2016-07-20 07:53:00

Mesajul video al papei Francisc cu ocazia călătoriei apostolice în Polonia


RV 20 Iul 2016 Papa Francisc a transmis un mesaj video cu ocazia călătoriei apostolice în Polonia, unde, la Cracovia, va participa, de la 27 la 31 iulie 2016, la Întâlnirea Mondială a Tinerilor, ajunsă la cea de-a XXXI-a ediție. Sfântul Părinte  a spus că Ziua Tinerilor de la Cracovia este o ocazie fericită de a se întâlni cu tinerii din toată lumea și cu națiunea poloneză, pe care o îndrăgește mult, iar acest mesaj video este semn al apropierii sale.

Pontiful Roman a pus acest mare eveniment sub semnul milostivirii, întrucât acest an este dedicat Jubileului Milostivirii, și în memoria sfântului Ioan Paul al II-lea, fondatorul Întâlnirii Mondiale a Tinerilor și conducător al poporului polonez în parcursul său istoric spre libertate.

Episcopul Romei s-a adresat tinerilor din Polonia, spunându-le:

Papa Francisc: „Dragi tineri polonezi, știu că pregătiți de mult timp, mai ales cu rugăciunea, marea întâlnire de la Cracovia. Vă mulțumesc din inimă pentru tot ceea ce faceți și pentru iubirea cu care o faceți. Vă îmbrățișez și vă binecuvântez de pe acum”.

Pontiful nu i-a uitat nici pe ceilalți tineri din diferite țări și continente care vor sosi în Polonia:

Papa Francisc: „Dragi tineri din fiecare parte a Europei, Africii, Americii, Asiei și Oceaniei! Binecuvântez și țările voastre, visele și pașii voștri spre Cracovia, pentru a fi un pelerinaj de credință și fraternitate. Domnul Isus să vă dea harul de a experimenta în voi înșivă acest cuvânt: 'Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire' (Mt 5,7). Am o mare dorință de a vă întâlni, pentru a oferi lumii un nou semn de armonie, un mozaic de chipuri diverse, de multe rase, limbi, popoare și culturi, însă toate unite în numele lui Isus, care este Chipul Milostivirii”.

În fine, Sfântul Părinte nu i-a uitat nici pe cetățenii Poloniei, cărora le-a spus:

Papa Francisc: „Dragi fii și fiice ale națiunii poloneze! Simt că este un mare dar al Domnului să vin la voi, pentru că sunteți un popor care, de-a lungul istoriei sale, a traversat multe încercări, unele foarte dure, și a mers înainte cu puterea credinței, susținut de mâna maternă a Sfintei Fecioare Maria. Sunt sigur că pelerinajul la Sanctuarul de la Częstochowa va fi pentru mine o imersiune în această credință încercată, care îmi va face foarte bine. Vă mulțumesc pentru rugăciunile cu care pregătiți vizita mea. Mulțumesc episcopilor și preoților, călugărilor și călugărițelor, credincioșilor laici, în special familiilor, cărora le duc exortația apostolică post sinodală 'Amoris laetitia'. Sănătatea morală și spirituală a unei națiuni se vede din familiile sale. Pentru aceasta sfântul Ioan Paul al II-lea avea aproape de inimă logodnicii, tinerii căsătoriți și familiile. Continuați pe acest drum!”.

(rv – I. Ursuleac)

 

        

 








All the contents on this site are copyrighted ©.