2016-10-12 13:41:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 12 octombrie 2016


RV 12 Oct 2016 Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Milostivirea antidotul împotriva virusului indiferenței. Papa, la audiența generală
"Cum putem fi mărturisitori ai milostivirii?" La această întrebare a răspuns cateheza audienței generale de miercuri, 12 octombrie, din Piața Sfântul Petru, dedicată de papa Francisc faptelor de milostivire trupească și sufletească. Pontiful a explicat că, pentru a fi mărturisitori ai milostivirii, nu sunt necesare mari eforturi sau gesturi supraomenești, ci de fapte cu mult mai simple:
Papa Francisc: "Domnul ne arată o cale cu mult mai simplă, făcută din mici gesturi care au însă, în ochii lui Dumnezeu, o mare valoare, fiind într-atât de importante încât vor deveni criteriile după care vom fi judecați."
"De fapt", a amintit pontiful, "una dintre paginile cele mai frumoase ale Evangheliei după Sfântul Matei ne oferă învățătura pe care am putea să o considerăm într-un anumit fel 'testamentul lui Isus', învățătură venită din partea evanghelistului care a experimentat direct, asupra lui însuși, acțiunea milostivirii. Isus spune că ori de câte ori dăm de mâncare celor cărora le este foame și de băut celor cărora le este sete, că ori de câte ori îmbrăcăm o persoană goală, primim un străin, vizităm un bolnav sau o persoană aflată în închisoare, facem aceste lucruri lui Isus (cfr Mt 25, 31-46)."

Ecumenismul cel mai actual: ecumenismul sângelui, papa Francisc la audiența cu secretarii din „Christian World Communions”
Miercuri, 12 octombrie 2016, înainte de audiența generală din Piața Sfântul Petru, în mica sala adiacentă Aulei Paul al VI-lea, papa Francisc i-a primit în audiență pe participanții la Conferința secretarilor din „Christian World Communions”.
Sfântul Părinte a ales să discute în mod liber cu participanții și a atins tema dialogului ecumenic, despre care a spus că „de multe ori credem că este doar pentru teologi. Însă, ecumenismul se face pe cale. Este un parcurs cu Isus, dar nu cu Isus al meu împotriva lui Isus al tău, ci cu Isus al nostru”. Parcursul, a subliniat Pontiful, „este simplu: se face cu rugăciune și ajutorul oferit celorlalți”.
De asemenea, episcopul Romei a remarcat că există mai multe feluri de ecumenism: a ne ruga împreună, ecumenismul muncii pentru cei nevoiași, caritatea față de aproapele, dar și unul foarte actual, ecumenismul sângelui. Urmașul lui Petru a observat că atunci când „teroriștii sau puterile mondiale persecută minoritățile creștine nu întreabă dacă ești luteran, catolic, ortodox, reformat sau penticostal, ci 'tu ești creștin?'. Acesta este ecumenismul sângelui”.    

Italia. În creștere numărul elevilor români în școlile catolice italiene
Familiile non italiene au încredere în școlile catolice. O demonstrează numărul elevilor străini care aleg școlile catolice, număr care s-a dublat în ultimii ani, informează cotidianul vatican L'Osservatore Romano. Acestea sunt concluziile celui de-al XVIII-lea raport al Centrului de studii pentru școala catolică din cadrul Conferinței episcopilor italieni (Cei), intitulat „La școală nimeni nu este străin”.
Majoritatea elevilor străini care aleg să studieze în școlile catolice italiene se regăsesc în nordul Italiei. Cei mai mulți elevi de acest tip se găsesc în provinciile Lombardia, Veneto, Emilia Romagna, Lazio și Piemonte. Din punct de vedere al naționalității cei mai mulți provin, în ordine, din România, Albania, China și Maroc.

Un milion de copii se roagă Rozariul pentru pace și unitate
La 18 octombrie un milion de copii din întreaga lume se roagă Rozariul pentru pace și unitate. Inițiativa este propusă de Asociația pontificală „Ajutor Bisericii care Suferă” și se numește „Un milion de copii din fiecare națiune în rugăciune pentru pace și unitate”.
În cadrul unui comunicat, Asociația „„Ajutor Bisericii care Suferă” informează că „la 18 octombrie, la ora 9, din Italia și până în Germania, din Pakistan și până în Irak, din Cehia și până în Kenya, din Chile și până în Myanmar, copiii vor fi protagoniștii inițiativei organizate de asociația pontificală, urmând cuvintele sfântului Pius din Pietrelcina (Padre Pio): 'Dacă un milion de copii se vor ruga Rozariul, lumea se va schimba'”. De asemenea, asociația îndeamnă orice om de bună credință să își implice fiii sau nepoții în această inițiativă. 

Columbia. Biserica prezentă în dialogul dintre Guvern și Armata de eliberare națională
Președintele Conferinței episcopilor din Columbia, mons. Luis Castro Quiroga, a confirmat prezența Bisericii în faza publică a dialogului dintre Guvernul columbian și Armata eliberării naționale (Eln). Dialogul se va deschide la 27 octombrie 2016 la Quito, capitala statului Ecuador. Prelatul a menționat că participarea Bisericii columbiene „va fi de susținere și nu de mediere”, așa cum a cerut Eln. De asemenea, mons. Quiroga a subliniat faptul că Biserica ia parte la discuții cu consensul președintelui columbian Juan Manuel Santos.
Președintele Conferinței episcopilor columbieni a spus că Biserica va fi prezentă în cadrul dialogului prin intermediul „unei comisii compusă din cinci episcopi care reprezintă teritoriile cele mai afectate de acțiunile grupului revoluționar”. Vestea începerii negocierilor cu gherila Eln era imprevizibilă, mai ales după rezultatul referendumului privind acordul de pace dintre Guvern și Forțele armate revoluționare columbiene (Farc). Reprezentantul Bisericii Catolice în cadrul celor 22 de colocvii care au dus la începerea negocierilor, arhiepiscopul Dario de Jesús Monsalve, a subliniat că principalul obstacol în înaintarea negocierilor a fost acela că gherila Eln „nu voia să fie considerată un apendice al colocviilor dintre Guvernul columbian și Farc”. 

Aici, emisiunea zilei:








All the contents on this site are copyrighted ©.