2016-06-18 12:28:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 18 iunie 2016


RV 18 iun 2016. Știrile Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina noastră web:

Milostivire și convertire: papa Francisc, la audiența generală jubiliară
Sfântul Părinte a avut sâmbătă, 18 iunie 2016, o nouă audiență jubiliară în Piața Sfântul Petru vorbind la cateheză despre milostivire și convertire. Comentând pagina Evangheliei după Sf. Luca (24,45-48), Pontiful a îndemnat pelerinii ca atunci când simt exigența unei schimbări a vieții, să urmeze cuvântul Domnului și să nu opună rezistență. ”Când Isus cheamă la convertire”, a remarcat papa Francisc, ”El nu se erijează în judecător al persoanelor, ci o face pornind de la apropiere, de la împărtășirea condiției umane și, prin urmare, a străzii, a casei, a mesei… Milostivirea față de cei care aveau nevoie de schimbarea vieții avea loc prin prezența sa amabilă, pentru a-i face pe toți să intre în istoria sa de mântuire”.

Tweet-ul zilei de la @Pontifex: misterul universului
”Universul este ceva mai mult decât o problemă științifică, este un mister de bucurie, este un limbaj de iubire a lui Dumnezeu față de noi”: se citește în mesajul trimis azi pe Twitter de la contul papei @Pontifex.

Sâmbătă, vizita Papei la comunitatea "Villa Nazareth"
În cursul după-amiezii de sâmbătă, agenda pontificală include vizita Papei Francisc, la ora 17, la comunitatea "Villa Nazareth", din Roma. După întâmpinarea pontifului de către  cardinalul Achille Silvestrini și mons. Claudio Maria Celli, programul include salutul pontifului adresat copiilor adunați în fața statuii "Madonna Mater Orphanorum" (Sfânta Fecioară Maria, Maica Orfanilor).

Comunitatea "Villa Nazareth" a fost fondată în 1946 de către mons. Domenico Tardini (creat mai târziu cardinal), cu scopul de a găzdui orfani sau fii proveniți din familii numeroase și sărace, astfel încât să le fie valorificată vocația de apostoli în slujba Bisericii și în beneficiul societății. În 1980, a luat naștere asociația "Comunitatea Domenico Tardini", cu scopul de a oferi tinerilor găzduire și oportunități formative pentru o viață creștină.

Papa în vizită la două comunități de preoți vârstnici și suferinzi
Papa Francisc a vizitat vineri după-amiază comunitatea "Muntele Tabor" și casa "Sfântul Caetan", două comunități din Roma în care sunt găzduiți fie preoți în vârstă, care necesită asistență, fie preoți încercați de diverse forme de suferință cauzată de boală. Vizita pontifului se înscrie în seria inițiativelor de caritate cu frecvență lunară, intitulate "Vinerea milostivirii", inițiative care se doresc a fi un semn jubiliar de mărturie concretă privind faptele de caritate pe durata Anului Sfânt al Milostivirii. Vizita la cele două comunități destinate preoților suferinzi este a șasea inițiativă din seria "Vinerea milostivirii".

Beatificarea călugăriței Maria Celeste Crostarosa (Italia)
Sâmbătă, 18 iunie, la sanctuarul "Maica Domnului încoronată", din localitatea italiană Foggia: Sfântă Liturghie cu ritul beatificării abatesei Maria Celeste Crostarosa (1696-1755): celebrare prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților. "În 1996, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la nașterea Maicii Maria Celeste, scriindu-le călugărițelor din mănăstirea Preasfântul Mântuitor – fondată de ea – Ioan Paul al II-lea a sintetizat cinci caracteristici ale spiritualității ei: devoțiunea față de Cuvântul întrupat, pe care Duhul Sfânt o actualizează neîncetat în noi, transformând existența noastră în existența sa; iubirea față de Preasfânta Euharistie, izvorul oricărei transformări spirituale; spiritul de reculegere și de contemplare, pentru a ne lăsa transformați și iluminați de har; caritatea fraternă și, în fine, fidelitatea și perseverența. Călugărițele să fie conștiente că prezența și mărturia lor reprezintă o contribuție prețioasă pentru misiunea Bisericii în lume."

Vizita cardinalului Pietro Parolin în Ucraina
Continuă, într-o atmosferă deosebit de primitoare, vizita oficială a cardinalului secretar de Stat Pietro Parolin în Ucraina, în desfășurare de la 14 la 20 iunie a.c. După întâlnirea cu episcopii latini și greco-catolici ai țării, cardinalul Parolin a avut vineri, la Kiev, o întrevedere cu președintele Petro Poroshenko, și cu alte autorități politice. Zaporizhya, Kiev și Lvov, sunt orașele în care se desfășoară vizita prelatului catolic, concomitent cu începerea activității Comitetului înființat de papa Francisc pentru distribuirea fondurilor colectei speciale pentru Ucraina, organizată în toate diecezele și eparhiile catolice din Europa. Din programul de sâmbătă al vizitei, Sfânta Liturghie celebrată de cardinalul Parolin în catedrala romano-catolică din Lvov. Sâmbătă după amiază, vizita la Universitatea catolică și la seminarul greco-catolic din Lvov. 

Consideraţii omiletice la Duminica a XII-a de peste an (C): Tu cine spui că este Isus?
În 2016, duminica a XII-a din timpul liturgic de peste an (anul C) cade în perioada solstiţiului de vară care marchează apogeul luminii soarelui în emisfera nordică a pământului. Sărbătoarea săptămânală a Paştelui este luminată de învierea lui Cristos, soarele dreptăţii care luminează tot omul. Considerațiile omiletice la liturgia duminicală are în centru pagina Evangheliei despre identitatea lui Isus Cristos și, pe cale de consecință, identitatea creștinului. Aidoma apostolilor, Isus îl întreabă pe fiecare creștin: Tu cine spui că este Isus? 

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.