2016-04-01 12:55:00

Milostivirea divină este aici, acum și întotdeauna: card. Schönborn


1 aprilie 2016. Anul Sfânt extraordinar instituit de Papa Francisc trăiește în aceste zile unul din momentele sale cele mai intense. La Roma, sunt reuniți participanții la Congresul Apostolic European al Milostivirii, cu desfășurare între 31 martie și 4 aprilie.

Sâmbătă, 2 aprilie, în cursul serii, participanții la congres se reunesc în Piața Sfântul Petru, împreună cu acei credincioși care aderă la spiritualitatea divinei milostiviri, pentru a participa, alături de papa Francisc, la veghea de rugăciune care precede Duminica a II-a a Paștelui sau a Divinei Milostiviri. De asemenea, participanții la Congresul Apostolic European al Milostivirii vor fi prezenți, duminică, 3 aprilie, la celebrarea euharistică din Piața Sfântul Petru, prezidată în cursul dimineții de papa Francisc.

Lucrările reuniunii europene având ca temă centrală milostivirea au fost deschise de cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena și președinte al acestei conferințe internaționale. În reflecțiile sale, cardinalul Schönborn a pornit de la răspândirea termenului milostivire, devenit "cuvânt de ordine" și un concept prezent peste tot, începând cu bisericile, parohiile și aulele universitare. Arhiepiscopul de Viena a propus o reflecție privind milostivirea propagată de Isus, prin intermediul unei serii de întrebări: în ce constă; este umană, adică este practicabilă de către oameni sau trebuie să fii Dumnezeu pentru a o realiza. "Este o reacție spontană a fiecărui om, atunci când  are de înfruntat vreo suferință sau este un comportament specific lui Isus și, implicit, creștinilor, discipolilor Mântuitorului", întreabă cardinalul Christoph Schönborn, președinte al Congresului Apostolic European al Milostivirii.

Nu sunt întrebări banale ci sunt chestiuni care ating conștiința creștinului în profunzime, arhiepiscopul de Viena explicând că, pentru un creștin, milostivirea este o chestiune instinctivă și profundă, naturală și spontană totodată, așa cum a fost sentimentul lui Isus față de văduva din Naim, de care i se face milă când vede că-i era dus la mormânt unicul fiu.  

Subliniind că milostivirea lui Isus față de cei suferinzi și aflați în nevoie are o spontană bază naturală, emotivă, cardinalul Schönborn a evidențiat totodată caracteristica volitivă a milostivirii divine, ce se evidențiază în episoade precum întâlnirea cu persoana afectată de lepră, față de care –  în mod natural – se simte repulsie.

Totodată, milostivirea, compasiunea lui Isus se desfășoară pe coordonatele "aici" și "acum", după cum indică parabola Fiului risipitor; de asemenea, poate depăși sfera individuală, atingând situații colective, precum minunea înmulțirii pâinilor. Însă, în toate cazurile în care este activă, milostivirea este întotdeauna concretă. În plus, milostivirea divină este inepuizabilă, după cum a subliniat cardinalul arhiepiscop de Viena, președintele Congresului Apostolic European al Milostivirii.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.