2016-01-14 12:22:00

Familii de refugiați din Siria și Eritreea, primite în Vatican


RV 14 ian 2016. Două familii de refugiați din Siria și Eritreea au primit adăpost în Cetatea Vaticanului: informează un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. La rugăciunea ”Angelus” din 6 septembrie 2015, se amintește în comunicat, Sfântul Părinte Papa Francisc a făcut un apel pentru ca ”fiecare parohie, începând cu dieceza mea de Roma, să primească o familie de refugiați”.

Cele două parohii din Cetatea Vaticanului au răspuns la îndemnul Papei și au început pregătirile împreună cu elemozinarul pontifical, arhiepiscopul Konrad Krajewski, și Comunitatea ”Sfântul Egidiu”.

Astfel, parohia ”Sfânta Ana” oferă găzduire, în zona ”Borgo Pio”, unei familii de refugiați sirieni, alcătuită din părinți și doi copii.

La rândul ei, parohia bazilicii ”Sfântul Petru”, a găsit o casă pentru o familie de refugiați eritreeni, o mamă cu cinci copii. Trei dintre copii sunt împreună cu ea într-un apartament situat în zona ”Via Gregorio VII”. Ceilalți doi sunt încă într-o tabără de refugiați în Etiopia, dar Comunitatea Sf. Egidiu speră să reușească reîntregirea familiei în Italia până la sfârșitul acestei luni sau în câteva săptămâni. Copilul cel mai mic, de câteva luni, s-a născut în Norvegia, unde familia a ajuns mai întâi și de unde a fost trimisă în Italia în virtutea normelor din Convenția de la Dublin. În același apartament a mai primit găzduire o tânără, prietenă a familiei, împreună cu un copil mic.

Duminică, 17 ianuarie 2016, Biserica catolică marchează Ziua mondială a migrantului și refugiatului, care anul acesta are ca temă ”Refugiații și migranții ne interpelează: răspunsul Evangheliei milostivirii”. 

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.