2016-01-11 13:15:00

Papa Francisc: răceala indiferenței să fie învinsă de căldura milostivirii


RV 11 ian 2016. ”La nivel diplomatic Sfântul Scaun nu va înceta niciodată să lucreze pentru ca vocea păcii să fie auzită până la marginile pământului”: a spus papa Francisc primind în audiență luni, 11 ianuarie 2016, membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun cu ocazia schimbului de urări la începutul noului an. Suveranul Pontif și-a exprimat totodată speranța ca Anul Jubiliar al Milostivirii să fie o ocazie fericită pentru ca indiferența rece din multe inimi să fie învinsă de căldura milostivirii.

Numeroase sunt semnalele pozitive care, a remarcat Pontiful, au caracterizat anul abia încheiat. Printre acestea, se află și numeroasele înțelegeri internaționale încheiate de Sfântul Scaun cu scopul de a demonstra, printre altele, că este posibilă coexistența pașnică între membrii diferitelor religii, sub semnul libertății religioase și al respectului reciproc față de identitatea fiecăruia.

Progresul social, a spus mai departe papa Francisc, nu poate să facă abstracție de o profundă atenție acordată familiei, pe care o consideră ”prima și cea mai importantă școală de milostivire”. Cu toate acestea, se răspândește tot mai mult ”teama în fața aspectului definitiv pe care îl cere familia” și cei care plătesc prețul cel mai mare sunt categoriile sociale cele mai vulnerabile: tinerii și bătrânii. Dacă dispare fraternitatea trăită în familie, atunci începe să dispară solidaritatea în societate.

Spiritul individualist este la rădăcina indiferenței față de aproapele și îi face pe oameni să fie fricoși și cinici. Sentimente pe care, denunță Sfântul Părinte, se întâmplă să le recunoaștem deseori în raportul cu cei săraci și cei din urmă. Iar printre cei din urmă, papa Francisc i-a amintit în mod special pe migranți, ”cu povara lor de dificultăți și suferințe”, în căutarea disperată a ”unui loc în care să trăiască în pace și demnitate”.

Papa a dedicat o mare parte a discursului său tocmai situației de urgență de pe frontul migrațiior din Europa, Asia și America. În acest sens, a citat multe episoade biblice care descriu eforturile, durerile, aspirațiile și speranțele unei umanități care a fost dintotdeauna în mișcare și care sunt asemănătoare cu sentimentele prin care trec sute de mii de persoane aflate pe drumuri în zilele noastre.

Tema migrațiilor este complexă și cere proiecte pe termen mediu și lung care să meargă dincolo de logica unui răspuns de urgență. Fluxurile enorme de oameni către coastele Bătrânului Continent dezorientează țările de primire și societățile lor, cu riscul de a pune în pericol ”spiritul umanist” care dintotdeauna a caracterizat sufletul Europei. Sunt relevante, în această privință, ”temerile pentru securitate, exasperate peste măsură de amenințarea tot mai amplă a terorismului internațional”. Cu toate acestea, Suveranul Pontif s-a declarat convins că Europa ”are instrumentele necesare pentru a apăra centralitatea persoanei umane și pentru a găsi echilibrul just între dubla îndatorire morală de a garanta drepturile propriilor cetățeni și cea de a garanta asistența și primirea migranților”.

Sfântul Părinte și-a exprimat în același timp gratitudinea sa personală față de instituțiile internaționale și statale care au dat dovadă de ”o atitudine generoasă de împărțire cu ceilalți”. Aici, Pontiful a menționat resursele alocate de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei dar și efortul istoric depus de Liban și Iordania în favoarea migranților din țările limitrofe; tot la fel, țările de sosire, precum Italia, Grecia și Turcia. Dar cu toate acestea, papa Francisc a spus că ”în actuala conjunctură internațională nu se pot concepe soluții care să fie practicate în mod individual de respectivele State”. Migrațiile, a continuat Pontiful, ”vor constitui un element fundamental pentru viitorul omenirii mai mult decât a fost până acum” și cheia prin care se poate face astfel încât extremismul și fundamentalismul să nu găsească un teren fertil constă în capacitatea de primire și integrare pe baza respectului și a înțelegerii reciproce. În acest scop ”Sfântul Scaun își reînnoiește angajamentul pe plan ecumenic și inter-religios pentru a instaura un dialog sincer și loial care (…) să favorizeze o conviețuire armonioasă între toate componentele sociale”.

Discursul adresat de papa Francisc membrilor Corpului Diplomatic se încheie cu o reflecție despre evenimentele pozitive care au caracterizat anul 2015 la nivel internațional. Pontiful a menționat astfel acordul privind chestiunea nucleară iraniană și parcursul care ar putea să conducă la un acord global în privința schimbărilor climatice. Cu toate acestea, rămân deschise foarte multe provocări la adresa păcii, precum tensiunile din Golful Persic, amenințarea nucleară nord-coreeană, terorismul internațional și interminabilul conflict din Orientul Mijlociu. Amenințările la adresa păcii, a încheiat papa Francisc, pot fi învinse numai dacă se respinge cu determinare indiferența.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.