2016-03-24 13:23:00

Singapore. Peste o mie de botezuri în noaptea de Paște


RV 24 Mar 2016 Peste o mie de catehumeni din Singapore vor fi botezați în noaptea de Paște. Conform datelor oferite recent de Biroul de Statistică din această țară, creștinismul catolic este singura religie în creștere din stat. Biserica Catolică din Singapore numără 360 de mii de credincioși și este una dintre cele mai dinamice din sud-estul Asiei.

Această vitalitate este confirmată de participarea numeroasă și activă la oficiile religioase. De exemplu la o liturghie din Postul Mare, în parohia Cristos Rege, nu se găsesc locuri libere în bănci. Liturghia este foarte îngrijită și punând la socoteală corul, lectorii, miniștrii euharistiei și ministranții, aproximativ 60 de persoane sunt implicate în desfășurarea celebrării. Același lucru este valabil și pentru celelalte parohii de pe teritoriul micului stat. Multe biserici au suferit lucrări de restructurare sau extindere pentru a face față numărului tot mai mare de credincioși practicanți.

În arhidieceza de Singapore pregătirea pentru Botez nu este doar o formalitate, ci un adevărat parcurs de pregătire care durează peste 12 luni. Arhiepiscopul William Seng spune că nu este important numărul de nou botezați, ci calitatea credinței lor. „Trebuie să muncim mai mult”, spune prelatul, „nu pentru a ajunge la un număr, ci pentru a răspândi mesajul de iubire și milostivire al Evangheliei”. Marea majoritatea a celor ce doresc să îmbrățișeze credințe catolică vin de la alte religii. Conform părintelui Bruno saint-Girons, care se află în Singapore de zece ani, printre motivele frecvent evocate de catehumeni este acela de a-l fi descoperit pe Isus și o comunitate care dă sens vieții lor.

Panoramica religioasă din Singapore este în continuă evoluție. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a celor care se declară „credincioși”. Din punct de vedere religios, deși au scăzut procentual de la 44,2% la 43,2%, budiștii sunt majoritari. Urmează creștinii cu un procent de 18,8%, musulmanii cu 14% și hinduiștii cu 5%. Un procent de 18,5% din populație declară că nu aparține nici unei religii. În fața acestor schimbări guvernul din Singapore are un comportament neutru și încearcă să promoveze o laicitate deschisă, în care fiecare religie să poată avea loc pe scena publică și să fie respectată de celelalte confesiuni.

(rv – I. Ursuleac) 








All the contents on this site are copyrighted ©.