2016-04-03 10:26:00

Duminica Milostivirii. Papa Francisc: să fim scriitori vii ai Evangheliei milostivirii


RV 03 apr 2016. ”Evanghelia este cartea milostivirii lui Dumnezeu, de citit iar și iar, pentru că ceea ce Isus a spus și a făcut este expresie a milostivirii Tatălui”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată duminică, 3 aprilie 2016, pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, în cea de-a doua duminică a Paștelui numită și Duminica milostivirii divine. Printre zecile de mii de pelerini prezenți la celebrarea euharistică se aflau mai mulți credincioși din România, în special participanții la primul Congres apostolic european al milostivirii.

Creștinii, scriitori vii ai Evangheliei
La predica Sfintei Liturghii papa Francisc s-a referit la pagina Evangheliei proclamată în această duminică în ritul roman sau latin și a scos în evidență sublinierea evanghelistului care scrie că ”Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta” (In 20,30).
Papa Francisc: «Evanghelia este cartea milostivirii lui Dumnezeu, de citit iar și iar, pentru că ceea ce Isus a spus și a făcut este expresie a milostivirii Tatălui. Dar nu toate au fost scrise. Evanghelia milostivirii rămâne o carte deschisă în care continuă să se scrie semnele discipolilor lui Cristos, gesturi concrete de iubire, care sunt mărturia cea mai bună a milostivirii. Suntem chemați cu toții să devenim scriitori vii ai Evangheliei, purtători ai Veștii celei bune la orice om și femeie de astăzi. Putem face acest lucru punând în practică faptele de milostivire trupească și sufletească, fapte care reprezintă stilul de viață al creștinului. Prin aceste gesturi simple și puternice, uneori chiar nevăzute, îi putem vizita pe cei care sunt în nevoie, ducând blândețea și mângâierea lui Dumnezeu. Se continuă astfel ceea ce a săvârșit Isus în ziua de Paști, când a revărsat în inimile discipolilor înfricoșați milostivirea Tatălui, revărsându-l asupra lor pe Duhul Sfânt, care iartă păcatele și dăruiește bucuria».

Contrastul interior dintre închidere și ieșirea în lume
În pagina Evangheliei proclamată duminică Sfântul Părinte a remarcat un contrast evident cu privire la situația primei comunități a discipolilor. Pe de o parte, se află frica ucenicilor, care încuie ușile casei. Pe de alta, se află misiunea din partea lui Isus, care îi trimite în lume să ducă vestea iertării.
Papa Francisc«Poate exista și în noi acest contrast, o luptă interioară între închiderea inimii și chemarea iubirii de a deschide ușile închise și a ieși din noi înșine. Cristos, care din iubire a intrat prin ușile închise ale păcatului, morții și iadului, dorește să intre și la fiecare ca să deschidă larg ușile încuiate ale inimii. El, care prin înviere a învins frica și teama care ne țin prizonieri, vrea să deschidă larg ușile noastre încuiate și să ne trimită. Drumul pe care Învățătorul ni-l arată este cu sens unic, merge într-o singură direcție: să ieșim din noi înșine, să ieșim pentru a da mărturie despre puterea vindecătoare a iubirii care ne-a cucerit. Vedem înaintea noastră o umanitate deseori rănită și înfricoșată, care poartă cicatricile suferințelor și incertitudinii. În fața strigătului chinuit de milostivire și de pace, auzim astăzi adresându-se fiecăruia dintre noi îndemnul plin de încredere al lui Isus: Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi! (In 20,21)».

Orice boală și neputință găsește în milostivirea lui Dumnezeu un ajutor eficace, a continuat papa Francisc la predica Sfintei Liturghii, spunând că ”atâtea persoane cer să fie ascultate și înțelese. Evanghelia milostivirii, de vestit și de scris în viață, caută persoane cu inima răbdătoare și deschisă, buni samariteni care cunosc compasiunea și tăcerea în fața misterului fratelui și al surorii, cere slujitori generoși și plini de bucurie, care iubesc în mod dezinteresat fără să pretindă nimic înapoi”. Pontiful a cerut harul de a nu obosi niciodată în a primi milostivirea Tatălui și de a o duce în lume: ”Să cerem să fim noi înșine milostivi, ca să răspândim pretutindeni forța Evangheliei, ca să scriem acele pagini ale Evangheliei pe care apostolul Ioan nu le-a scris”.

Colectă specială pentru Ucraina pe 24 aprilie 2016
La rugăciunea ”Regina Coeli”, antifonul marian pascal care pe timpul Paștelui înlocuiește cunoscutul ”Angelus Domini”, papa Francisc și-a îndreptat cuvântul spre toate populațiile care au mai mare nevoie de reconciliere și de pace, în special la cei care îndură urmările violenței din Ucraina. ”Alături de însoțirea constantă a gândului și a rugăciunii”, a subliniat Sfântul Părinte, ”am luat hotărârea de a promova un ajutor umanitar pentru ei. În acest scop va avea loc o colectă specială în toate bisericile catolice din Europa duminică, 24 aprilie. Îndemn credincioșii să participe la această inițiativă a Papei printr-o contribuție generoasă. Acest gest de caritate, pe lângă ușurarea suferințelor materiale, vrea să exprime apropierea și solidaritatea mea personală și a întregii Biserici față de Ucraina. Îmi doresc foarte mult ca această inițiativă să ajute la promovarea fără alte amânări a păcii și a respectului față de drepte în această țară atât de greu încercată”.

Primiți acum și Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la rugăciunea ”Regina Coeli” în Duminica Milostivirii Divine, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.