2016-01-21 14:05:00

PS Gherghel: urgența unității creștinilor


RV 21 Ian 2016  Cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, preasfințitul Petru Gherghel, episcop romano-catolic de Iași a transmis un mesaj prin care arată „actualitatea și urgența dialogului pentru unitatea creștinilor”. Episcopul îi îndeamnă pe toți credincioșii la rugăciune, dar mai ales pe preoți și persoanele consacrate, aflăm din materialul publicat pe site-ul ercis.ro.

Ierarhul spune că „rugăciunea lui Cristos de la Cina cea de Taină, rămâne ca un testament mereu valabil şi, cu cât timpurile se îndepărtează de acel moment, ea devine mai urgentă şi mai actuală. Biserica, păstrătoarea autorizată a cuvântului Domnului, n-a încetat să proclame această dorinţă a întemeietorului ei şi nu trebuie să o uite, dacă vrea să fie fidelă mandatului încredinţat. Suferinţele rupturilor şi îndepărtărilor care s-au abătut asupra unicei Biserici întemeiate de Cristos apasă greu pe conştiinţa membrilor ei şi uitarea sau neluarea în seamă a acestei rugăciuni şi dorinţe a Mântuitorului este o lezare de neînţeles faţă de voinţa sa şi de planul său de iubire şi de unitate”, mai spune episcopul de Iași.

Vorbind despre izvoarele care stau la baza Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, episcopul amintește un pasaj din Evanghelia după Ioan, unde se spune: „Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,19-22). Mergând mai departe, prelatul amintește și Conciliul Vatican II, unde „părinţii conciliari au analizat şi elaborat un document special despre ecumenism cu denumirea Unitatis redintegratio, adică «Refacerea unităţii» între toţi creştinii, cu referinţă la dorinţa şi rugăciunea lui Cristos care a întemeiat o singură Biserică, declarând încă de la început că separarea şi împărţirea «contrazice pe faţă voinţa lui Cristos şi este un scandal pentru lume, constituind o piedică pentru cauza preasfântă a vestirii evangheliei la toată făptura» (UR 1)”.

Comentând acest paragraf din document, episcopul Petru Gherghel spune că „acest decret conciliar, în lumina învăţăturii despre Biserică, are în vedere dorinţa restabilirii unităţii între toţi ucenicii lui Cristos şi voieşte să pună în faţa tuturor credincioşilor catolici ajutoarele, căile şi mijloacele prin care ei pot răspunde la această chemare şi la acest har dumnezeiesc. Decretul a devenit normă conciliară pentru toţi şi nimeni dintre cei care vor să se considere membri ai Bisericii Catolice nu pot să-l neglijeze, să-l uite, dacă vor să nu uite rugăciunea lui Cristos şi invitaţia sa la promovarea unităţii tuturor creştinilor într-o singură Biserică aşa cum a voit şi orânduit El.

Conciliul doreşte stăruitor ca iniţiativele fiilor Bisericii Catolice să meargă mână în mână cu iniţiativele fraţilor despărţiţi, a tuturor celor de bunăvoinţă, fără a pune vreun obstacol în calea providenţei şi cu deschidere totală faţă de inspiraţiile viitoare ale Duhului Sfânt”, mai spune prelatul.

Continuând mesajul său, episcopul se adresează și persoanelor consacrate, care au fost chemate la o trăire mai deosebită. „Apelul lui Isus şi al Bisericii, spune preasfinția sa, se îndreaptă spre toţi membrii Bisericii sale, spre toţi fiii şi fiicele poporului lui Dumnezeu, dar, mai ales, aş dori să fac referinţă la o categorie de persoane care anul acesta au fost invitate la o trăire cu totul specială în cadrul poporului lui Dumnezeu: membrii vieţii consacrate, fraţi şi surori care l-au ales pe Cristos drept mirele sufletului lor şi s-au hotărât să rămână mereu alături de Cristos prin oferta voturilor lor. Ei constituie, pe lângă slujitorii altarelor, o mare speranţă şi forţă în noua evanghelizare şi promovarea unităţii în Biserică şi în lume. Vouă, persoanelor consacrate, vă spunea Sfântul Părinte la începutul Anului Vieţii Consacrate: «voi nu aveţi doar de povestit şi amintit o istorie glorioasă, ci o mare istorie de construit. Priviţi la viitor în care Duhul vă proiectează pentru a face cu voi încă lucruri mari» (VC 110). Sfântul Părinte vă amintea şi încă vă spune: «a trăi prezentul cu pasiune înseamnă a deveni experţi de comuniune», martori şi artizani ai acelui «proiect de comuniune» care se află în vârful istoriei vieţii omului, creat după chipul lui Dumnezeu. În Dumnezeu totul este iubire, unitate, armonie şi fericire”.

În încheiere, episcopul diecezei de Iași își exprimă bucuria gândului că fiecare creștin și persoană consacrată se va alătura propriului păstor sufletesc în această inițiativă de rugăciune. „Dragi fraţi şi surori, dragi persoane consacrate, ne bucurăm ca în zilele care urmează spre sfârşitul Anului Vieţii Consacrate ce se va încheia la 2 februarie, în Săptămâna pentru Unitatea Creştinilor, să vă simţiţi nu numai în calitate de creştini, ci în fruntea lor, uniţi în rugăciune alături de păstorii de suflete, ca în lume să se creeze acel climat de apropiere între creştini şi între Biserici şi ca toţi să se simtă una în Cristos şi în Biserica sa”.

(rv – I. Ursuleac)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.