2016-01-16 13:07:00

Educație, împărtășire, mărturie: cuvinte de căpătâi pentru lucrătorii creștini


16 ianuarie 2016. Papa Francisc s-a întâlnit sâmbătă, 16 ianuarie, în jurul prânzului, în aula Paul al VI-lea din Vatican, cu membri ai federației Mișcarea Creștină a Lucrătorilor. Printre cei circa 7 mii de participanți s-au aflat și doi reprezentanți ai asociației din România: PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti și părintele Francisc Ungureanu, secretar al Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER).

În România, Mișcarea Creștină a Lucrătorilor există ca asociație constituită juridic din 2005, însă prezența asociației prin activități datează din 1990.

Adresându-se membrilor mișcării muncitorilor creștini care-și propun să promoveze principiile creștine în activitatea de zi cu zi, prin mărturisirea Evangheliei și fidelitatea față de directivele Magisteriului, papa Francisc le-a sugerat trei cuvinte care să le fie de folos în misiunea pe care o urmează: educație, împărtășire și mărturie.

Referindu-se la "educație", papa Francisc a definit-o ca fiind "capacitatea de a extrage ceea ce este mai bun din propria inimă", educația neînsemnând doar predarea unor tehnici sau împărtășirea unor noțiuni, ci continua îmbunătățire personală și a ambientului în sensul umanizării.

Cu privire la "împărtășire", cel de-a doilea cuvânt indicat ca punct de referință, pontiful a dorit să evidențieze faptul că munca nu este doar o vocație la nivel individual, ci și o oportunitate de a intra în relație cu alții.

Vorbind despre "mărturie", ultimul din cele trei cuvinte încredințate de pontif membrilor Mișcării Creștine a Lucrătorilor, papa Francisc a amintit că sfântul Paul încuraja mărturisirea credinței și prin muncă și activități, învingând lenea și comoditatea.

La finalul discursului, Sfântul Părinte i-a încurajat pe membrii federației Mișcarea Creștină a Lucrătorilor să-l mărturisească pe Cristos pornind de la stilul de viață personal și din mediul asociativ.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.