2016-02-12 20:16:00

Papa Francisc a ajuns în Cuba pentru o ”escală ecumenică”


RV 12 feb 2016Sfântul Părinte papa Francisc a sosit de câteva minute la Havana, în Cuba, unde face o ”escală ecumenică” cu o durată de peste două ore pentru a se întâlni cu patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii. Este o întâlnire fără precedent în relația dintre cele două Biserici. Suveranul Pontif a plecat din Roma vineri la ora 7.45 și a ajuns pe aeroportul internațional ”José Marti” din Havana câteva minute după ora locală 14.00 (ora României 21). 

După ceremonia simplă de bun venit, în care papa Francisc a fost întâmpinat de președintele Cubei, Raul Castro, și de arhiepiscopul de Havana, card. Jaime Ortega y Alamino, a început întâlnirea și colocviul de două ore cu patriarhul Bisericii ortodoxe ruse. Întrevederea se desfășoară în salonul de onoare al aeroportului. Întâlnirea de importanță istorică dintre papa Francisc și patriarhul Kirill se încheie cu semnarea unei Declarații comune și respectivele discursuri oficiale.

Succesiv, Sfântul Părinte pleacă în Mexic pentru cea de-a 12 călătorie apostolică internațională a pontificatului. Papa ajunge la Ciudad de Mexico vineri, la ora locală 19.30 (ora României 3.30 de sâmbătă). De la 12 la 17 februarie Suveranul Pontif are o serie de întâlniri oficiale și pastorale cu autoritățile mexicane și comunitatea catolică. Unul din momente de vârf ale vizitei îl reprezintă rugăciunea papei Francisc la picioarele Maicii Domnului de la Guadalupe, patroana Americii.

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.