2016-03-17 12:32:00

Forța unei comunități și îngrijirea reciprocă: Papa, Harvard World Model


17 martie 2016. Joi, în jurul orei prânzului, papa Francisc s-a întâlnit în aula Paul al VI-lea cu cei circa trei mii de participanți la întâlnirea promovată de Harvard World Model. Evenimentul mondial al studenților, organizat după modelul reuniunilor Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, se desfășoară în acest an la Roma, între 14 și 18 martie.

Exprimându-și bucuria pentru întâlnirea cu reprezentanți din atâtea națiuni și culturi, pontiful și-a exprimat speranța ca experiența de studiu și cercetare privind diplomația, sistemele instituționale și organizații să-i inspire pe studenții din universități la o majoră apreciere a necesității și importanței structurilor de cooperare și solidaritate, ce au fost forjate de comunitatea internațională de-a lungul a multor ani. Dar, mai ales, pontiful a îndemnat la atenție față de dificultățile cu care se confruntă familiile:

Papa: "Există familii și indivizi care se luptă zilnic pentru existență, care încearcă să se îngrijească de proprii fii și să le asigure nu doar un viitor ci și necesitățile elementare pentru existența zilnică. În prezent, numeroase familii care sunt lovite de cele mai grave dintre problemele actuale, precum războiul și intoleranța, au devenit refugiate și sunt constrânse în mod tragic să-și abandoneze propriile locuințe, private fiind de propriile pământuri dar și de libertate."

"Aceștia sunt cei care au nevoie de ajutorul vostru, care vă cer cu voce puternică să-i ascultați și care sunt mai demni ca oricând de orice efort al vostru în favoarea justiției, a păcii, a solidarității", le-a spus pontiful participanților la întâlnirea promovată de Harvard World Model, amintindu-le că: "Forța noastră comunitară, la orice nivel de viață și de organizație socială, se sprijină nu într-atât pe cunoștințele și abilitățile personale cât pe compasiunea pe care ne-o demonstrăm reciproc și pe îngrijirea pe care o practicăm în special față de cei care nu pot avea grijă de ei înșiși."

În încheierea reflecției papei Francisc dedicată participanților la întâlnirea mondială de la Roma, promovată de Harvard World Model, Sfântul Părinte a amintit că vocația creștinilor este de a ne îngriji unii de alții, indiferent de proveniență și de circumstanțe, însă a reliefat că "grija reciprocă nu este doar o caracteristică a creștinilor, ci este o chemare universală, înrădăcinată în umanitate, ca o condiție ce ne unește".

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.