(RV - 15 mai 2016) E Ziua Domnului, sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt. Biserica încheie celebrarea misterelor vieţii lui Cristos cu misterul Rusaliilor. Când a sosit acea zi, apostolii împreună cu Maria, mama lui Isus, şi celelalte femei, „erau toţi adunaţi împreună în acelaşi loc” (Fap 2,1) şi „într-un cuget stăruiau în rugăciune” (Fap 1,14). Astăzi şi noi ne adunăm în acelaşi loc ca să celebrăm sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în amintirea lui Isus Cristos care, înviat din morţi şi înălţat la cer, continuă să-l trimită pe Duhul Sfânt. Iubirea lui Dumnezeu este revărsată în inimile noastre prin Duhul său care locuieşte în noi (cf. Rom 5,5; 8,11). Acum Sfânta Treime este pe deplin revelată. Acum împărăţia vestită de Cristos este deschisă tuturor celor care cred în El. În smerenia trupului şi în credinţă participăm deja la comuniunea Sfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt.
1. Împlinirea făgăduinţei
Înainte de înălţarea la cer Isus le spusese apostolilor
că îi vor fi martori până la marginile pământului. Le ceruse să aştepte la Ierusalim
împlinirea făgăduinţei că vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu după multe zile (cf.
Fap 1,5): „când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, veţi primi o putere şi îmi veţi
fi martori... până la marginile pământului” (cf. Fap 1,8). Acest lucru se împlineşte
la Rusalii. Apostolii, botezaţi cu Duhul Sfânt, devin dintr-o dată martori ai „faptelor
măreţe ale lui Dumnezeu” (Fap 1,11) săvârşite în Fiul său Isus Cristos. Dau mărturie
despre învierea lui Cristos unei mulţimi de oameni din toată lumea cunoscută în acea
vreme: „erau iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer”. Evenimentul
coborârii Duhului Sfânt este descris la începutul capitolului 2 al cărţii Faptele
Apostolilor (cf. Fap 2,1-11). Erau în acea zi la Ierusalim „parţi, mezi, elamiţi şi
locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia,
din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, atât
iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi” (Fap, 1-9-11). Mesajul pe care îl anunţă
are o importanţă universală.
2. Sărbătoarea Rusaliilor la Evrei
Pentru ce se afla la Ierusalim această mulţime de
oameni provenind nu doar din împrejurimi ci şi din ţinuturi îndepărtate? Sunt evrei
practicanţi ai legii adunaţi în Cetatea Sfântă de sărbătoarea Rusaliilor care cade
după 50 de zile (şapte săptămâni) de la începutul secerişului. Se sărbătoarea sfârşitul
sezonului recoltării şi în acelaşi timp era amintit evenimentul consemnării tablelor
legii de către Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. De la Paştele ebraic, când începe
recoltarea ”primului snop” până la încheierea secerişului se numără 50 de zile, de
unde denumirea Cincizecime sau Sărbătoarea Săptămânilor. Toată acea mulţime adunată
la templul din Ierusalim oferea pârga recoltării (Ex 23,16).
3. Stăteau în încăperea de sus cu uşile zăvorâte
Ne putem imagina forfota oamenilor de diferite neamuri,
care intră şi ies din templu, însufleţiţi de bucuria ce caracteriza sărbătoarea. Sentimentele
de entuziasm şi de uşurare lăuntrică sunt comparabile cu cele pe care le trăim noi
cu ocazia marilor sărbători liturgice, ca de pildă la hramul Bisericii. Într-un cuvânt,
toţi sunt însufleţiţi de atmosfera sărbătorii. Toţi, cu excepţia unui mic grup de
persoane care stă închis într-o mică încăpere cu uşile zăvorâte. Se tem de ameninţarea
iudeilor care de mai multe ori i-au persecutat şi ameninţat din cauza „acelui om mort
pe cruce, despre care ei spun că a înviat”.
4. Vuiet, vijelie, limbi ca de foc, vorbire în limbi
Dintr-o dată frica lor se preschimbă în curaj, căci
se petrece ceva surprinzător. Duhul Sfânt promis de Domnul Isus Cristos şi care în
Evanghelia după Ioan este definit Duhul adevărului, coboară peste ei iar acţiunea
sa este descrisă cu limbajul simbolic al manifestărilor divine: „Dintr-o dată, s-a
iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga
casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se
asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească
în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească” (Fap 1,2-4).Vuiet, vânt puternic,vijelie,
limbi ca de foc ce se aşează deasupra capetelor lor. Toate aceste elemente redau izbucnirea
divinului în viaţa omului, cum reiese din evenimentul asemănător petrecut la manifestarea
lui Dumnezeu pe Muntele Sinai (Ex 19,18).
