2016-09-26 12:06:00

Card. Parolin, în Columbia, la semnarea acordului istoric de pace între guvern și FARC


RV 26 Sep 2016 Luni, 26 septembrie 2016, zi istorică în Columbia, unde președintele Juan Manuel Santos și capii Forțelor armate revoluționare columbiene semnează un acord de pace, care pune capăt celor 52 de ani de război dintre forțele guvernamentale și gherila socialistă. Semnarea acordului este rezultatul a patru ani de negocieri în cadrul cărora Sfântul Scaun a avut o contribuție decisivă.

Pentru a înțelege mai bine importanța acordului de pace dintre guvernul de la Bogota și Forțele armate revoluționare din Columbia este suficient să reamintim numărul victimelor acestui adevărat război civil început în 1964: peste 220 de mii de morți, 45 de mii de persoane dispărute, 7 milioane de refugiați și mii de copii soldat. Forțele armate revoluționare marxiste controlează întregi regiuni din statul sud-amercian, autofinanțându-se din traficul de droguri și sechestrul de persoane: aproximativ 25 de mii în jumătate de secol.

Pentru acest motiv la semnarea acordului, care loc în orașul Cartagena de Indias, participă reprezentanți ale celor mai înalte autorități din rândul comunității internaționale: secretarul general al ONU, secretarul de stat american, reprezentanți ai UE, președintele băncii mondiale și președinții statelor din regiune.

La ceremonie este prezent și cardinalul secretar de stat Pietro Parolin. De altfel, Sfântul Scaun a încurajat și susținut procesul de pace, care a fost posibil prin implicarea Cubei în decursul celor patru ani de negocieri. Totodată, papa Francisc și-a exprimat intenția de a vizita Columbia în 2017.

O provocare pentru președintele columbian Santos va fi reintegrarea miilor de milițieni în viața civilă. Nu va fi ușor, întrucât mii de columbieni încă privesc cu scepticism acordurile, care vor fi ratificate odată cu referendumul popular din 2 octombrie a.c.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.