2016-08-11 10:13:00

India. „Black day”, împotriva discriminării religioase


RV 11 Aug 2016 În fiecare an, la 10 august, în India se celebrează „Black day”, adică „Ziua neagră”, dedicată manifestărilor împotriva discriminării celor „din afara castei”, în particular a creștinilor, dar și a altor minorități religioase. Comunitatea creștină „nu cere nicio favoare specială, ci doar justiție, egalitate și protecție pentru minorități, lucru garantat de Constituția țării”, a spus cardinalul Oswald Gracias, președintele Conferinței episcopilor indieni, citat de agenția AsiaNews.

„Ziua neagră” reamintește de 10 august 1950, când președintele Indiei a aprobat articolul trei din Constituție privind castele. Legea recunoaște membrilor acestora diverse drepturi, însă cel de-al treilea paragraf menționează că nu pot fi membri ai acestor grupuri cei care „profesează o religie diversă de hinduism”. Totuși, în 1956 și 1990 au fost introduse noi amendamente pentru a extinde acest drept în rândul budiștilor și al credincioșilor Sikh, în timp ce creștinii și musulmanii au rămas excluși până în prezent. Datorită acestei legi, cei care fac parte din rândul castelor se bucură de privilegii de tip economic, educativ și social, dar și de locuri de muncă în domeniul birocratic.

Creștinii și musulmanii au acuzat de mult ilegalitatea acestei norme, care violează principiile constituționale fundamentale precum egalitatea, interzicerea discriminării pe motive religioase și libertatea fiecărei persoane de a-și alege propria religie. La împlinirea a 66 de ani de la aprobarea acestei legi, Conferința episcopilor catolici din India i-a invitat pe toți credincioșii să participe la activitățile specifice din fiecare dieceză. De asemenea, prelații îndeamnă la folosirea rețelelor de socializare pentru a sensibiliza societatea asupra acestei teme.

„Datele privind dezvoltarea creștinilor arată discriminări de tip social, economic, politic și cultural, care duc la diferențe în ceea ce privește salariile și gradul de sărăcie, dar și la dificultăți privind accesul la resurse și servicii. Guvernul trebuie să întrerupă această diferență”, a spus cardinalul Gracias. De asemenea, prelatul îndeamnă Biserica să nu răspundă la fel și să nu comită nici un fel de discriminare.

(rv – I. Ursuleac)  








All the contents on this site are copyrighted ©.