2016-05-22 14:03:00

Unde este iubire, acolo-i Dumnezeu: papa Francisc, la rugăciunea ”Angelus” în Duminica Sfintei Treimi


RV 22 mai 2016. Cu îndemnul de a trăi zi de zi comuniunea, mângâierea și milostivirea, în special față de umanitatea rănită de injustiție, ură și lăcomie, papa Francisc a prezentat o amplă reflecție despre Sfânta Treime la rugăciunea ”Angelus”, recitată duminică, 22 mai 2016, împreună cu credincioșii din Piața Sfântul Petru. ”Duhul Sfânt”, a spus Pontiful în duminica Sfintei Treimi, ”ne conduce în noile situații existențiale” cu o privire îndreptată atât spre Isus cât și la evenimentele istoriei.

La saluturile finale, papa Francisc a făgăduit sprijinul rugăciunilor sale pentru reușita primului Summit umanitar mondial, care începe luni la Istanbul cu participarea unei delegații a Sfântului Scaun. În fine, Sfântul Părinte a menționat beatificarea, sâmbătă, în Italia, a preotului Francisc Maria Greco, și a transmis apropierea spirituală credincioșilor catolicii din China, care pe 24 mai, la sanctuarul marian de la Sheshan, lângă Sanghahi, celebrează în mod deosebit comemorarea Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul creștinilor.

Referindu-se la sărbătoarea Preasfintei Treimi, Pontiful a subliniat că evanghelia duminicii, luată de la Sfântul Ioan, prezintă cuvintele lui Isus în care explică discipolilor adevărurile cele mai profunde care se referă la viața și misiunea sa, fiind trasat astfel și raportul dintre Isus, Tatăl şi Duhul, care va continua în istorie misiunea lui Isus și va conduce Biserica peregrină pe acest pământ:
Papa Francisc: «Isus revelează în ce anume constă această misiune. Înainte de toate Duhul ne conduce să înţelegem multele lucruri pe care Isus însuşi încă le mai are de spus (cf. In 16,12). Nu este vorba de învăţături noi sau speciale, ci de o înţelegere deplină a tot ceea ce Fiul a auzit de la Tatăl şi pe care le-a făcut cunoscute discipolilor (cf. v. 15). Duhul ne conduce în noile situaţii existenţiale cu o privire îndreptată spre Isus şi, în acelaşi timp, deschisă la evenimente şi la viitor. El ne ajută să mergem în istorie înrădăcinaţi adânc în Evanghelie dar și cu fidelitate dinamică faţă de tradiţiile şi obiceiurile noastre».

Dar misterul Treimii vorbeşte şi despre raportul creștinilor cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Prin Botez, Duhul Sfânt îi face pe creștini să participe la însăși viaţa lui Dumnezeu, comuniune de iubire. ”Orizontul trinitar de comuniune ne învăluie pe toţi şi ne stimulează să trăim în iubire şi în împărtăşire fraternă, siguri fiind că acolo unde este iubire, este Dumnezeu”. Mai mult, faptul de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu-comuniune îi cheamă pe creștini să se înțeleagă pe sine drept ”fiinţe-în-relaţie” şi să trăiască raporturile interpersonale în solidaritate şi iubire reciprocă.
Papa Francisc: «Aceste relaţii se joacă, înainte de toate, în cadrul comunităţilor noastre bisericești, pentru ca imaginea Bisericii drept icoană a Treimii să fie tot mai evidentă. Dar se joacă în orice alt raport social, de la familie la prietenii, la locul de muncă: sunt ocazii concrete, oferite pentru a construi relaţii tot mai bogate din punct de vedere uman, capabile de respect reciproc şi de iubire dezinteresată”.

Sărbătoarea Preasfintei Treimi, a mai spus Pontiful, reprezintă un îndemn la angajare în mijlocul evenimentelor de fiecare zi ”pentru a fi plămadă de comuniune, mângâiere şi milostivire. În această misiune, suntem susţinuţi de tăria pe care ne-o dăruieşte Duhul Sfânt: ea vindecă trupul omenirii rănite de nedreptate, de asuprire, ură şi lăcomie. Fecioara Maria, în umilinţa sa, a primit voinţa Tatălui şi l-a zămislit pe Fiul prin lucrarea Duhului Sfânt. Să ne ajute ea, oglindă a Treimii, să întărim credinţa noastră în misterul trinitar şi să o exprimăm prin alegeri şi atitudini de iubire şi unitate”.

După rugăciunea ”Angelus” papa Francisc a menționat beatificarea, sâmbătă, în Italia, a unui preot italian, ”animator al vieții religioase și sociale” din mediul în care a trăit. Totodată, Suveranul Pontif a evidențiat începerea, luni, la Istanbul, a primului Summit umanitar mondial, organizat de Națiunile Unite, privind măsurile care se impun în fața ”situaţiilor umanitare dramatice provocate de conflicte, problematici de mediu şi sărăcie extremă”. La lucrările summit-ului participă și o delegație a Sfântului Scaun, condusă de cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin.
Papa Francisc: «Să însoţim cu rugăciunea participanţii la această întâlnire pentru ca să se angajeze pe deplin să realizeze obiectivul umanitar principal: să salveze viaţa fiecărei fiinţe umane, fără nicio excepţie, îndeosebi pe cei nevinovaţi şi pe cei mai lipsiţi de apărare».

În fine, Sfântul Părinte a menționat la ”Angelus” o comemorare liturgică dedicată Maicii Domnului deosebit de dragă credincioșilor catolici din China:
Papa Francisc: «Marţi, 24 mai, ne vom uni spiritual cu credincioşii catolici din China, care în acea zi celebrează cu o evlavie deosebită comemorarea Sfintei Fecioare Maria, ”Ajutorul creştinilor”, venerată în sanctuarul din Sheshan, la Shanghai. Să-i cerem Mariei să dăruiască fiilor ei din China capacitatea de a discerne în orice situaţie semnele prezenţei iubitoare a lui Dumnezeu, care mereu primeşte, mereu iartă. Fie ca în acest An al Milostivirii catolicii chinezi, împreună cu cei care urmează alte nobile tradiţii religioase, să devină semn concret de caritate şi reconciliere. În acest fel ei vor promova o cultură autentică a întâlnirii şi armonia întregii societăţi, acea armonie pe care spiritul chinez o iubeşte atât de mult».

Adresându-se pelerinilor prezenți în Piața Sfântul Petru, papa Francisc a salutat grupurile din Polonia, Spania, Franța, Belgia, Slovenia și Italia, exprimându-și în același context bucuria pentru prezența unui numeros grup de credincioși ortodocși din Albania, cărora le-a mulțumit pentru ”mărturia lor ecumenică”.

Primiți la încheiere și binecuvântarea apostolică a Sfântului Părinte.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.