2016-06-11 12:12:00

Iacob Abbondo, preotul îndrăgostit de Dumnezeu, la cinstea altarelor


11 iunie 2016. Sâmbătă, 11 iunie, la Vercelli, în Italia, Sfântă Liturghie de beatificare a preotului diecezan Iacob Abbondo, din secolul al XVIII-lea, celebrare prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților.  Părintele Abbondo a fost un preot de țară, profund îndrăgostit de Dumnezeu. De nezdruncinat în fidelitatea față de vocația preoțească, a fost întotdeauna disponibil față de credincioșii pe care-i păstorea.

Părintele Iacob s-a născut în mica localitate italiană Salomino, în apropiere de Vercelli, la 27 august 1720, fiind al doilea din cei șase copii ai familiei Carlo Benedetto și Francesca Maria Naya. După anii de școală de la Vercelli, simțindu-se chemat la preoție, Iacob a studiat la seminarul din aceiași localitate din estul regiunii Piemonte. În aceiași perioadă și-a desfășurat activitatea ca preceptor în familia contelui Agostino Benedetto Cusani di Sagliano, primar de Vercelli, care avea șapte copii cu vârste între doi și optsprezece ani.

Iacob a fost sfințit preot în data de 21 martie 1744 și, succesiv, după licența în Litere, obținută la Universitatea din Torino, a activat mai întâi ca profesor, inițiind la scurtă vreme și misiunea sacerdotală implicându-se neobosit în îngrijirea sufletelor care-i fuseseră încredințate. Odată cu începerea misiunii de paroh, la Tronzano, părintele Iacob – care i-a urmat unui paroh jansenist – i-a ajutat pe credincioși să redescopere frumusețea și bunătatea lui Dumnezeu, posibilitatea de a-l cunoaște și de a-i adresa rugăciuni și de a-l întâlni în mod frecvent în Cuvântul său, în Sacramente. Bun predicator, avea obiceiul de a-i reuni pe credincioși pentru rugăciuni și cateheze, mai ales în perioada iernii, când nu era de lucru la câmp. Îi iubea și-i respecta pe copiii pe care îi admitea la Prima Sfântă Împărtășanie încă de la vârsta de zece ani, contrar obiceiului și mentalității din timpul său. Totodată, părintele Iacob avea o deosebită grijă față de cei vârstnici și bolnavi, pe care-i vizita în mod frecvent chiar dacă locuiau în zone mai îndepărtate și mai izolate de sat.

După o viață dedicată lui Dumnezeu și misiunii sacerdotale, părintele Abbondo a murit la 9 februarie 1788, lăsându-le credincioșilor o deosebită ereditate spirituală și o amintire de neșters, care a ajuns până în prezent.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.