2016-09-08 13:31:00

Milostivirea nu este un slogan sau o rețetă, ci inima vieții creștine: papa Francisc


RV 08 Sep 2016 Papa Francisc i-a primit în audiență joi, 8 septembrie 2016, pe participanții la Congresul abaților benedictini, care a avut loc în aceste zile la Roma. Întâlnirea a avut loc în Sala Clementină din Palatul Apostolic, episcopul Romei subliniind că acest congres ce are drept scop o reflecție asupra carismei vieții monastice capătă o semnificație particulară în contextul Jubileului Milostivirii.

Papa Francisc: „Lumea de astăzi arată tot mai clar că are nevoie de milostivire. Dar aceasta nu este un slogan sau o rețetă: este inima vieții creștine și, în același timp, stilul său concret, suflarea care animă relațiile interpersonale și ne face atenți și solidari cu cei nevoiași. Aceasta este ceea ce arată autenticitatea și credibilitatea mesajului al cărei păstrătoare și vestitoare este Biserica. În acest timp și în această Biserică chemată să se concentreze tot mai mult pe esențial, călugării și călugărițele păstrează, prin vocație, un dar și o responsabilitate specială: aceea de a ține vii oazele spiritului, unde păstorii și credincioșii pot atinge izvoarele milostivirii divine”.

Sfântul Părinte i-a îndemnat pe călugări, ca ajutați de harul lui Dumnezeu, să facă loc milostivirii în comunitățile lor și să vestească fraternitatea evanghelică. Pontiful Roman i-a îndemnat pe abații benedictini să facă acest lucru prin intermediul „acelei tăceri care îl lasă pe Dumnezeu să vorbească în viața lumii”.

Papa Francisc: „Chiar dacă trăiți separați de lume, clauzura (izolarea) voastră nu este sterilă, dimpotrivă, este 'o bogăție și nu un impediment pentru comuniune' (Misericordiae vultus 31). Munca voastră, în armonie cu rugăciunea, vă face participanți la opera creatoare a lui Dumnezeu și vă face 'să fiți solidari cu săracii care nu pot trăi fără a munci' (Misericordiae vultus 32). Cu ospitalitatea voastră tipică, puteți ajunge la inimile celor mai pierduți și îndepărtați, care se găsesc într-o condiție de gravă sărăcie umană și spirituală”.

În fine, urmașul lui Petru i-a asigurat pe călugării benedictinii de rugăciunea sa și le-a cerut ca și ei la rândul lor să se roage pentru el. De asemenea, Suveranul Pontif i-a încurajat și i-a îndemnat să nu cadă în deznădejde.

Papa Francisc: „Nu vă lăsați descurajați dacă membrii comunităților monastice scad numeric sau îmbătrânesc. Dimpotrivă, conservați zelul mărturiei voastre cu credință în carismă și cu curajul de a fonda noi comunități, chiar și în acele țări care astăzi sunt considerate dificile. Slujirea voastră în Biserică este foarte prețioasă. În timpul nostru este nevoie de bărbați și femei care nu îngrădesc iubirea lui Dumnezeu, care se hrănesc zilnic cu Cuvântul lui Dumnezeu, care celebrează în mod demn liturgia, care muncesc fericiți și harnici, în armonie cu creația.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.