2016-02-03 12:26:00

Papa Francisc: frumusețea milostivirii și exigențele dreptății


3 februarie 2016. Sfântul Părinte a dedicat cateheza audienței generale de miercuri, 3 februarie, din Piața Sfântul Petru, temei "Milostivirea și Dreptatea", subliniind cum "Sfânta Scriptură ni-l prezintă pe Dumnezeu ca pe milostivirea absolută, dar și ca pe dreptatea perfectă".

"Cum să conciliem cele două aspecte? Cum se articulează realitatea milostivirii cu exigențele dreptății?". Referindu-se la acest interogativ, pontiful a subliniat că milostivirea și dreptatea pot apărea ca două realități care se contrazic. "În realitate, lucrurile nu stau astfel, pentru că este tocmai milostivirea lui Dumnezeu cea care duce la împlinirea adevăratei dreptăți", a evidențiat Sfântul Părinte.

Făcând o incursiune în modalitățile de administrare a dreptății, pontiful a explicat că există dreptatea legală, care se aplică atunci când o persoană care se consideră victima unui abuz, se adresează judecătorului unui tribunal căruia îi cere să i se facă dreptate. Oferind exemple biblice privitoare la cazuri de persoane care au apelat la tribunal pentru administrarea dreptății, papa Francisc a subliniat că această stradă "nu duce încă la adevărata dreptate pentru că, în realitate nu învinge răul, ci doar îl limitează", spunând că "doar răspunzând prin bine, răul poate fi învins cu adevărat".

Papa Francisc: "Iată așadar un alt mod de a face dreptate pe care Biblia ni-l prezintă ca pe o cale regală de parcurs. Este vorba despre o procedură care evită apelarea la un tribunal și prevede ca victima să se adreseze direct celui vinovat pentru a-l îndemna la convertire, ajutându-l să înțeleagă că face ceva rău și făcând apel la conștiința sa. În acest fel, căit în sfârșit și recunoscând propria greșeală, acesta din urmă se poate deschide către iertarea pe care i-o oferă partea vătămată. Acesta este modul de a rezolva contrastele din cadrul unei familii, în relația dintre soți sau dintre părinți, în care cel ofensat îl iubește pe cel care a greșit și dorește să salveze relația care-l leagă de acesta."

Fără a lăsa la o parte dificultatea acestui parcurs, papa Francisc a explicat care sunt pașii de urmat:
Papa Francisc: "Este necesar ca cel care a fost nedreptățit să fie gata să ierte și să dorească mântuirea și binele celui care l-a jignit. Însă, doar astfel justiția poate triumfa, pentru că – dacă cel vinovat recunoaște răul făcut și încetează să-l mai facă – atunci răul încetează să mai fie făcut, iar cel nedrept devine drept, pentru că a fost iertat și ajutat să regăsească calea binelui."  

Sfântul Părinte a explicat că astfel acționează Dumnezeu față de noi păcătoșii. "Domnul ne oferă continuu iertarea sa și ne ajută să-l acceptăm și să devenim conștienți de răul săvârșit pentru a ne putea elibera. Pentru că Dumnezeu nu voiește condamnarea ci mântuirea noastră", a subliniat Sfântul Părinte făcând trimitere la profeți ale căror cuvinte sunt un apel plin de pasiune și plin de iubire pentru convertirea noastră.

Papa Francisc: "Astfel este inima lui Dumnezeu, o inimă a unui Tată care iubește și care vrea ca fiii să trăiască într-o lume a binelui și a dreptății, să trăiască în plinătate și să fie fericiți. O inimă de Tată care depășește concepția noastră limitată despre dreptate pentru a ne deschide spre orizonturile nelimitate ale milostivirii sale. O inimă de Tată care nu ne tratează după păcatele noastre și nu ne răsplătește după fărădelegile pe care le-am comis, după cum spune psalmul 102."

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.