5. Scoşi afară să dea mărturie
Apostolii se simt reînnoiţi lăuntric de prezenţa acestui
Duh Sfânt care coboară peste ei. Sunt transformaţi şi impulsionaţi. Dacă înainte frica
şi nesiguranţa îi făcea să rămână ascunşi, acum ies afară din refugiu şi sunt în stare
să vorbească tuturor „în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu” (Fap
1,11). Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat înaintea uşii unde se aflau
apostolii. Toată mulţimea a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind
în limba sa. Erau uimiţi şi se minunau, spunând: „Iată, oare nu sunt galileeni toţi
aceştia care vorbesc?” (cf Fap, 16-7) În ciuda culturilor şi provenienţelor diferite,
se fac înţeleşi. Duhul revarsă în ei curaj, putere de decizie şi le dă ceea ce se
va numi „parisie”, cutezanţa cu care se spune tot ceea ce unul consideră că trebuie
spus.
6. Reprezentarea Rusaliilor
Una din reprezentările clasice a Rusaliilor pe care
le povesteşte Scriptură este cea a grupului apostolilor adunaţi în cenacol în jurul
Maicii Domnului peste care coboară mici limbi de foc. Personajele pictate au, în general,
o atitudine de rugăciune şi de stupoare. Icoana sau tabloul surprinde evenimentul
aşa cum este descris doar în primele versete ale povestirii (Fap 1,1-3). Rar de tot,
sau poate niciodată, evenimentul Rusaliilor este reprezentat cu apostolii care, ieşind
din încăperea de sus, încep să vorbească în diferite limbi şi anunţă învierea lui
Isus la toate popoarele lumii. Se afirmă mereu că tocmai în acea zi, când apostolii
au primit darul Duhului Sfânt, a luat naştere Biserica, adunarea martorilor lui Isus.
7. Misiunea universală a Bisericii
Din acel moment Biserica înţelege că misiunea ei principală
este să vestească la toţi Evanghelia, învingând frica şi depăşind orice deosebire
de naţionalitate, rasă şi limbă. În reprezentările clasice ale Rusaliilor misiunea
universală a Bisericii pare un lucru secundar. Dar nu este aşa.
În realitate, „focul” Duhului Sfânt care vine de la Dumnezeu intră în Biserică şi o împinge să iasă şi să meargă către toţi. Nu este un dar divin ce serveşte doar ca mângâiere intimistă, ci o adevărată forţă de propulsie ce rupe lanţurile fricii şi obişnuinţelor care riscau să-i blocheze pe prietenii lui Isus. De fapt, aceştia se întorseseră la îndeletnicirea de pescari de dinaintea întâlnirii cu Isus şi începuseră să se roage la templu ca de obicei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
8. Duhul însufleţeşte Biserica: imaginea balonului cu aer cald
Recent am văzut o imagine pe internet ce sugerează
bine cele petrecute la evenimentul Rusaliilor. Este imaginea unui balon enorm cu aer
cald în formă de biserică. Există şi întreceri cu baloane de acest tip, având cele
mai diverse forme: animale, personaje, monumente renumite. Imaginea despre care vorbesc
avea forma unei biserici cu două turnuri. Dădea impresia unei biserici plutitoare,
având ataşată dedesubt o nacelă pentru persoane, pentru sistemul arzător şi balastul
pentru reglarea altitudinii. Cu ajutorul flăcării reglabile care produce aerul cald
balonul se umflă, se ridică de la pământ şi pluteşte în aer. Ar putea fi o imagine
a Bisericii la Rusalii.
Focul Duhului Sfânt încălzeşte Biserica din interior, îi dă forma, o face să se ridice de la pământ şi îi reglează direcţia în care să se deplaseze. Duhul, la fel ca focul reglat al balonului, încălzeşte comunitatea creştină în momentele juste şi face ca Biserica să se înalţe şi să iasă dintre hotarele înguste în care riscă să cadă, să se dezumfle şi să-şi piardă forma. Baloanele cu aer cald nu se pot ridica de la pământ dacă nu sunt uşurate de balastul şi greutăţile inutile.
9. Îndepărtarea balastului în viaţa creştină
Problema ce trebuie rezolvată devine personală şi
comunitară. Noi, de ce balasturi trebuie să ne eliberăm pentru ca flacăra Duhului
Sfânt să permită ca Biserica să se înalţe încât să devină punct de reper pentru toţi?
Negreşit, forme de balast sunt frica ieşirii către alţii şi ispita închiderii în sine
sau în mici grupuri. Acesta a fost riscul primei comunităţi a apostolilor. Stăteau
închişi în încăperea de sus din Ierusalim, însă Duhul lui Cristos înviat le dă curaj
şi îi scoate afară. Atunci ei deschid larg uşile şi ies în misiune la toate popoarele.
