Milostivirea și pomana: cateheza audienței generale jubiliare a papei Francisc

RV 09 apr 2016. Milostivirea și pomana, au fost în centrul unei noi cateheze generale jubiliare, prezentată sâmbătă de papa Francisc în Piața Sfântul Petru, cu participarea a zeci de mii de pelerini din diferite țări. Înainte de cateheză, un lector a proclamat pagina Evangheliei după Matei, mai precis, primele patru versuri din capitolul șase: ”Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri. Așadar, când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta, așa cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie lăudați de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Mt 6,1-4).

”Evanghelia pe care am ascultat-o”, a remarcat papa Francisc la începutul catehezei sale, ”ne ajută să descoperim un aspect esențial al milostivirii: pomana. Poate să pară un lucru simplu a da de pomană, dar trebuie să fim atenți să nu golim gestul acesta de marele conținut pe care îl are. Într-adevăr, termenul latinesc pentru «pomană» provine din limba greacă și înseamnă, întocmai, «milostivire». Pomana, așadar, ar trebui să aducă cu sine toată bogăția milostivirii. După cum milostivirea are mii de drumuri, mii de modalități, tot la fel pomana se exprimă în atâtea feluri pentru a ușura greutățile celor care sunt în necesități.

Datoria de a da de pomană are aceeași vechime ca Biblia. A aduce jertfe și a da de pomană erau cele două datorii pe care o persoană religioasă trebuia să le respecte. În Vechiul Testament sunt pagini în care Dumnezeu cere o atenție particulară față de cei săraci care, de la un caz la altul, sunt cei lipsiți, străinii, orfanii și văduvele. Alături de obligația de a-și aminti de ei, este dată și o indicație precisă: ”Să dai cu generozitate și în timp ce dai, inima ta să nu se întristeze” (Dt 15,10). Aceasta înseamnă că, mai presus de toate, caritatea are nevoie de o atitudine de bucurie interioară. A da de pomană nu poate să fie o povară sau un deranj de care să ne eliberăm în grabă. Îmi place să amintesc de episodul bătrânului Tobia care, după ce a primit o mare sumă de bani, l-a chemat pe fiul său și l-a învățat cu aceste cuvinte: ”La toți cei care practică dreptatea, dă-le de pomană. (…) Nu-ți întoarce privirea de la cel sărman și Dumnezeu nu și-o va întoarce de la tine” (Tb 4, 7-8). Sunt cuvinte foarte înțelepte care ne ajută să înțelegem câtă valoare are pomana.

Isus, după cum am ascultat, ne-a lăsat o învățătură de neînlocuit în această privință. Mai întâi de toate, ne cere să nu dăm de pomană pentru a fi lăudați și admirați de oameni pentru dărnicia noastră. Nu aparența este cea care contează, ci capacitatea de a se opri pentru a privi în față persoana care cere ajutor. Nu trebuie să identificăm, de aceea, pomana cu simpla monedă oferită în grabă, fără a privi la persoana respectivă și fără a se opri pentru a vorbi ca să înțelegem de ce anume are cu adevărat nevoie. În același timp, trebuie să facem deosebire între cei săraci și diferitele forme de cerșetorie care nu aduc un bun serviciu celor cu adevărat săraci. În fine, pomana este un gest de iubire care se adresează celor pe care-i întâlnim pe cale: este un gest de atenție sinceră față de cei care se apropie de noi și cer ajutorul nostru, făcut în ascuns unde numai Dumnezeu vede și înțelege valoarea gestului făcut.

Să ne însușim, atunci, cuvintele apostolului Paul: ”În toate felurile v-am arătat că muncind astfel trebuie să-i ajutați pe cei slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: este mai mare fericire a da decât a primi” (Fap 20,35; cf 2 Cor 9,7)». 

(rv - A. Dancă)