2016-06-07 10:15:00

Papa Francisc, la "Sf. Marta" bateria creștinului este rugăciunea


RV 07 iun 2016. Bateria prin care creștinul trăiește misiunea de a fi lumină a lumii este rugăciunea: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată în cursul dimineții de marți, 7 iunie 2016, în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului. Pontiful a avertizat creștinii să nu ajungă sare fără gust și a adăugat că e necesar să învingă ispita unei ”spiritualități de oglindă”, prin care unul caută mai mult să îndrepte asupra sa lumina decât să ducă la ceilalți lumina credinței.

Comentând evanghelia zilei din cea de-a zecea săptămână a timpului liturgic de peste an (Mt 5,13-16), papa Francisc a prezentat o reflecție bazată pe cele două cuvinte cheie: lumină și sare. Isus, a remarcat pontiful, vorbește întotdeauna în cuvinte simple și face comparații ușoare pentru ca toți să-i înțeleagă mesajul”. Cel care îl urmează pe Isus trebuie să fie lumină și sare. Nici una, nici cealaltă, nu există pentru sine: lumina este pentru a lumina altora, sarea este pentru a da gust și a păstra spre binele altora.
Papa Francisc: ”Care este bateria creștinului prin care să lumineze? Rugăciunea. Tu poți să faci multe lucruri, multe fapte, chiar fapte de milostenie, poți să faci atâtea lucruri mari pentru Biserică – o universitate catolică, un colegiu, un spital – și îți vor face un monument, ca binefăcător al Bisericii, dar dacă nu te rogi, acela va fi un pic umbrit sau întunecos. Câte opere devin întuneric din lipsă de lumină, din lipsă de rugăciune. Ceea ce susține, dă viață luminii creștine și luminează este rugăciunea”.

Rugăciunea ”este uleiul, este bateria care dă viață luminii”. La rândul ei, nici sarea nu există pentru a da gust sieși:
Papa Francisc: ”Sarea devine sare când se dăruiește. Aceasta este o altă atitudine a creștinului: a se dărui, a da gust la viața altora, a da savoare lucrurilor prin mesajul Evangheliei. A se dărui. Nu a se păstra. Sarea nu este pentru creștin, este pentru a o dărui. Creștinul o are ca să o dăruiască, este sare pentru a se dărui, dar nu este pentru sine. E interesant acest lucru: atât lumina cât și sarea, sunt pentru ceilalți, nu pentru sine. Lumina nu se luminează pe sine, sarea nu dă gust sieși”.

Desigur, a remarcat mai departe Sfântul Părinte, unul se poate întreba până când vor reuși să dureze sarea și lumina dacă vom continua să ne dăruim la nesfârșit. Aici, a spus papa Francisc, ”intră în joc puterea lui Dumnezeu, pentru că creștinul este o sare dăruită de Dumnezeu la botez”, este ”o realitate care ți-a fost dată în dar și care continuă să-ți fie dăruită în dar dacă tu vei continua să o dăruiești, luminând și dăruind. Și nu se termină niciodată”.

Referindu-se la prima lectură biblică a Sfintei Liturghii (1Rg 17,7-16), papa Francisc a spus că tocmai acest lucru i s-a întâmplat văduvei din Sarepta care are încredere în profetul Ilie și în acest fel făina și uleiul nu s-au terminat. De aici, îndemnul final al papei adresat oricărui creștin:
Papa Francisc: ”Luminează cu lumina ta, dar ferește-te de ispita de a te lumina pe tine însuți! Este un lucru urât, este într-un anumit sens spiritualitatea de oglindă: mă luminez pe mine. Ferește-te de ispita de a te vindeca pe tine însuți. Fii lumină pentru a lumina, fii sare pentru a da gust și a păstra!”

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.