Când balonul este umplut suficient cu aer cald, se ridică de la pământ şi plutind
este purtat cu uşurinţă spre cer. Oricum, este indispensabilă flacăra care produce
aerul cald. Sărbătoarea anuală a Rusaliilor reînnoieşte coborârea Duhului Sfânt asupra
comunităţilor creştine, le încălzeşte cu focul său şi astfel recapătă forma voită
de el.
Duhul Sfânt nu suflă doar peste papa, peste episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe, dar peste fiecare dintre noi, peste toţi cei botezaţi, peste fiecare creştin care se deschide la acţiunea sa lăuntrică. Astăzi suntem chemaţi să urcăm în nacela acestei Biserici, eliberându-ne de orice balast interior şi material pentru a ne lăsa purtaţi de Duhul Sfânt. Însufleţiţi de Duhul Sfânt urcăm la cota înaltă a vieţii creştine şi putem înainta în viaţa de toate zilele.
10. Cine este Duhul Sfânt?
În Vechiul Testament duhul este înţeles ca o forţă
impersonală, precum vântul şi suflarea. Alteori duhul apare ca o forţă exterioară
a lui Dumnezeu sau ca o trăsătură a sa prin care îşi dezvăluie prezenţa. În Noul Testament,
începând cu Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om, se arată că duhul este o Persoană.
Ştim că Duhul l-a condus pe Isus în timpul ispitirilor din pustiu şi apoi în toată
viaţa publică când predica Evanghelia şi săvârşea minuni. Duhul a permis ca întunericul
să-l învăluie pe Isus în ceasul arestării şi morţii pe cruce. În momentul în care
şi-a dat ultima suflare, Isus a încredinţat Duhul său Tatălui şi tot cu puterea acestei
Persoane învie din morţi şi devine el însuşi dătător de viaţă.
11. Duhul acordat Bisericii
Isus îl dă Bisericii pe Duhul Sfânt. Acelaşi Duh la
rândul său va fi dătător de daruri, îi va însufleţi, îi va mângâia şi încuraja pe
discipoli şi le va inspira încredere. Înainte de toate Duhul Sfânt îl face prezent
pe Cristos în mijlocul ucenicilor. Duhul îi face să perceapă prezenţa lui Isus în
comunitate, să recunoască, să acţioneze şi să trăiască în numele lui Isus. Cu puterea
Duhului Sfânt Biserica îşi redescoperă identitatea comunitară şi îşi recunoaşte propria
misiune. Darul şi semnul prezenţei Duhului sunt, de exemplu, universalitatea şi avântul
misionar. Comunitatea creştinilor nu se închide dar află forţa de a se manifesta în
public şi a-l vesti pe Cristos la toată făptura. Mai mult, fiecare botezat află în
Duhul Sfânt capacitatea de a ieşi în lume, învingând frica de a se lansa pentru a
da mărturie despre Cristos. Când suntem timizi şi neîndemânateci, secretul reuşitei
stă în a ne lansa fără rezerve în acţiune, fără ezitări şi amânări. Eventualele eşecuri
sunt normale şi presupuse. Eventualul succes vine doar după lupte şi încercări repetate.
Duhul Sfânt este Dumnezeu care susţine, ridică sufletul abătut şi îl înviorează, creează deschideri şi inspiră încredere când întâmpină împotriviri. Dificultăţile, chiar dacă vin, nu mai constituie un obstacol dar sunt prilej de exercitare a virtuţii, de perseverenţă pentru a dobândi răsplata.
12. Duhul libertăţii fiilor lui Dumnezeu
Duhul Sfânt este o prezenţă activă eliberatoare ce
se poate discerne prin unele semne. Mai întâi, prezenţa Duhului în noi creează o nouă
relaţie cu Dumnezeu. Credinciosul înţelege că se poate adresa în libertate lui Dumnezeu
cu toată sinceritatea inimii. Raportul cu Dumnezeu nu mai este o legătură de sclavi
ci o relaţie de fii, în pofida dezminţirilor, a puţinei credinţe şi chiar a păcatului.
Prin Duhul Sfânt creştinul dobândeşte însăşi încrederea şi libertatea lui Isus în
relaţia cu Tatăl. Această relaţie filială cu Dumnezeu este la baza oricărei alte libertăţi.
Libertatea dobândită nouă de Cristos face ca impulsul acţiunii dominante în noi să
nu mai fie păcatul (carnea, egoismul), dar Duhul care dă viaţă, făcându-ne moştenitori
cu Cristos ai vieţii veşnice, părtaşi la viaţa lui Cristos şi în înviere.
