Papa Francisc, la veghea de rugăciune a Jubileului marian: Maria ne arată calea de parcurs pe urmele lui Isus

RV 08 Oct 2016.. Rugăciunea rozariului nu ne înstrăinează de grijile vieții, dar ne cere să ne întrupăm în istoria de fiecare zi pentru a ști să captăm semnele prezenței lui Cristos în mijlocul nostru. Este, pe scurt, ceea ce a spus papa Francisc la Veghea de rugăciune organizată în seara de sâmbătă, 8 octombrie 2016, în Piața San Pietro, cu ocazia Jubileului marian în contextul Anului Sfânt al Milostivirii. Au luat parte delegații reprezentând 94 de sanctuare mariane din toată lumea și zeci de mii de pelerini din cel puțin 40 de țări, inclusiv din România. Numeroase delegații au venit cu icoana Maicii Domnului venerată în respectivele sanctuare de pe cele cinci continente. Printre imaginile Fecioarei Maria se afla și una dintr-o biserică din Amatrice, localitate italiană grav afectată de cutremurul din 24 august a.c. Intențiile de rugăciune au îmbrățișat așteptările și suferințele omenirii de astăzi, fiind amintite în mod special victimele uraganului Matthew, care s-a abătut zilele trecute în Haiti.

După vremea însorită din cursul după amiezii, care a permis pelerinilor să organizeze o procesiune deosebit de emoționantă pe Via della Conciliazione, în timpul Veghii de rugăciune a început să cadă o ploaie rece și deasă care a pus la grea încercare răbdarea multor pelerini.Maria, pe care tradiția o venerează cu titlul de ”Odigitria”, cea care arată calea, ”ne ajută să înțelegem ce înseamnă să fim discipolii lui Cristos”, a spus Sfântul Părinte după ce a condus rugăciunea rozariului pe esplanada bazilicii vaticane împreună cu cinstitorii Maicii Domnului din lumea întreagă. Jubileul marian se încheie duminică, 9 octombrie, cu Sf. Liturghie celebrată de papa Francisc la 10.30 în Piața San Pietro.

Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, meditația papei Francisc de la veghea de rugăciune a Jubileului marian.

«Dragi frați și surori,
În această veghe de rugăciune am reparcurs momentele fundamentale ale vieții lui Isus, în compania Mariei. Cu mintea și cu inima am mers în zilele împlinirii misiunii lui Cristos în lume. Învierea, ca semn al iubirii extreme a Tatălui ce readuce totul la viață și ca anticipare a condiției noastre viitoare. Înălțarea, ca împărtășire a gloriei Tatălui, unde și umanitatea noastră își găsește un loc privilegiat. Cincizecimea, expresie a misiunii Bisericii în istorie, până la sfârșitul timpurilor, sub călăuzirea Duhului Sfânt. În ultimele două mistere, de asemenea, am contemplat la Fecioara Maria în gloria Cerului, ea care încă din primele secole a fost invocată ca Maică a Milostivirii.

Rugăciunea Rozariului este, pentru multe aspecte, sinteza istoriei milostivirii lui Dumnezeu care se transformă în istorie de mântuire pentru cei ce se lasă modelați de har. Tainele care trec pe dinaintea noastră sunt gesturi concrete în care se arată lucrarea lui Dumnezeu față de noi. Prin rugăciunea și meditarea vieții lui Isus, revedem chipul său milostiv care merge în întâmpinarea tuturor în diversele nevoi ale vieții. Maria ne însoțește în acest parcurs, indicându-l pe Fiul care iradiază aceeași milostivire a Tatălui. Ea este cu adevărat Odighitria, Maica ce indică drumul pe care suntem chemați să îl împlinim pentru a fi adevărați discipoli ai lui Isus. În fiecare mister al Rozariului o simțim aproape de noi și o contemplăm ca prima discipolă a Fiului ei, care pune în practică voința Tatălui (Lc 8,19-21).

