2016-01-25 11:29:00

Klaus Iohannis: „Lecția Micii Uniri, mai actuală ca niciodată”


RV 25 Ian 2016  „Lecția Micii Uniri este mai actuală ca niciodată”, a spus președintele României, Klaus Iohannis, duminică, la Iași cu ocazia vizitei prilejuită de sărbătorirea a 157 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Alături de miile de participanți, la eveniment au fost prezente diferite personalități religioase și politice, naționale și locale. Episcopia romano-catolică de Iași a fost reprezentată de episcopul auxiliar Aurel Percă.

În discursul său, președintele Klaus Iohannis a amintit importanța educației în viața fiecărui popor. „Lecția Micii Uniri”, a spus președintele, „este mai actuală ca niciodată. Una dintre marile reforme din Principatele Unite a fost o nouă lege a școlii românești, cea din 1864. Deplin conştient de importanţa rolului pe care îl are educația în viața unei națiuni, sunt determinat să împlinim împreună marele proiect pe care l-am numit «România educată». Chem toți oamenii politici responsabili”, a mai spus Klaus Iohannis, „să mi se alăture în viitor în acest demers. Piatra de temelie a unei națiuni o reprezintă educația, iar prin intermediul unui sistem de învăţământ eficient şi performant se construieşte viitorul unei țări”.

Președintele țării a amintit și de importanța construirii unei autostrăzi în zonă,  atât de necesară la dezvoltarea industriei și a turismului. „Moldova suferă încă din cauza decalajelor economice”, a remarcat Iohannis. De aceea „o autostradă care să lege Moldova de restul țării și de Europa ar aduce numeroase beneficii, iar în perioada următoare acest proiect ar trebui să devină prioritar”.

Aflat la câțiva kilometri de frontiera cu Republica Moldova, președintele României și-a îndreptat gândurile către „frații noștri de peste Prut”. „Istoria și limba comune contribuie la consolidarea identităţii şi solidarității dintre statele noastre. Vă asigur că România sprijină cu tot ce este posibil aspirațiile europene ale Republicii Moldova şi rămâne un partener de încredere”, afirmă președintele Klaus Iohannis.

Vorbind despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie, președintele a spus că aceasta„ ne oferă prilejul să onorăm o pagină ilustră din istoria noastră, din ceea ce suntem și am devenit în ultimul veac și jumătate. Revin cu mare bucurie de fiecare dată la Iași – orașul vechilor zidiri, o creație organică a vechii Moldave, cum îl numea Nicolae Iorga”.

Făcând o comparație între situația de atunci și cea din zilele noastre Klaus Iohannis a afirmat că „și atunci politica era plină de scandaluri, de divergențe, de crize ascunse sau la vedere. Însă, cu maturitate și iscusință, elitele vremii au trecut peste toate aceste obstacole și au reușit.

Ca și atunci, în acest an, avem de ales, 2016 este un an electoral. Cred că cetățenii noștri își doresc lucruri simple de la politicieni: să se țină de cuvânt, să își pună puterea și priceperea în slujba interesului public și să respecte legile”.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.