Primele comunităţi creştine erau profund conştiente de această prezenţă a Duhului. În scrisoarea către Romani, azi lectura a doua, apostolul Paul afirmă: „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi”. Apoi apostolul îndeamnă: Aşadar, fraţilor, noi nu suntem datori trupului ca să trăim după trup. Dacă trăiţi după trup, aveţi să muriţi. Dar dacă, prin Duh, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi! Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abba, Tată!” Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi glorificaţi (Rom 8,11-17).
13. Duhul şi păzirea poruncilor în libertate
În această perspectivă ne putem concentra atenţia
asupra Evangheliei duminicale. Este un fragment din acel lung discurs de adio şi de
mângâiere rostit de Isus înainte de a se îndrepta pe drumul pătimirii. În seara în
care a fot vândut, Isus oferă celor care îl iubesc noi motive de încredere. Îl promite
ucenicilor pe Duhul numit „Duhul adevărului” pentru că va fi pentru ei revelatorul:
„Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va
da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna. Dacă cineva mă iubeşte, va
păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă
la el. Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi
nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. V-am spus acestea cât timp mai sunt
cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu,
vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14,15-16.23b-26).
Isus spune mai întâi că, pentru a-l primi pe Duhul Sfânt, este fundamental să respectăm câteva condiţii indicate de Isus în pericopa liturgică de azi. Aceste condiţii sunt: a-l iubi pe Isus, a păzi cuvântul său, a păzi poruncile sale. Sunt trei lucruri foarte concrete şi verificabile. În absenţa lor nu există spaţiu pentru Duhul Sfânt.
14. Duhul vă va învăţa şi vă va aminti toate
Două sunt funcţiile principale ale Duhului Sfânt:
vă va învăţa şi vă va aminti. Ele se încadrează în problemele şi interogativele pe
care comunitatea ucenicilor va trebui să le înfrunte după plecarea lui Isus. Cum pot
sta împreună fidelitatea şi reînnoirea, ţinând cont de prefacerile ce au loc în societate?
Cum pot creştinii rămâne credincioşi cuvintelor lui Isus transmise de apostoli şi
în acelaşi timp să-şi reînnoiască gândirea pentru a fi capabili să vorbească omului
în termeni mereu actuali? Cum pot face faţă urii, persecuţiei, necredinţei din partea
lumii?
Duhul Sfânt este trimis ca să-i călăuzească pe discipoli la înţelegerea deplină a adevărului mântuirii şi să asiste comunitatea în sarcina dificilă de a uni fidelitatea cu înnoirea. Duhul nu propune o nouă învăţătură, o revelaţie proprie, dar păstrează vie învăţătura lui Isus în împrejurări noi. Fidelitatea autentică cere aprofundarea învăţăturii şi actualizarea ei. Asta înseamnă aprofundarea învăţăturii într-o perspectivă mai largă, căci Duhul călăuzeşte în tot adevărul (cf. In 16,13). Înseamnă o călătorie treptată spre centrul învăţăturii: din exterior spre interior, din periferie spre centru, de la o cunoaştere din auzite la una personală.
Duhul Sfânt cu darurile proprii inspiră curaj şi încredere. Tot Duhul Sfânt asigură creşterea şi folosirea talentelor sădite de Dumnezeu în fiecare persoană; asigură încrederea în propriile capacităţi, făcându-ne conştienţi că depindem mereu de Dumnezeu în tot ceea ce facem. Duhul alimentează continuu în noi dragostea de adevăr. Duhul este dătătorul şi martorul adevărului. Dacă suntem pasionaţi de o valoare, credem în ea, şi vom fi dispuşi să ne batem pentru ea. Iar dacă această valoare coincide cu adevărul care este Cristos, atunci această dispoziţie creşte în continuare. Duhul adevărului care conduce la cunoaşterea a ceea ce este adevărat, acţionează şi în sufletele noastre.
15. Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte
faţa pământului!
Prin Cristos Domnul nostru ne rugăm Tatălui în Duhul
Sfânt:
„Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare!
Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne!
Pământul este plin de creaturile tale.
Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc
în ţărână.
Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create şi vei
reînnoi faţa pământului.
Gloria Domnului să rămână în veci!
Să se bucure Domnul de lucrările sale!
Să ajungă cântecul meu până la el,
iar eu mă voi bucura în Domnul!” (Ps 103/104,1ab şi
24ac.29bc-30.31 şi 34)
16. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi,
sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte
darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile
credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile
predicării evangheliei.
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 14 mai 2016)
All the contents on this site are copyrighted ©. |