Rugăciunea Rozariului nu ne îndepărtează de preocupările vieții; din contră, ne cere să ne întrupăm în istoria tuturor zilelor pentru a ști să citim semnele prezenței lui Cristos în mijlocul nostru. De fiecare dată când contemplăm un moment, un mister al vieții lui Cristos, suntem invitați să recunoaștem modul în care Dumnezeu intră în viața noastră, pentru ca apoi să-l primim și să-l urmăm. Astfel descoperim calea ce ne duce să îl urmăm pe Cristos în slujirea fraților. Primind și asimilând în interiorul nostru anumite evenimente înălțătoare din viața lui Isus, participăm la opera sa de evanghelizare pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să crească și să se răspândească în lume. Suntem discipoli, dar și misionari și purtători de Cristos, acolo unde El ne cere să fim prezenți. Prin urmare, nu putem să încuiem darul prezenței sale în noi. Din contră, suntem cu toții chemați să fim părtași ai iubirii sale, ai sensibilității sale, ai milostivirii sale. Este bucuria împărtășirii care nu poate fi oprită de nimic, pentru că poartă un anunț de eliberare și de mântuire.

Maria ne permite să înțelegem ce înseamnă a fi discipoli ai lui Cristos. Ea, aleasă dintotdeauna a fi Mamă, a învățat să se facă discipolă. A ascultat vestirea îngerului și și-a deschis inima pentru a primi misterul maternității divine. L-a urmat pe Isus, ascultând fiecare cuvânt care ieșea din gura sa (Mc 3,31-35); a păstrat totul în inima sa (Lc 2,19) și a devenit amintire vie a semnelor făcute de Fiul lui Dumnezeu pentru a trezi credința noastră.

Totuși, nu ajunge doar a asculta. Acesta este cu siguranță primul pas, dar apoi ascultarea are nevoie să fie tradusă în acțiune concretă. Discipolul, de fapt, își pune viața sa în slujirea Evangheliei. Pentru acest lucru Fecioara Maria a mers la Elisabeta pentru a o ajuta în graviditatea ei (Lc 1,39-56); la Betleem l-a dat luminii pe Fiul lui Dumnezeu (Lc 2,1-7); la Cana s-a îngrijit de cei doi tineri soți (In 2,1-11); pe Golgota nu s-a dat înapoi din fața durerii ci a rămas sub crucea lui Isus și, datorită voii sale, a devenit Maica Bisericii (In 19, 25-27); după Înviere, i-a reînsuflețit pe apostoli în cenacol, în așteptarea Duhului Sfânt, care i-a transformat în vestitori ai Evangheliei (Fap 1,14). În întreaga sa viață, Maria a realizat ce îi este cerut Bisericii să împlinească  în memoria perenă a lui Cristos. În credința sa vedem cum să deschidem poarta inimii noastre pentru a asculta de Dumnezeu; în abnegația sa, descoperim cât de atenți trebuie să fim la nevoile celorlalți; în lacrimile sale, găsim forța de a-i consola pe cei care suferă. În fiecare din aceste momente, Maria exprimă bogăția milostivirii divine, care merge în întâmpinarea fiecăruia în nevoile cotidiene.

O invocăm în această seară pe a noastră sensibilă Maică a cerului cu cea mai veche rugăciune cu care creștinii i se adresau ei, mai ales în momentele de dificultate și martiriu. O invocăm cu certitudinea de a fi apărați de maternitatea ei milostivă, pentru ca ea, „mărita și binecuvântata” să poată fi apărare, ajutor și binecuvântare pentru fiecare zi a vieții noastre:

„Sub ocrotirea ta căutăm scăpare, Sfântă Maică a lui Dumnezeu: nu disprețui cererile noastre care suntem în încercare, și scapă-ne de orice pericol, o Fecioară mărită și binecuvântată”».

(rv – I. Ursuleac)