Sunt alături de rudele victimelor şi de cei răniţi: papa Francisc, la Angelus
25 iulie 2016. „În aceste ore, sufletul nostru este încă o dată cutremurat de triste veşti referitoare la deplorabile acte de terorism şi violenţă, care au cauzat durere şi moarte. Mă gândesc la dramaticele evenimente de la München, în Germania şi de la Kabul, în Afganistan, unde şi-au pierdut viaţa numeroase persoane nevinovate. Sunt alături de rudele victimelor şi de cei răniţi. Vă îndemn să vă uniţi rugăciunii mele, astfel încât Domnul să inspire în toţi aspiraţii către bine şi fraternitate. Cu cât dificultăţile par mai greu de depăşit iar perspectivele de securitate şi de pace apar mai întunecate, cu atât mai insistentă trebuie să devină rugăciune noastră”, a spus papa Francisc, după rugăciunea Angelus, din Piaţa Sfântul Petru, de duminică 24 iulie.
Tot succesiv rugăciunii Îngerul Domnului, pontiful a vorbit despre apropiata Zi Mondială a Tinerilor de la Cracovia, cerându-le credincioşilor să însoţească cu rugăciunea desfăşurarea evenimentului şi pe cei care vor lua parte la aceasta.
„Dragi Fraţi şi surori,
În aceste zile, numeroşi tineri din toate colţurile
lumii se îndreaptă spre Cracovia, unde va avea loc cea de-a XXXI-a Zi Mondială a Tinerilor.
Şi eu voi pleca miercurea viitoare pentru a mă întâlni cu aceşti tineri şi tinere
şi pentru a celebra împreună cu ei şi pentru ei Jubileul Milostivirii, prin mijlocirea
sfântului Ioan Paul al II-lea. Vă cer să ne însoţiţi cu rugăciunea. Încă de pe acum,
îi salut şi le mulţumesc tuturor acelora care lucrează intens pentru primirea tinerilor
pelerini, împreună cu numeroşi episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi laici. Adresez
un gând special numeroşilor tineri de aceiaşi vârstă cu pelerinii de la Cracovia care,
neputând fi prezenţi în prima persoană, vor urmări evenimentul prin intermediul mijloacelor
de comunicare. Vom fi cu toţii uniţi în rugăciune!”
Înainte de rugăciunea Angelus, pontiful a făcut o reflecţie pe marginea Evangheliei din liturgia duminicii (Lc.11, 1-13) în care se istoriseşte despre discipolii care-i cer lui Isus să-i înveţe să se roage. Pontiful evidenţiază că, în răspunsul lui Isus, cuvântul cheie este „Tată”.
„Acest cuvânt reprezintă 'secretul' rugăciunii lui Isus, şi cheia pe care El însuşi
ne-o dă pentru a putea intra şi noi în acea relaţie de dialog confidenţial cu Tatăl,
care l-a însoţit şi susţinut pe parcursul întregii sale vieţi”, a subliniat papa Francisc,
explicând totodată că:
Papa Francisc: „La apelativul Tată,
Isus asociază două cereri: „sfinţească-se numele tău şi vie împărăţia ta”. Rugăciunea
lui Isus este aşadar rugăciunea creştină, cu înţelesul – înainte de toate – de a-i
face loc lui Dumnezeu, lăsându-l să-şi manifeste sfinţenia în noi şi făcând să înainteze
împărăţia sa, începând cu posibilitatea de a-şi exercita domnia iubirii în viaţa noastră”.
Referindu-se la celelalte cereri care completează rugăciunea „Tatăl Nostru”, transmisă
de Isus discipolilor, pontiful a evidenţiat cele trei elemente ce exprimă necesităţile
noastre fundamentale: pâinea, iertarea şi ajutorul în ispite, pontiful evidenţiind
că:
Papa Francisc: „Nu se poate trăi
fără pâine, nu se poate trăi fără iertare şi nu se poate trăi fără ajutorul lui Dumnezeu
în ispite. Pâinea despre care Isus ne învaţă să o cerem este cea necesară, nu cea
de prisos; este pâinea pelerinilor, în cantitate justă, pâine care nu se acumulează
şi nu se risipeşte, care nu îngreunează mersul nostru. Iertarea este, înainte de toate,
cea pe care noi înşine o primim de la Dumnezeu: doar fiind conştienţi de starea noastră
de păcătoşi iertaţi de infinita milostivire divină putem deveni capabili să împlinim
gesturi concrete de reconciliere fraternă. Dacă o persoană nu se simte asemenea unui
păcătos iertat, nu va putea face niciodată un gest de iertare sau de reconciliere.
Se începe din inimă, acolo unde simţim că suntem păcătoşi iertaţi. Ultima cerere,
„şi nu ne lăsa pradă ispitei”, însemnă a fi pe deplin conştienţi de condiţia noastră,
mereu expuşi capcanelor răului şi ale corupţiei. Cu toţii ştim ce înseamnă ispitire”.
Referindu-se succesiv la cele două parabole care urmează învăţăturii lui Isus despre rugăciune, Sfântul Părinte evidenţiază că ambele istorisiri ne învaţă să avem deplină încredere în Dumnezeu, care este Tată, explicând totodată că Dumnezeu ştie mai bine decât noi de ce avem nevoie, însă vrea ca noi să-i prezentăm cererile în mod curajos, îndrăzneala fiind principalul instrument la îndemâna noastră. Însă, curajul în rugăciune este un dar al Duhului Sfânt, pontiful explicând că este necesar să cerem ca Duhul Sfânt să coboare în noi, existenţa Duhului Sfânt în noi fiind necesară pentru a trăi cum se cuvine, pentru a trăi cu înţelepciune şi iubire, împlinind voinţa Tatălui.
RV/AM
| All the contents on this site are copyrighted ©. |