroismul de fiecare zi: interviu cu fr. Rodolfo Meoli, FSC

RV 16 oct 2016. Statornicia în rugăciune susține statornicia în credință și în mărturie: spunea papa Francisc la predica Sfintei Liturghii de canonizare a șapte noi sfinți, duminică, 16 octombrie 2016. Printre noii sfinți se află și fratele Solomon Leclercq (1745-1792), care a dat mărturia supremă în contextul revoluției franceze. Beatificat în 1926, sfântul Solomon face parte din congregația Frații Școlilor Creștine, prezentă și în dieceza de Iași. Redacția Română Radio Vatican l-a contactat pentru câteva reflecții pe fr. Rodolfo C. Meoli, postulatorul Cauzei de canonizare:

Cine este sfântul martir Solomon, pe care îl invocăm cu încredere în rugăciune?
Fr. R. Meoli: ”Fratele Solomon, care înainte se numea Nicolas Leclercq, făcea parte dintr-o familie înstărită din Boulogne-sur-Mer, oraș din nordul Franței. După primii ani de școală, a fost încredințat de părinții săi pentru studii superioare unei școli condusă de Frații Școlilor Creștine. Aici a început să se maturizeze vocația sa la viața consacrată, încurajată, firește, și de educația din familie. Chiar dacă erau o familie înstărită, aveau principii foarte sănătoase. Se rugau zi de zi rozariul. Se păstrează și astăzi în muzeul din Lyon crucifixul de fildeș în fața căruia se rugau împreună. După ce a frecventat școala Fraților lasallieni, vocația sa devenea tot mai profundă. Când era mai mare, a fost trimis de părinții săi la alte școli ca să învețe meseria familiei, comerțul, dar el își dădea seama că nu e făcut pentru această activitate. Atunci, tatăl l-a trimis la Paris împreună cu alți colegi, dar el tot nu se simțea potrivit pentru această profesie. Când tatăl l-a întrebat cu privire la viitorul său, el a răspuns printr-o scrisoare: ”cred că drumul educatorilor mei este drumul potrivit și pentru mine”. Calea urmată de educatorii săi era viața consacrată, viață de reculegere, rugăciune și apostolat în mijlocul copiilor. Desigur, cu timpul, la cele primite de la educatorii săi, și-a adus propria contribuție, pentru că aceste idei începeau să devină din ce în ce mai puternice iar el devenea tot mai conștient de această vocație, dându-și tot mai mult adeziunea interioară la chemarea Domnului”.

Care au fost circumstanțele martiriului său?
Fr. R. Meoli: ”Ne aflăm în perioada cea mai cruntă a Revoluției franceze. Trecuseră doar trei ani de la izbucnirea acesteia, în 1789, iar situația devenea din ce în ce mai apăsătoare. Anul 1792 a fost, probabil, cel mai sângeros. Primii care au fost urmăriți erau preoții și persoanele consacrate. Revoluționarii aveau de gând să refacă totul de la capăt, începând cu calendarul. Voiau să refacă Biserica, să înființeze o Biserică nouă, o Biserică patriotică. Pentru aceasta, au făcut o constituție specială, au modificat diecezele și au cerut preoților și călugărilor să adere la noua ordine, dar nu printr-o simplă aprobare, ci printr-un jurământ public. Acest lucru însemna o adevărată apostazie. În primele luni ale anului 1792, foarte mulți preoți și călugări au fost arestați și puși în fața unui aut-aut: ori depui jurământul pe Constituția civilă a clerului, ori te ucidem. Fratele Solomon a refuzat și a avut parte de această soartă pe 2 septembrie 1792, în biserica ordinului carmelit, care a fost transformată în închisoare. În doar două zile au fost uciși atunci 166 de preoți și călugări, alături de doi episcopi”.

Mărturia sa eroică devine un mesaj pentru timpurile noastre. Care ar fi acesta?
Fr. R. Meoli: ”Un prim mesaj ar fi adresat în mod specific confraților săi, adică nouă, Fraților Școlilor Creștine. Care este acest mesaj? Fidelitatea. Aceasta este cea mai importantă. Am făcut Domnului o promisiune și trebuie să o respectăm cu orice preț. Un al doilea mesaj ar fi mai general și se adresează tuturor. Lumea de azi a pierdut simțul apartenenței și convingerile tari. Astăzi, totul este secundar, totul este superficial. Se văd aceste lucruri în toate domeniile societății, dar nu numai în lume, ci și în Biserică. Uneori, nici noi, persoanele consacrate, nu suntem pe deplin coerente față de ceea ce am făgăduit Domnului. Fratele Solomon, în schimb, ne dă un exemplu în această privință: fidelitate, fermitate în credință, fermitate în propriile principii, indiferent de prețul care ar trebui să-l plătim. Nu este nevoie să mergem cine știe unde în căutarea eroismului: e necesar să facem zi după zi ceea ce am promis să facem. Și dacă Domnul ne cere să ne dăm viața, unul care s-a pregătit mereu, în toate zilele vieții sale, nu simte acest fapt ca pe o tragedie ci, dimpotrivă, ca pe o datorie față de Domnul”.

(rv – A. Dancă)