2015-12-29 11:04:00

Jubileul Milostivirii. Roma, chipurile refugiaţilor într-o expoziţie fotografică


29 decembrie 2015. „Refugiaţi. O întâlnire cu deschidere spre solidaritate” este titlul expoziţiei fotografice amenajată în Biserica „Sant'Andrea al Quirinale”, din Roma, inaugurată la 17 decembrie. Iniţiativa aparţine Centrului pentru refugiaţi „Astalli”, din Roma, gestionat de asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi şi se înscrie în seria de evenimente destinate Jubileului Milostivirii. Expoziţia va rămâne deschisă pe întreaga durată a Anului Sfânt, cu intenţia de a sensibiliza vizitatorii în  legătură cu importanţa de a cunoaşte chipuri şi istorii de viaţă ale persoanelor constrânse să-şi părăsească propriile ţări. Numărul acestora este de circa 60 de milioane în întreaga lume.

Printre chipurile şi istoriile de viaţă de cunoscut se află tânăra congoleză care se pregăteşte să frământe pâine; un profesor libanez în mijlocul elevilor și o familie siriană dintr-o tabără de refugiaţi. Privitor la intenţia expoziţiei, părintele Camillo Ripamonti, preşedintele Centrului Astalli, a oferit câteva explicaţii în interviul solicitat de colega noastră Francesca Di Folco, de la redacţia centrală în limba italiană:

Părintele Ripamonti: „Consider ca fiind importantă iniţiativa de a face cunoscute chipurile acestor persoane şi istoriile lor de viaţă, pentru că suntem prea mult obişnuiţi să vorbim despre ei în procentaje şi numere, fără să ne gândim că în spatele cifrelor se află situaţii de viaţă dramatice, ce sunt de multe ori lăsate în plan secundar. De aceea, în Anul Sfânt al Milostivirii am dorit să atragem atenţia asupra acestor chipuri, asupra acestor persoane. Ne-am gândit că printr-o expoziţie fotografică, expunând feţele acestor persoane, am putea reuşi să le facem vizibile şi prezente în mijlocul nostru.  (…)

Intenţia este de a prezenta instantanee emblematice, în măsură să explice motivul pentru care aceste persoane fug din propriile ţări, şi anume războaiele şi persecuţiile și faptul că de foarte multe ori le este negată o existenţă demnă. Prin aceste fotografii, încercăm totodată să restituim acestor persoane un chip, o istorie; dorim să suscităm în vizitatori interesul faţă de ele şi față de istoria ţărilor de provenienţă, dar şi dorinţa de a se implica astfel încât, în locurile de provenienţă a refugiaţilor, să fie din nou tutelată viaţa persoanelor.”

Explicând activitatea şi intenţiile Serviciului Iezuit pentru Refugiaţi, părintele Camillo Ripamonti, director al Centrului „Astalli” din Roma, a spus că printre obiectivele principale ale asociaţiei se află însoţirea acestor persoane în actuala condiţie în optica slujirii. „În centrul atenţiei punem întotdeauna persoana şi necesităţile sale, Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi încercând în toţi cei 35 de ani de activitate să pună accentul pe educaţia acestor persoane şi pe restituirea demnităţii lor”, a subliniat părintele Ripamonti, evidențiind totodată importanţa pornirii de la necesităţile primare ale refugiaţilor pentru ca mai apoi să se privească mai departe, la educaţia lor, astfel încât aceste persoane să poată deveni cetăţeni reconciliaţi cu şi în contextul propriei istorii de viaţă.

De asemenea, în interviul acordat postului nostru de Radio, directorul Centrului pentru Refugiaţi „Astalli”, din Roma, a amintit şi proiectul „Educaţie globală”. Cu moto-ul „să punem în mişcare milostivirea”, iniţiativa constituie o campanie mondială în domeniul educaţiei care-şi propune să ofere acces la educaţie unui număr de 100 de mii de tineri din întreaga lume.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.