2016-06-08 11:25:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 8 iunie 2016


RV 08 iun 2016 Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

La nunta din Cana, primul semn al milostivirii. Papa, la audiența generală
"Nunta din Cana reprezintă mai mult decât simpla istorisire a înfăptuirii primei minuni a lui Isus" a explicat papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 8 iunie, dedicată primului semn al milostivirii lui Isus: nunta din Cana. Succesiv comentării unor parabole ale milostivirii, papa Francisc a început o nouă serie de cateheze, dedicate "semnelor" milostivirii, după cum le numește sfântul Evanghelist Ioan în relatarea despre nunta din Cana Galileii, unde Isus înfăptuiește prima minune. Pontiful a explicat că Isus nu înfăptuiește minuni pentru a suscita uimirea oamenilor, ci pentru "a revela iubirea Tatălui".

Papa Francisc: saluturi adresate diverselor grupuri de pelerini
Chiar la începutul catehezei de la audiența generală, Sfântul Părinte a salutat în mod special mai multe perechi de soți care celebrează 50 de ani de căsătorie: ”Acesta da, e «vinul bun» al familiei!”, a spus Pontiful, ”este o mărturie pe care soții recent căsătoriți, pe care îi voi saluta mai târziu, și tinerii trebuie să o învețe. Este o frumoasă mărturie. Vă mulțumesc pentru mărturia voastră!”. La finalul catehezei, papa Francisc a adresat un salut special diverselor grupuri de pelerini, printre care se aflau și tinerii atleți ai pelerinajului pe jos Macerata-Loreto (Italia) cu ”Flacăra păcii”. De asemenea, Sfântul Părinte a adresat ”un salut deosebit de afectuos” membrilor Asociației Internaționale a Universităților Lasalliene (a congregației Frații Școlilor Creștine), și așa zișilor ”Padri Bianchi”, congregație de misionari pentru Africa, reuniți în capitol general, îndemnându-i pe toți ”să-și trăiască misiunea cu bucurie în fidelitate față de Evanghelie și de respectivele carisme”. În fine, Pontiful a adresat un ”salut special Acțiunii Catolice Italiene care astăzi relansează experiența de rugăciune «Un minut pentru pace», care culminează cu Celebrarea Euharistică în bazilica Santo Spirito in Sassia” din Roma. 

Un minut pentru pace: inițiativă de rugăciune a FIAC
Cu ocazia aniversării a doi ani de la întâlnirea de rugăciune din Vatican, la care, alături de papa Francisc, au participat președintele izraelian Shimon Peres și cel palestinian Mahmoud Abbas, Forumul internațional al Acțiunii Catolice (FIAC) și Comisia națională Justiție și pace din cadrul Conferinței episcopale argentiniene propun din nou inițiativa de rugăciune „Un minut pentru pace”. Urmând invitația constantă a papei Francisc de a se ruga și activa în domeniul păcii, organizațiile promotoare își invită membrii și pe toți oamenii de bunăvoință să se oprească din activitățile lor pentru un minut în data de 8 iunie 2016, la ora 13.00, și să se roage pentru pace.

A XV-a reuniune a Consiliului celor nouă cardinali (6-8 iunie 2016)
Simplificare, armonizare și decentralizare. S-a desfășurat de la 6 la 8 iunie a.c. în Cetatea Vaticanului cea de-a XV-a reuniune a Consiliului celor nouă cardinali, înființat de papa Francisc pentru reforma Curiei Romane. La încheierea reuniunii directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, a precizat la un briefing cu jurnaliștii că papa Francisc a luat parte la toate sesiunile de lucru cu excepția celei din cursul dimineții de miercuri, 8 iunie, când a avut audiența generală cu credincioșii în Piața Sfântul Petru. Cea mai mare parte a consultărilor a avut în vedere aprofundarea reflecțiilor privind diversele departamente ale Curiei Romane pentru elaborarea unei noi constituții apostolice vizând reforma Curiei. Cardinalii consilieri au înmânat papei Francisc pentru ulterioare aprofundări și consultări considerațiile prezentate în cadrul sesiunilor precedente despre congregațiile pentru doctrina credinței, cultul divin, cauzele sfinților și persoanele consacrate. Totodată, cele privind noul consiliu pontifical pentru ”Caritate, Dreptate și Pace” care, după cum s-a spus la timpul potrivit, ar cuprinde competențele actualelor consilii ”Justitia et Pax”, ”Cor Unum”, operatorii sanitari și migranții. Criteriile de care s-a ținut cont în aceste reflecții au fost, printre altele, simplificarea, armonizarea atribuțiilor diferitelor instituții și posibilele forme de decentralizare în raport cu Conferințele episcopale. Prefectul Secretariatului pentru Comunicare, mons. Dario E. Viganò, a prezentat procesul de reformă a sistemului comunicativ al Sfântului Scaun și efortul de reorganizare atât a muncii cât și a proceselor de producție, alături de integrarea actualelor media, în special, până la finele anului în curs, între Radio Vatican și Centrul de Televiziune a Vaticanului. Consiliul cardinalilor și-a exprimat gratitudinea pentru acest proces și a încurajat continuarea parcursului început. Următoarele reuniuni ale Consiliului celor nouă cardinali în 2016 sunt prevăzute pe 12-14 septembrie și 12-14 decembrie. 

De la Timișoara, la Roma, pelerini în Anul Milostivirii: interviu cu pr. Zoltan Toman
”Am venit la Roma ca să ascultăm învățătura Sfântului Părinte și ca să ne întărim, în primul rând credința, ca să devenim buni mărturisitori ai Evangheliei lui Cristos”: a spus într-un interviu pentru redacția română Radio Vatican pr. Zoltan Toman, paroh la Timișoara, care cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii a organizat un pelerinaj la Roma cu un grup de tineri din două comunități: Timișoara Cetate și Timișoara Fabric. Pelerinii au participat la cateheza audienței generale a papei Francisc de miercuri, 27 aprilie 2016, dedicată parabolei Bunului samaritean. ”A ignora suferința omului”, spunea atunci Sfântul Părinte, ”înseamnă a-l ignora pe Dumnezeu însuși”.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.