2016-02-20 13:17:00

Audiența jubiliară: milostivirea și angajarea concretă


20 februarie 2016. Cea de-a doua cateheză a audienței jubiliare de sâmbătă, 20 februarie, din Piața Sfântul Petru, a fost dedicată temei "Milostivire și angajare". "Jubileul Milostivirii", a spus papa Francisc,  "este o adevărată oportunitate pentru a pătrunde profund în misterul bunătății și iubirii lui Dumnezeu. În acest timp al Postului Mare, Biserica ne îndeamnă să-l cunoaștem tot mai mult pe Domnul Isus și să trăim în mod coerent credința, printr-un stil de viață care să exprime milostivirea Tatălui. Suntem chemați să ne asumăm această angajare pentru a oferi celor pe care-i întâlnim un semn concret al apropierii de Dumnezeu".

Mici gesturi de iubire deschid poarta milostivirii
Vorbind liber, Papa a explicat că prin modul de a trăi, prin comportamentul avut, prin felul de a acționa în favoarea vieții trebuie să oferim un semn concret al prezenței lui Dumnezeu alături de noi. Mici gesturi de iubire, de bunătate, de grijă, care ne fac să ne gândim la faptul că Domnul este cu noi, în acest mod deschizându-se poarta milostivirii. 

Angajare pentru îmbunătățirea vieții
Dedicând cateheza audienței jubiliare temei angajării, pontiful a explicat că implicarea înseamnă asumarea unei responsabilități, a unui angajament în fața cuiva, însemnând totodată stilul, comportamentul de fidelitate și de dăruire, de atenție deosebită cu care este îndeplinit acest angajament. "În fiecare zi ni se cere să ne implicăm în ceea ce facem: în rugăciune, în munca pe care o desfășurăm, în studiu, dar și în sport, în activitățile din timpul liber…. Angajare înseamnă să punem la dispoziție bunăvoința și eforturile noastre în vederea îmbunătățirii vieții", a mai spus pontiful. 

Implicarea lui Isus în favoarea noastră
Referindu-se la modul în care s-a manifestat această angajare a lui Isus pentru noi, Sfântul Părinte a spus că este simplu de văzut, fiind suficient să citim Evangheliile. "În Isus, Dumnezeu s-a angajat în mod complet pentru a restitui speranța celor săraci și celor lipsiți de demnitate, celor bolnavi, prizonierilor. În toate aceste gesturi, Isus este expresia vie a milostivirii Tatălui", a explicat papa Francisc în cateheza intitulată "Milostivire și angajare". 

Isus schimbă inima celor păcătoși
Vorbind despre bunătatea cu care Isus îi însoțea pe cei păcătoși, pontiful a evidențiat iubirea avută față de aceștia de Fiul lui Dumnezeu, iubire prin care le schimba inimile. "Noi toți suntem păcătoși, toți. Toți avem vreo vină în fața lui Dumnezeu. Însă, să nu fim neîncrezători. El se apropie de noi tocmai pentru a ne oferi mângâiere, milostivire și iertare. Aceasta este angajarea lui Dumnezeu și de aceea l-a trimis pe Isus: pentru a se apropia de noi, de noi toți și a deschide poarta iubirii, a inimii și milostivirii sale. Ce minunat lucru!"

În continuarea catehezei de la audiența jubiliară, vorbind despre iubirea milostivă a lui Isus și despre persoanele nevoiașe, Suveranul Pontif a spus că „plecând de la iubirea milostivă cu care Isus a exprimat angajamentul Tatălui și noi putem și trebuie răspundem iubirii Lui cu angajamentul nostru. Acest lucru, mai ales în situațiile de nevoie majoră, unde este sete mare de speranță”. „Mă gândesc, de exemplu”, a spus Papa, „la angajamentul nostru față de persoanele abandonate, față de cei cu handicap, grav bolnavi, muribunzi, sau care nu sunt în gradul de a-și exprima recunoștința. În toate aceste realități noi ducem milostivirea lui Dumnezeu printr-un angajament de viață, care este mărturia credinței noastre în Cristos”.

Un alt aspect la care papa Francisc s-a referit în cadrul audienței a fost al mângâierii lui Dumnezeu. Pontiful a spus că cei pe care Dumnezeu i-a mângâiat au îndatorirea de a duce această mângâiere și celor care au nevoie de ea. „Trebuie să ducem mereu acea  mângâiere a lui Dumnezeu, deoarece pentru aceasta ne-a mângâiat Dumnezeu pe noi cu milostivirea sa. Suntem datori să o ducem altora, celor care au nevoie, celor ce au o suferință în inimă sau sunt triști. De aceștia trebuie să ne apropiem cu acea mângâiere a lui Dumnezeu, care este aceeași pe care El ne-a dat-o nouă. Fie ca acest Jubileu să poată ajuta mintea și inima noastră să atingă cu mâna angajamentul lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi și grație acestei transformări viața noastră să fie un angajament de milostivire pentru toți”.

(rv – A. Mărtinaș - I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.